#tucemanancilabirou

Pizza low carb cu făină de cocos

BLAT DE PIZZA CU FĂINĂ DE COCOS De când s-a mărit Alexia fac pizza tot mai des, iar pe timpul verii a cam fost dezmăț din acest punct de vedere. Dezmăț cu ceva distracție în bucătărie, dar și cu creativitatea pusă la treabă. Având în vedere faptul că de la jumătatea lunii iunie eu am scos zahărul adăugat și o parte din carbohidrați, evident că nu m-am mai atins de nicio felie de pizza. Evident că mi-a făcut cu ochiul, știu ce bunătate îmi iese de fiecare dată, dar o promisiune rămâne promisiune și nu ne abatem indiferent de motiv.…
Continue Reading
#tucemanancilabirou

PASTE CU SOS BOLOGNESE ÎN VARIANTA VEGETARIANĂ (DE LINTE)

Eu trebuie să mărturisesc încă de la începutul acestei rețete că pastele mele preferate din timpul studenției au fost cele cu sos bolognese. De când am început să am o alimentație corectă și echilibrată, să mă documentez mai mult și să fiu mai atentă la combinațiile alimentare pe care le fac, am început să găsesc și alterative mai sănătoase. Merg pe ideea că alimentația echilibrată trebuie să fie un mix între ingrediente bune și tehnică de gătire la temperaturi controlate, pentru ca alimentele să își păstreze gustul, dar mai ales valorile nutritive. De aceea am ales să folosesc vasele Zepter. …
Continue Reading
#tucemanancilabirou

CARTOF DULCE CU LĂMÂIE ȘI OREGANO

Niciodată nu este de ajuns cartof dulce la o masă! Pe lângă faptul că este o încântare indiferent de modul de preparare pe care l-ai alege, cartoful dulce este și o sursă de: Vitamina C B6 Vitamina D magneziu și potasiu. Este de departe o legumă versatilă, iar în ceea ce privește alegerile mele pot spune că l-am folosit atât în supe, smoothie-uri, cât și în deserturi precum budinci sau clătite americane. Cartoful dulce este bogat fier și ajută la menținerea unui sistem imunitar puternic. Același cartof delicios este și o sursă minunată de magneziu, astfel că, dacă treci printr-o…
Continue Reading
Food

FRIGĂRUI DE PORC CU OREGANO ȘI LĂMÂIE

Frigăruile mi se par a fi cel mai ingenios mod de a prepara ceva aspectuos cu doar câteva bucăți de carne și legume colorate, fără a fi nevoie de meticulozitate și răbdare. Carnea se marinează pentru a fi mai fragedă și mai aromată, legumele se transformă în cuburi, iar acestea fiind spuse frigăruile sunt aproape gata. Cine e norocos și stă la curte le face pe grătar, cine nu, le mai face și în cuptor că ies la fel de bune :-) Ingrediente: 700 g carne de porc sucul de la 1 lămâie 1 lingură ulei de măsline 2 lingurițe…
Continue Reading
Food

Supa crema de ciuperci

Cremoasa, gustoasa si satioasa, cam asa este supa crema de ciuperci, adica as spune mai curand un piure de ciuperci. Ciupercile nu sunt deloc atat de banale pe cum par, ele fiind o sursa importanta de vitamine, minerale si fibre si ajuta la cresterea nivelului de vitamina D din organism. Printre cele mai cunoscute ciuperci ce pot avea efecte in prevenirea si chiar tratarea anumitor afectiuni ar trebui sa le mentionez pe Shiitake si Reishi sau Ganoderma.  Va suna cunoscut?  Sunt renumite ca avand proprietati antitumorale. Dar noi  astazi vorbim despre o supa cu ciuperci champignon si galbiori proaspeti, absolut delicioasa,…
Continue Reading
APPETIZER

Salata de sfecla rosie cu pere si branza de capra

Cu sfecla am avut poate una din cele mai interesante experiente si cu siguranta nu voi putea uita vreodata momentul in care am gustat pentru prima oara dintr-o salata de sfecla. Sfecla a facut parte din categoria multor alimente din care eu nici macar nu doream sa gust, convinsa fiind ca nu pierd nimic. Inca imi mentin aceeasi pozitie fata de hrean, ce am cu el saracul, nu stiu dar nu imi zice nimic care sa ma incante. Se facea acum vreo 6 ani un test de sarcina pe la ora pranzului, pozitiv de altfel, iar cateva ore mai tarziu…
Continue Reading
APPETIZER

Rulouri de Zucchini cu branza

Imi plac aperitivele pline de arome si cat mai colorate, asa cum sunt si aceste rulouri de zucchini cu branza de capra, ardei kapia si amestec de condimente indiene. Sunt festive, elegante si au un gust aparte oferit de catre amestecul de garam masala si turmeric, toate aceste condimente oferind beneficii pentru organism. Zucchini sunt dovlecei de culoare verde inchis ce au un invelis lucios . O mare parte din antioxidanti se afla in coaja acestora de aceea ar fi de preferat sa nu o indepartati. Sunt o sursa minunata de potasiu, avand un continut mai mare decat bananele. Un alt…
Continue Reading