Ca să ne amintim cum a început acest proiect o să fac o scurtă trimitere AICI.
Inițial mă gândeam să împărtășim rețete și idei despre cum să avem grijă la alimentele din comerț care conțin surse de zahăr ascuns. Apoi am transformat totul într-un jurnal în care zi de zi am scris ce anume am mâncat, având un plan din 3 mese principale și două gustari.
ETICHETA
Am început să fiu atentă la etichetă și așa am început să descopăr zahăr în foarte multe alimente pe care și eu obișnuiam să le cumpăr. Am citit în tot acest timp despre denumirile zahărului de pe etichetă. Știai că acesta are 56 de denumiri? Dar cu toate astea toată lumea se uită doar la ZAHĂR?
În ziua 13 fără zahăr adăugat am scris o parte din denumirile de pe etichetă!
Deși știu că singura variantă sănătoasă cu care se poate înlocui zahărul din alimenație este mierea de albine, am renunțat complet la orice formă de zahăr și fructele au fost alegerea mea pentru o gustare dulce.
Transformările au apărut cel mai mult atunci, în primele 30 de zile fără zahăr adăugat.
În primele 30 de zile am slăbit 5,5 kg și am învățat să mă preocup mai mult de alimentația mea, să mă focusez pe alimentele locale și să am un meniu organizat zi de zi.
Din ziua 30 și până în ziua 60 pot spune că am sesizat mai atent schimbările cu privire la ten. Având un ten cu dermatită, aceste 60 de zile au fost un real succes din acest punct de vedere.
După ce am descoperit în primele 30 de zile evident că nu am dorit să mă opresc, este simplu și este minunat să am o alimentație fără zahăr adăugat.
Practic am eliminat tot ceea ce înseamnă alimente procesate, iar cele pe care le cumpăr sunt cele ce trec testul etichetei. În mare parte am gătit cu ingrediente locale și am gătit des!
Da, știu, trăim vremuri nasoale în ceea ce privește alimentația. Despre orice aliment care astăzi e cotat ca a fi superaliment, mâine avem toate șansele să aflăm că provoacă nu știu ce boli. Da, dacă este consumat în exces! De aceea am jonglat cu alimentele astfel încât să am un echilibru.
Fie că vorbim de smoothie-uri, semințe, nuci, carne, ouă, pește, toate le-am consumat cu moderație, iar alegerile mele se regăsesc în fiecare zi din jurnal.
După 60 de zile în care am descoperit cu adevărat gustul alimentelor este greu și este frustrant să mai calc strâmb, dar un desert din când în când îl voi primi cu brațele deschise, cât despre zahărul ascuns din alimente îl voi ține sub control în continuare.
Cum am reușit să trec peste primele două săptămâni fără zahăr adăugat?
- Am început pur și simplu într-o zi fără să-mi fi propus dinainte să fac această schimbare. Pur și simplu în timp ce savuram terciul de ovăz în care nu pusesem nici măcar miere de albine, am zis să mă aventurez și să văd ce o să iasă. Așa că trebuie doar să vrei și nu să aștepți o zi anume, nu de luni, nu de la 1, nu de mâine.
- Am început să citesc eticheta oricărui produs și să îmi fac o listă cu alimente care să nu îmi lipsează din casă.
- Am decis să țin acest jurnal care m-a ajutat foarte mult, mai ales fiind un jurnal public!
- Am citit aproape în fiecare zi despre cât de nociv este zahărul. Cu cât mă documentam mai mult cu atât eram mai convinsă că am făcut o alegere bună.
Cred că cel mai mult a contat faptul că am făcut dintr-o provocare personală un adevărat proiect și asta m-a ținut focusată zi de zi, și m-a ajutat să rămân cu capul pe umeri pentru a face alegerile potrivite.
V-am spus că renunțarea la zahăr m-a ajutat să dau jos kilogramele pe care tot din cauza zahărului ascuns din alimente le-am căpătat în timp, dar cu siguranță că în această realizare a avut un rol foarte important și sportul.
În prima zi fără zahăr adăugat mi-am făcut o fotografie în oglindă, am zis să fie acolo și să vedem ce schimbări se vor ivi pe parcursul proiectului.
Astăzi am deja 63 de zile fără zahăr adăugat, iar poza de azi am folosit-o pentru că astăzi am scris despre această minunată călătorie ce a durat 60 de zile.
Pentru transformări foarte evidente și pentru un abdomen cu six pack este nevoie de extrem de multă muncă în sală și o alimentație calculată.
AM REȚINUT CÂTEVA MOTIVE PENTRU CARE ZAHĂRUL ESTE TOXIC
Zahărul adăugat este cel mai nociv ingredient adăugat din alimentația modernă. În această călătorie de 60 de zile am reușit să elimin orice formă de zahăr adăugat din alimente și consider o mare realizare.
- ZAHĂRUL nu conține nutrienți esențiali. Nu conține grăsimi, proteine sau vitamine. Zahărul conține doar ”calorii goale” și este sursa de hrană a bacteriilor din gură ceea ce duce la apariția cariilor dentare.
- ZAHĂRUL ADĂUGAT este bogat în fructoză, ceea ce duce la suprasolicitarea ficatului. Zahărul este împărțit în două zaharuri simple: glucoză și fructoză. În timp ce glucoza poate fi metabolizată de fiecare celulă din corp, Fructoza este diferită. Singurul organ care poate metaboliza fructoza este ficatul. Când alimentația este bogată în fructoză, ficatul se va supraîncărca și va trasforma fructoza în grăsime. Nu este același lucru când se consumă fructe în stare naturală.
- Excesul de fructoză duce la ficatul gras.
- ZAHĂRUL provoacă rezistența la insulină ceea ce duce la boli precum: obezitate, sindrom metabolic, boli cardiovasculare și mai ales diabet de tip II.
- ZAHĂRUL este asociat cu apariția cancerului.
- Dependența de ZAHĂR este la fel de periculoasă precum dependența de droguri.
Aceasta a fost experiența mea personală 🙂
Cu drag,
D
Nico
Articolul tau imi este foarte util, mai ales acum ca am luat decizia sa nu mai consum nici eu zahar. Nu eram mare fana a dulciurilor insa nici nu acordam prea multa atentie etichetelor. De cand m-am alaturat grupului #septembriefarzahar am inceput sa vad toate problemele legate de etichete si m-am ingrozit! Ma inspiri
danielaniculi
Hey, bine ai venit pe blogul meu, un blog despre alimentatie echilibrata si corecta unde sper sa gasesti cat mai multa inspiratie. Eu am peste 70 de zile de alimentatie fara zahar adaugat si este minunat! Fructele sunt singurul dulce cu care ma rasfat. Ma bucur mult sa vad ca acest jurnal este de ajutor
Laura
Felicitari, Daniela! Si eu am facut un test de 6 saptamani fara zahar si fara gluten. M-am simtit incredibil, in principal pentru ten am vrut sa fac aceasta incercare, a trecut cu brio. Cel mai mult m-a impresionat faptul ca nu ma mai simteam obosita si ca atunci cand mancam un fruct, mi se parea mai dulce decat obisnuiam sa il simt la gust. Bravo pentru ambitie si pentru articolele scrise!
danielaniculi
Buna, Laura! Nu stiu de ce insa abia acum reusesc sa citesc comentariul tau, probabil l-am omis la inceputulu lui octombrie cand mi-ai scris 🙂 Iti multumesc mult pentru incurajari si aprecieri!