IMG_4122

Zilele de sâmbătă și duminică sunt de departe cam singurele în care putem lua micul dejun în familie și  în liniște, cu bucurie și calm.

Îmi place să pregătesc mici bruschete, salate colorate, ouă prăjite/fierte, omlete cât mai variate, smoothie-uri, ceaiuri și nelipsita cafea însoțită de taifas.

Chiar dacă de cele mai multe ori pregătirea unui astfel de mic dejun îmi scoate mult prea multe recipiente din dulap, de parcă aș fi pregătit un porc întreg și nu câteva gustări, nu pot renunța la acest obicei drag nouă.

Duminica aceasta am avut un meniu colorat, pus pe masă imediat după întoarcerea de la piața. Nu știu dacă v-am spus până acum, tare îmi place să merg la piața, în general primăvara și vara, atunci când este sezonul bogat în fructe și legume.

Mic dejun

Salata de roșii cu mult busuioc este una din cele mai apreciate pe întreaga perioadă a verii.

Ficăței de pasăre, ușor înăbușiți în tigaie, stropiți cu ulei de măsline și aseznați simplu cu sare și piper.

Bruschete cu avocado, pe felii de baghetă stropită cu ulei de măsline și frecată cu usturoi.

Bruschete cu brânză și roșii deshidratate

Măsline verzi umplute cu anșoa

Cam așa a arătat masa noastră:

IMG_8785

Cu drag, 

D

Related Post

Bruschete cu omleta si jamon Bune pentru un mic dejun delicat, când îl trezești cu aromă de cafea și îl surprinzi cu o porție generoasă de bruschete, cum îi place domnului să vadă și să plece cu stomacul plin de acasă. Am baga...