tarta cu capsune

Aveam un frigider plin cu căpșune, specific românului care a cumpărat cu frica că altele nu mai găsește, iar pentru că nu era de ajuns, am mai primit o cutie generoasă cu aceleași domnișoare.

Am început inițial cu o gustare, alături de un prosecco, iar la micul dejun o parte din ele s-au transformat în smoothie împreună cu lapte de ovăz și semințe de chia, însă parcă ar fi mers ceva consistent, ușor dulceag, fără prea multă bătaie de cap și cât să se păstreze gustul lor.

Așa că mi-am scos arsenalul de ingrediente „healthy” și m-am apucat de treabă. Zic eu că e de bine dacă domnul B a cerut o porție generoasă pentru la birou.

Ingrediente pentru blat:

  • 150 g fulgi de ovăz
  • 50 g fulgi de cocos
  • 100 g unt
  • 30 g semințe de dovleac (opțional)

Ingrediente umplutură:

  • 500 g mascarpone
  • 150 ml smântână lichidă
  • sucul de la 1 limetă
  • 30 g fulgi de cocos

Topping:

  • căpșune cât cuprinde

Modalitate de preparare:

Untul se topește înainte de orice și se preîncălzește cuptorul la 180 de grade.

Iar apoi, untul împreună cu restul ingredientelor de la blat, se combină într-un procesor de alimente și se pulsează până când fulgii de ovăz s-au mărunțit și avem o textură sfărâmicioasă.

Compoziția rezultată se toarnă într-o formă de tartă sau formă cu pereți detașabili, apoi se introduce la cuptor pentru 10 minute.

Cât e tava în cuptor, se combină ingredientele de la umplutură și se mixează. Cine vrea să fie mai dulce, desertul zic, mă gândesc ca 1 lingură cu miere ar rezolva situația sau 1 banană făcută piure.

Eu am adăugat 1/2 banană feliată, așa ca idee, să fie, deci este stric la alegerea ta dacă dorești să completezi sau nu.

Când blatul s-a răcit complet, am adăugat umplutura și am decorat cu căpșune feliate din belșug, zău dacă știu ce cantitate, că le-am pregătit cu Alexia și mâncam în egală măsură, mai spălam altele, ami mâncam și tot așa.

Este un desert echilibrat, fără ZUCKER, din ingrediente zic eu sănătoase și de ce nu chiar un desert fără sentiment de vinovăție.

Mi-a însoțit cafeaua, iar cât timp domnul meu este happy cu acest preparat pentru masa de prânz, eu sunt mulțumită.

Uite cât de simplu este să îi răsfeți pe cei dragi și să le oferi mici plăceri culinare, fără să petreci ore întregi în bucătărie sau să folosești tone de făină și zahăr.

Cu drag și cu iubire,