APPETIZER

Tarta alsaciana cu ceapa

Tarta alsaciana cu ceapa Trebuie să vă spun cum am ajuns să fac această tartă cu ceapă înainte de orice altă mișcare. Dimineața pe la 9, în unele dimineți mai exact, sunt la sală. O sală în care benzile de alergare și cele eliptice sau bicicletele sunt dotare cu câte un monitor LCD. Și ce să faci cât timp bagi cardio? Pe lângă faptul că te setezi și te focalizezi pe zonele de interes,  te mai uiți la o emisiune ceva, ca doar e și păcat de investiția oamenilor. În marea majoritate a cazurilor ma delectez cu PaprikaTV, iar la…
Continue Reading

Tofu prajit cu sos de stridii

Nu obișuiesc să mănânc prea des brânză vegetală, dar pentru că am ținut post o perioadă mai îndelungată, am ajuns și la veșnica întrebare eu ce să mai mănânc și asta pentru că atunci când țin post cel mai mult tânjesc după ouă, pentru că sunt sățioase și nutritive, pentru că îmi plac și pentru că nu îmi lipsesc din frigider. Ideea este că simțeam nevoia să mânânc ceva diferit, așa că mi-am pus picioarele în mișcare și am dat o fugă până la market să cumpăr tofu. Cum să îl fac să fie bine, să nu fie rău, să…
Continue Reading
APPETIZER

Humus cu leurda, nebunia de sezon

Trecea primavara si ratam humusul cu leurda? Aceasta nebunie de sezon!   Va puteti imagina ca acest lucru nu se putea intampla, adica totul pana la humus si pana la o portie zdravana de leurda. Eram la cumparaturi si mi-am aruncat ochii direct pe legaturile de leurda care erau atat de frumos aranjate langa tot ce inseamna ceapa verde, salata verde, ridichi, patrunjel , mmm, nebunia aceea verde de la care nu iti mai poti lua ochii. Nebunia de sezon, va spun! In general la cumparaturi obisnuiesc sa ma uit la produse si sa stiu exact ce voi face cu…
Continue Reading
APPETIZER

Legume coapte, garnitura perfecta

Am facut o obsesie pentru legumele la cuptor, desi incerc sa ma controlez si sa fiu ponderata, cand sunt in pana de idei fac ce fac si ma apuc de curatat pastarnac si morcovi in mare parte. Nu am reusit pana acum sa scriu o postare speciala despre aceste legume, ele fiind de cele mai multe ori ca o garnitura nesemnificativa, desi gustul este cu mult peste cel al unui bucati de carne, zic si io, nu vreau sa ne certam acum, gusturile oricum nu se discuta. Domnul B e de alta perere spre exemplu. Dar acum in plin sezon…
Continue Reading
APPETIZER

Aperitive cu paine din secara Finn Crisp

Aperitive cu Finn Crisp Imi place sa pregatesc aperitive din cele mai colorate si mai gustoase, incercand sa evit painea in exces pe cat de mult posibil. Din pacate majoritatea aperitivelor cu impact au la baza painea prajita si atunci ma opresc la 1 maxim 2 variante de bruschete. Daar, pentru ca exista intotdeauna acel dar, exista alternativa sanatoasa care iti ofera posibilitatea sa dai frau liber imaginatiei si sa creezi in bucatarie atat aperitive cat si gustari dulci care au la baza o portie generoasa de fibre. Panitele de secara Finn Crisp au la baza o portie generoasa de…
Continue Reading
APPETIZER

Burgeri cu quinoa

Este la moda sa mananci burgeri, cum tot la moda este sa mananci fara gluten,  fara garnitura, mai exact in curand la moda va fi sa nu mai mananci nimic, pentru ce atata bataie de cap? Mai glumesc si eu, mai ales eu care nu scap nicio tendinta in materie culinara. Daca voi ajunge sa mananc tantari, va anunt ca in ziua aceea voi sterge acest blog! Dar lasand gluma la o parte, vreau sa va povestesc cum am facut cei mai buni burgeri vegetali de pana acum. Am mai incercat o varianta cu ciuperci, dar nu m-a convins de…
Continue Reading
APPETIZER

Creveti cu usturoi

Ce sa mai zic? In fata crevetilor nu mai am cuvinte, mai ales in fata unei retete atat de gustoase si aromate. Iar cand reteta o inveti de la nasul tau, e musai sa fie ceva memorabil. El, mai plimbat asa prin lume, ne-a rasfatat in vacanta noastra din Londra cu cateva preparate exceptionale, printre care si aceasta reteta de Gambas Pill Pill, pe care a adus-o direct de la mamica ei din Spania. Am adus reteta si la mine in bucatarie si a iesit exceptionala, cu crevetii nu ai cum sa gresesti,  practic este imposibil. Mai fac eu rost si…
Continue Reading
APPETIZER

Frittata cu cartof mov si kale

Imi era tare dor de un preparat in stilul Food for your soul, cu ingrediente colorate, cu gust specific bucatariei de suflet. Si pentru ca mi-am propus sa incep anul cu noutati si pentru ca nu am mai mancat niciodata cartof mov, am ales cea mai gustoasa reteta, o frittata, ideala pentru micul dejun dar si pentru casoleta de pranz. Despre cartoful mov: Nu am ales la intamplare cartoful mov si nu l-am ales doar pentru ca este colorat, putea fi roz si asa ar fi avut mare succes la Alexia, dar este mov si are succes la mine in…
Continue Reading
APPETIZER

Paine cu maia, de la MamaPan

Paine cu maia! De curand a avut loc lansarea oficiala a unei povesti incredibile, a unei brutarii care ofera paine din ingrediente naturale, cu maia si dragoste in proportie de 100 % . Imi doresc sa va povestesc despre acest proiect social pentru ca inainte de orice, MamaPan este un proiect emotionant, din suflet si pentru suflet, din care se nasc preparate de super calitate intr-un final. Aceste femei, aceste minuni de femei sunt mamele care lucreaza pentru ele, pentru copilul lor, pentru mine, pentru tine si pentru toti cei care sunt in cautarea produselor de calitate. Impreuna putem sustine aceste…
Continue Reading
APPETIZER

Quinoa cu cruditati

Din categoria salatelor de pranz ce pot fi cosumate imediat dupa preparare, sau pregatite cu o zi inainte pentru a fi luate la pachet, va propun un amestec de quinoa cu conopida, morcov, ardei gras, patrunjel radacina si susan negru. Quinoa este printre alimentele ce se poate bucura de o incadrare ca super-aliment. O alta salata delicioasa care a avut la baza quinoa, o puteti ”rasfoi” accesand acest link. Quinoa este alegerea perfecta pentru cei care sufera de intoleranta la gluten, sau pur si simplu pentru cei ce tin o dieta scazuta in carbohidrati, inlocuind painea/ pastele cu quinoa. Spre deosebire de…
Continue Reading