După o săptămână de vreme rea, ninsori, ploi și o toamnă-iarnă veritabilă, a venit vremea soarelui să își facă apariția. Noi am profitat de vremea bună pentru a vizita cea mai nouă locație din Dorobanți, Nuba Cafe, care este a treia locație ce face parte din grupul Nuba.

Am tot auzit de această locație, am văzut și foarte multe fotografii colorate care mi-au dat de înțeles că designul este unul interesant, aerisit și pozitiv. Normal că abia așteptam să văd cu ochii mei despre ce este vorba.

Acoperișul este retractabil, având o deschidere largă pe verticală,la fel și geamurile glisante pe orizontală către stradă, astfel încât pentru un prânz în aer liber, sub mângâierea razelor de soare, a fost o algere foarte bună.

Am ajuns la Nuba în jurul ore 13:30, la fix cât să ocupăm singura masă liberă din toată braseria. Am înțeles atunci că Nuba este deja o locație îndrăgită deja de foartă multă lume, deși deschiderea a avut loc de curând.

Sfatul meu este să mergeți cu rezervare. 

Nu mâncasem nimic până atunci, așa că ne-am permis să comandăm și un starter dar și câte un desert.

Ce-am luat la starter și ne-a plăcut:

Tacos cu pastă de avocado, carne de vită, sos BBQ, coriandru și un strop de chili. Foarte gustoase și aromate.

La fel de mult ne-a atras atenția și quesadilla cu antricot de vită, roșii uscate, coriandru și avocado.

Pentru felul principal am mers pe burgeri, două sortimente, unul clasic cu carne de vită, dulceață de ceapă și cheddar, iar cel de-al doilea din ton roșu cu chiflă neagră, pastă de măsline, salată și avocado.

Deși nu sunt fan burger, așa cum am mai spus, tresar la anumite combinații precum aceasta cu ton roșu. O alegere destul de dietetică, mai ales că am îndepărtat jumătate de chiflă. Nu este nici pe departe un burger pentru gurmanzi, așa cum pot spune despre Beef Burger pe care Domnul B l-a savurat.

Meniul este unul destul de variat, cu siguranță că dacă am fi ajuns mai devreme pentru sa savura prima cafea în tihnă, am fi avut ce alege pentru micul dejun.

Vorbim despre un meniu simplu și sănătos dar plin de diversitate. Se regăsesc preparate internaționale atât în zona de breakfast cât și în cea de lunch.

Din meniul de mic dejun puteți alege de la Benedict Eggs și pană la celebrele pancakes, ca să nu mai zic de granola cu iaurt sau gofre cu afine și cremă de brânză, iar pentru meniul de prânz și cină peștele, mușchiul de vită și salatele diversificate, sunt în combinații potrivite pentru toate gusturile, iar prețurile mi s-au părunt destul de decente având în vedere zona despre care discutăm.

Da, Alexia a fost cu noi, este o pretențioasă așa că am apelat din nou la înțelegerea bucătarului pentru a ne ajuta cu o porție de paste simple cu sos roșu. Celebrele paste pe care suntem nevoiți să le cerem când nu avem altă posibilitate.

Eu zic că ar mult succes acest preparat 🙂

După ce am „ales” parmezanul, iar copilul a fost mulțumit, am putut trece la etapa următoare, la zona de deserturi ce poartă semnătura lui Rareș Dinu, deserturi despre care am mai scris aici. 

Chiar dacă pavlova rămâne un desert de neratat, am descoperit o noutate, un deliciu răcoritor care cred că va fi în top în această vară.

Deliciul primăverii cu piersică și fructul pasiunii

Un desert extrem de răcoritor, acrișor, perfect aș putea spune.

De această pavlova nu s-a putut atinge nimeni, a fost acaparată și devorată de Alexia!

Vă doresc distracție plăcută și poftă bună! Să îmi spuneți și mie ce bunătăți ați ales, dar nu uitați de rezervare!

Cu drag, 

D&B

Related Post

ZIUA 31 DIN JURNALUL FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT A FOST ZIUA MEA DE RĂSFĂȚ LA NUBA Când eram pe la jumătatea celor 30 de zile am primit o invitație la degustarea noului meniu de la Nuba, nu știam atunci cu exactitate cum sunt zilele, în fine, confirmasem oricum pentru că este unul...