Cu ce tort puteam suprinde două pupeze mici și răfățate?

Cam cu ce tort puteam merge eu la petrecerea nepoatelor mele dragi, mai ales când vorbim de 6 anișori, respectiv 9 ani. Normal, tortul de înghețată, cu topping de fructe de pădure și eventual extra-înghețată, este cea mai înțeleaptă decizie atunci când vine vorba de cei mici.

Pentru Alexia, înghețata este desertul perfect, indiferent de sezon. Iarnă, vară, primăvară sau toamnă, și-a făcut pofta de fiecare dată când s-a putut, dar e drept că vara atentează mult mai des la congelator. Când i-am spus care este propunerea mea de tort pentru verișoarele ei, ochii s-au umplut de fericire și încântare. Ca să fiu sinceră mă mir că am mai ajuns cu toate ingredientele la destinație.

Îmi permit să spun că acest tort este de departe cea mai sigură alegere pentru orice petrecere!

TORT CU ÎNGHEȚATĂ 

Am combinat un blat de tort ușor acrișor (inspirație de la Jamie Oliver) și două sortimente de înghețată Siviero Maria , unul cu fructe de pădure și un sortiment 100 % BIO.

Acum că nu mai există nici urmă de  înghețată, nici firimitură de tort, pentru că a fost foarte apreciat, las aici rețeta pentru cel mai simplu tort, de încercat cel puțin o dată.

Timp de preparare 60 de minute

Ingrediente:

  • 340 g unt (la temperatura camerei)
  • 340 g zahăr pudră
  • 6 ouă
  • 3 lămâi
  • 250 g făină
  • 2 lingurițe praf de copt
  • 1 cutie înghețată Siviero Maria cu fructe de pădure (1kg)
  • 2 cutii înghețată Siviero Maria (Panna 300 g- gama G7- organică)

Mod de preparare:

Cuptorul se preîncălzește la 180 de grade. 

  1. Am tapetat o formă de tort cu hârtie de copt și am uns laturile cu puțin unt. Am folosit o formă de tort cu pereți detașabili și diametrul de 23 cm.
  2. Pentru a prepara minunatul blat, am amestecat untul la temperatura camerei cu toată cantitatea de zahăr, și am mixat până când amestecul a devenit cremos și pufos.
  3. Am adăugat câte un ou pe rând, mixând după fiecare aproximativ 30 de secunde.
  4. Când am terminat de încorporat toate ouăle, am adăugat sucul de la cele 3 lămâi, un praf de sare și făina amestecată cu praful de copt și trecută prin sită.
  5. Compoziția am turnat-o în tava pregătită și am introdus la cuptor pentru 45 de minute.
  6. Când timpul s-a scurs, am scos din cuptor un blat foarte crescut, ușor arămiu și pufos.
  7. Am lăsat blatul să se răcească complet și abia după aceea am adăugat umplutura. Am tăiat blatul în 3 și l-am montat tot în forma cu pereți detașabili.
  8. Am pus primul blat, apoi am turnat cutia de înghețată cu fructe de pădure, pe care am ținut-o 30 de minute la temperatura camerei. Deasupra am presărat câteva fructe de pădure din stocul mamei, am completat cu următoarea bucată de blat peste care am adăugat sortimentul BIO și apoi am așezat a treia parte din blat.
  9. Am lăsat tortul la congelator 30 de minute, apoi l-am scos la atac.

Ambele sortimente de înghețată pe care le-am folosit au fost super cremoase și s-au potrivit de minune cu blatul de tort acrișor.

Am profitat de faptul că am folosit o umplutură de înghețată cu fructe de pădure, iar topping-ul potrivit a fost un mix de fructe congelate ce nu lipsesc niciodată din congelatorul mamei.

Suntem o familie numeroasă, iar tortul nu a fost singurul desert cu care m-am prezentat acasă. Am copt în bucătăria food for your soul și o frumoasă crustă de tartă, ce a sfârșit în aceleași nuanțe răcoritoare și irezistibile cu umplutură de înghețată panna cotta.

Bineînțeles că dacă îi faceți o umplutură cu piersici  peste care adăugați înghețata, tarta va fi și mai delicioasă. Cu sortimentele vă puteți juca în funcție de preferințe și imaginație, eu le-am ales exact după gusturile celor dragi.

Dacă ar fi să aleg ceva pentru mine, aș face un mare smoothie cu înghețată de fistic sau un frappe în care să pun înghețată tiramisu. 

Cam asta se mai întâmplă când nu te poți decide la raionul cu înghețată Siviero Maria, iei din toate și le folosești după cum te taie imaginația.

Oficial, mă simt în casă ca în propria gelaterie. Dar cu siguranță trebuie să-i mulțumiți Alexiei, astea cred că sunt rugăciunile ei de noapte bună 🙂

La multi ani, Andreea și Eve!

Related Post

AM TESTAT MAȘINA DE PÂINE PANASONIC, IAR ALUATUL DE PIZZA, GEMUL ȘI PÂINE DE SECARĂ SUNT DOAR O PART...  MAȘINA DE FACUT PÂINE DE LA PANASONICBijuteria aceasta a ajuns în bucătăria mea pentru a fi supusă unor teste și nu numai. Ea a răsărit cu scopul de  a mă elibera pe mine de altă muncă sup...
JURNALUL MEU 30 DE ZILE FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT. ZIUA 2 Hey, ce faceți? La mine este a doua zi din provocarea #fărăzahăradăugat și vă mărturisesc că astăzi nu am avut foarte mult timp să mă gândesc la meniu, fiind o zi extrem de aglomerată.Dar, tocma...