#tucemanancilabirou

PASTE CU SOS BOLOGNESE ÎN VARIANTA VEGETARIANĂ (DE LINTE)

Eu trebuie să mărturisesc încă de la începutul acestei rețete că pastele mele preferate din timpul studenției au fost cele cu sos bolognese. De când am început să am o alimentație corectă și echilibrată, să mă documentez mai mult și să fiu mai atentă la combinațiile alimentare pe care le fac, am început să găsesc și alterative mai sănătoase. Merg pe ideea că alimentația echilibrată trebuie să fie un mix între ingrediente bune și tehnică de gătire la temperaturi controlate, pentru ca alimentele să își păstreze gustul, dar mai ales valorile nutritive. De aceea am ales să folosesc vasele Zepter. …
Continue Reading
#tucemanancilabirou

CONOPIDĂ CU TURMERIC, CARTOF DULCE, BRÂNZĂ FETA ȘI RODIE

Știu că mereu am pus rețetele individuale, dar meniurile mi se par mai complete și mai simplu de înțeles atunci când vine vorba cum să combinăm corect alimentele. După ce am fost plecată două zile la munte, iar mi-am dat peste cap alimentația și programul pe care îl am în mod normal atunci când sunt acasă. Nici nu mă stresez din acest punct de vedere, vacanțele sunt pentru a ne relaxa și pentru a ne încărca cu energie pozitivă, în niciun caz pentru a ne frustra cu interdicții. Indiferent că plec două zile sau mult, atunci când revin îmi reiau…
Continue Reading
#tucemanancilabirou

Curry de dovleac cu năut și lapte de cocos

#tucemanancilabirou? Nu mai știi ce să pui în caserola de prânz, ce arome să mai folosești, ce combinații delicioase, ce ingrediente să mai scoți pe masă? Mda, nici măcar eu nu mai știu câteodată :) În rest mă las purtată de inspirație prin ingrediente și culori de toamnă, iar cum vedeta sezonului este dovleacul și pentru că eu nu mă pricep la plăcinte și alte rețete clasice, am zis că un fel principal ar fi cel mai potrivit. I-am zis și eu curry că de acolo a plecat rețeta,  e o tocană de năut cu dovleac și mirodenii, cum vrei…
Continue Reading