HOME

ZIUA 17 DIN CELE 30 FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT

ZIUA 17 FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT  De când este Alexia în vacanță nu mai reușesc să mă trezesc înainte de ora 8-8:30, pentru că nici seara nu adorm prea devreme și atunci profit să mă odihnesc cât pot și să nu trag de mine. Astăzi am avut alarma pentru că simt nevoia să revin la ritmul meu cu care eram obișnuită, trezitul la 6 dimineața, savurat cafeaua în liniște, pregătit mic dejun. Când mă dau jos din pat la 8 simt deja că am pierdut toate aceste clipe cu care ziua mea începea perfect. Cu greu, cu greu am acceptat că…
Continue Reading
APPETIZER

NĂUT CROCANT LA CUPTOR

Rontz, rontz, rontz, dacă ar fi să desscriu sunetul reprezentativ pentru această gustare aromată și condimentată, acesta este, rontz, Este una din cele mai ieftine idei pentru o gustare sănătoasă și super simplu de făcut. Amesteci câteva condimente, fierbi o cantitate de năut, apoi le combini și le dai la cuptor să se rumenească. Din câteva mișcări vei avea o gustare bogată în fibre și proteine, perfectă să o ai la îndemână atunci când vrei să își potolești puțin senzația de foame. Eu le-am mâncat așa ca atare, Domnul B le-a găsit potrivite lângă un pahar de bere, iar de…
Continue Reading
Food

TU CE BUNĂTĂȚI TE GÂNDEȘTI SĂ PREGĂTEȘTI CU DELICIOASA BRÂNZĂ DE CAPRĂ (LaColline)?

Vă mărturisesc că la mai toate petrecerile pe care le-am organizat am avut pregătit platoul cu brânzeturi, care a fost de fiecare dată foarte apreciat. Dar nu vă zic mai multe pentru că acum aștept ideile voastre, iar LaColline vă premiază. Brânzeturile LaColline le-am descoperit de 2 ani, deși anul acesta ei sărbătoresc 10 ani de când au produs primul sortiment de brânză. În prezent au o gamă foarte variată, pornind de la rulourile de brânză cu diverse arome (trufe, cu mucegai alb, ierburi de provence sau piper roșu) până la crema de brânză tartinabilă. CONCURS Împreună cu LaColline vă invit…
Continue Reading
HOME

OXYGENEO, TEHNOLOGIA 3 ÎN 1 CE EXFOLIAZĂ, HIDRATEAZĂ ȘI OXIGENEAZĂ

Nu am promovat până acum niciun fel de tehnologie revoluționară care te slăbește, care te scapă de riduri, celulită sau mai știu eu ce alte imperfecțiuni, pentru că nici nu am fost nevoită să apelez și nici nu știu exact ce anume să aleg pentru a fi o variantă safe la nivelul pielii. Singurul lucru pe care l-am făcut pentru ten a fost câte un tratament cosmetic și acesta destul de rar. Să fie vreo 5 ani de când am mers la o ședință de microdermabraziune, nu am simțit nicio modificare asupra tenului, dar nici nu am mai revenit în…
Continue Reading
HOME

ZIUA 16 DIN CELE 30 FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT

ZIUA 16 DIN 30 FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT Știți că iubesc acest jurnal la nebunie, da?  Nu cred că aș putea renunța la obiceiul de a scrie meniul fiecărei zilei și de a povesti cum a mai trecut câte o minunată zi. Chiar dacă nu am reușit să scriu la ore rezonabile, mă așez confortabil indiferent cât de târziu și mă apuc să detaliez pe unde și ce anume am mai mâncat fără zahăr adăugat. Am descoperit că este al naibii de greu să te decizi ce mănânci la restaurant pentru a fi sigur că ceea ce urmează a fi una…
Continue Reading
HOME

ZIUA 15 DIN CELE 30 FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT+UN DESERT NEVINOVAT

15 ZILE FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT Ajunsă la jumătatea drumului realizez că privesc totul cu o lejeritate fantastică. Nu o să fiu ipocrită să spun că este ușor pentru oricine, cu siguranță că își spun cuvântul anii pe care îi am deja de când nu mai sunt dependentă de dulciuri/sucuri/zahăr. Am fost și eu studentă, am fost și eu dependentă de ciocolată, coca-cola și chips-uri. Am mâncat junk-food de am rupt, iar limonada nu avea gust dacă nu puneam miere sau zahăr. Sunt mai bine de 6 ani de când toate cele de mai sus nu au mai reprezentat un interes…
Continue Reading
DESSERT

PLĂCINTĂ CU CAISE #FĂRĂZAHĂRADĂUGAT

UN DESERT NEVINOVAT FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT Astăzi m-am trezit cu poftă și dor să gătesc un desert, un desert fără zahăr adăugat, un desert lejer de vară cu ingredientele de sezon de care încă ne putem bucura. Din păcate nu am avut la îndemână o făină de migdale albă, care să fie făcută din migdale decojite, așa că am folosit ce aveam deja cumpărat, dar vă sfătuiesc să achiziționați făină albă de migdale. Prăjitura va avea un aspect mai plăcut în primul rând, la fel și gustul. Făina folosită de mine a fost din migdale cu tot cu coajă și…
Continue Reading
#tucemanancilabirou

ÎNȘELĂCIUNEA ZILEI! ”BACON” DIN MORCOV PENTRU GUSTĂRI NEVINOVATE

PAM-PAM Ronțăiala, slăbiciunea oricui și supărarea abdomenului. Că-i o sămânță de floarea soarelui/dovleac, nuci sau grisine, ronțăiala este esențială după ce apune soarele și mai ales când te uiți la vreo emisiune culinară sau film. Nu de multe ori am putut urmări un film fără să am în braț un castron cât de mic cu ceva în el. De când cu disciplina și cu programul fără zahăr adăugat, am tăiat tot de pe lista cu mici plăceri, fără regret, nu am simțit nicio apăsare, e drept că nici filmul nu l-am digerat ca de obicei, așa că astăzi am început…
Continue Reading
HOME

ZIUA 14, O NOUĂ ZI FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT, UN NOU MENIU

ZIUA 14 FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT Această minunată zi de Duminică, acasă la mama, mi-a pus în meniu câteva amintiri culinare din copilărie. Nu am savurat pandișpanul cu vișine dacă asta vă așteptați să spun, dar am savurat prânzul preferat de când eram copil. Dacă stau puțin să mă gândesc, am avut o copilărie fericită din punct de vedere al alimentației, cu produse locale, de sezon, cu multă mâncare gătită și cu puține deserturi. Deserturile le primeam în general în week-end, atunci când se făcea câte un pandișpan, clătite sau o minunată plăcintă cu mere/brânză. Singurul desert pe care îl puteam…
Continue Reading
HOME

ZIUA 13 DIN CELE 30 FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT + LISTA DENUMIRILOR DE PE ETICHETĂ

CE ÎNSEAMNĂ UN MENIU FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT Asta este întrebarea pe care mi-o adresează cei cu care mă întâlnesc și care nu înțeleg ce anume fac eu acum dar mai ales de ce. Meniul meu presupune în primul rând să mă focusez doar pe alimente naturale: fructe legume lactate din nuci carne pește ouă salate Atunci când spun zahăr nu mă refer doar la ciocolată, zahăr alb, sucuri, alcool sau prăjituri. Zahărul are mult mai multe nume ce se regăsesc pe etichete sub diverse denumiri, iată o parte din ele: sirop de agave zahăr brun sirop de trestie de zahăr…
Continue Reading