#tucemanancilabirou

CHIFTELE DE DOVLECEL CU FĂINĂ DE COCOS

Cum am ajuns să fac chiftele de dovlecel? Aveam un dovlecel, unul mare, cam la 450 de grame (l-am cântărit). Era atât de frumos, iar eu aveam o poftă fantastică de chiftele vegetale, în special de dovlecel. L-am dat repejor pe răzătoare, l-am scurs de excesul de lichid și în 10 minute aveam 7 gata 7 chiftele generoase și delicioase. De fapt și de drept, era prima zi după cele 5 libere, așa că nu aveam chef să gătesc mare lucru, dar în același timp nu aș fi mâncat salată ca să ne înțelegem. Pentru o astfel de farfurie nu…
Continue Reading
HOME

ZIUA 37 FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT, LISTĂ DE CUMPĂRĂTURI ȘI O AMINTIRE CULINARĂ DIN GRECIA

Când am început să țin această alimentație prin care am verificat permenent eticheta și zahărul ascuns din alimente, nici prin cap nu îmi trecea că interesul din partea cititorilor va fi atât de mare, cum nu credeam nici că eu am să pot acorda mult mai multă atenție decât în mod normal. Eram eu și jurnalul meu, când deodată m-am trezit cu mesaje, aprecieri și întrebări. Oameni care își doresc să reușească să reducă consumul de alimente procesate, consumul de zahăr, să fie mai atenți cu alimentația, să gătească mai mult. Este impresionant pentru mine, cu atât mai mult cu…
Continue Reading
#tucemanancilabirou

CINA ÎN 30 DE MINUTE, MAI EXACT SALATĂ DE LINTE NEAGRĂ CU SPANAC ȘI AVOCADO, BONUS CARTOFI DULCI LA CUPTOR

Poate că nu pare, dar chiar am zile în care sunt extrem de plictisită și total lipsită de chef să gătesc. Asta a fost una din acele zile, e drept că am stat departe de bucătărie, dar am fost mai prezentă pe blog. În schimb am făcut multe alte lucruri: am fost mai ocupată cu articolele și am povestit de dimineață despre cum a fost aseară la degustarea meniului de la Nuba; am încărcat o rețetă făcută zilele trecute; am stat vreo două ore la cumpărături; am spălat frigiderul; am verificat ce produse nu mai folosesc de când cu schimbarea…
Continue Reading
HOME

ZIUA 15 DIN CELE 30 FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT+UN DESERT NEVINOVAT

15 ZILE FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT Ajunsă la jumătatea drumului realizez că privesc totul cu o lejeritate fantastică. Nu o să fiu ipocrită să spun că este ușor pentru oricine, cu siguranță că își spun cuvântul anii pe care îi am deja de când nu mai sunt dependentă de dulciuri/sucuri/zahăr. Am fost și eu studentă, am fost și eu dependentă de ciocolată, coca-cola și chips-uri. Am mâncat junk-food de am rupt, iar limonada nu avea gust dacă nu puneam miere sau zahăr. Sunt mai bine de 6 ani de când toate cele de mai sus nu au mai reprezentat un interes…
Continue Reading
HOME

ZIUA 14, O NOUĂ ZI FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT, UN NOU MENIU

ZIUA 14 FĂRĂ ZAHĂR ADĂUGAT Această minunată zi de Duminică, acasă la mama, mi-a pus în meniu câteva amintiri culinare din copilărie. Nu am savurat pandișpanul cu vișine dacă asta vă așteptați să spun, dar am savurat prânzul preferat de când eram copil. Dacă stau puțin să mă gândesc, am avut o copilărie fericită din punct de vedere al alimentației, cu produse locale, de sezon, cu multă mâncare gătită și cu puține deserturi. Deserturile le primeam în general în week-end, atunci când se făcea câte un pandișpan, clătite sau o minunată plăcintă cu mere/brânză. Singurul desert pe care îl puteam…
Continue Reading
#tucemanancilabirou

QUICHE DE SPANAC CU FETA ȘI CRUSTĂ DE CARTOFI DULCI

De dietă sau cum vrei să-i spui, nici nu mai contează, tot ce vreau să spun este că această plăcintă a fost cea mai mișto chestie care s-a întâmplat sâmbătă în bucătăria mea. Un mix de ingrediente cu conținut ridicat de fibre, proteine de calitate și vitamine. Un quiche diferit de la care a lipsit făina, ceea ce l-a făcut să fie atât de interesant. Ingrediente: 1 cartof dulce (medi spre mare) 1 lingură ulei de cocos 4 ouă mari 150 ml lapte 1 ceapă roșie, tocată mărunt 4 căței de usturoi (tocați mărunt) 150 g spanac proaspăt 100 g…
Continue Reading
#tucemanancilabirou

CIUPERCI LA GRILL, UMPLUTE CU SPANAC ȘI TOFU

Această rețetă am pregătit-o pentru că am ținut câteva zile de post și am descoperit fel și fel de combinații ușoare și gustoase, fără conținut ridicat de carbohidrați. O rețetă simplă, cu un conținut scăzut de calorii, însă bogată în gust și nutrienți. Ingrediente: 5-7 ciuperci mari 1 legătură ceapă verde 4 căței de usturoi 300 g spanac proaspăt 150 g tofu (în saramură) Preparare: Sunt foarte încântată de această rețetă pentru că am păstrat gustul natural al ingredientelor, nu le-am gătit foarte mult (în special spanacul), iar pentru a păstra culoarea, aroma și vitaminele din ingrediente, am ales două…
Continue Reading
APPETIZER

Guacamole cu spanac

Se amestecă niște frunze proaspete de spanac cu 1 avocado, ceapă, usturoi și suc de lămâie. Se mănâncă în neștire! O gustare super fresh, colorată și bogată în vitamine și antioxidanți, cu ingrediente de sezon, nu poate fi decât o alegere smart. La fel de bine, această gustare poate fi pregătiră pentru masa de Paști, alături de ouă sau friptură, pentru că, știți bine că fiecare proteină are nevoie de o garnitură alcalină, iar un mix de spanac cu avocado se potrivește de minune cu textura unui ou fiert sau a unei fripturi suculente. Este rapid și ușor să pregătești…
Continue Reading
#tucemanancilabirou

SPANAC CU CARTOF DULCE ȘI TOFU LA CUPTOR

Asta se întâmplă când vrei să faci un quiche de post și într-un final îți iese o mâncare de spanac cu cartof dulce și tofu, din motive de crustă dezastruoasă. Să ne înțelegem, nu mă vait, am scăpat de niște grame de făină pe care, recunosc, le-aș fi savurat. Nu intru în panică niciodată când ceva nu merge bine, găsesc o soluție să o scot la capăt, iar dacă nu găsesc (posibil și asta) alegem varianta de criză, paste sau bruschete cu jamon serrano și parmezan :)) Uneori nici nu îmi bat capul, cât timp am aceste două ingrediente în…
Continue Reading

CEI TREI „S” MAGNIFICI! SOMON CU SPARANGHEL ȘI SPANAC

Peștele este extrem de important într-o dietă echilibrată, iar somonul (deși controversat) este o sursă de acizi grași benefici pentru menținerea sănătății oaselor și  inimii, precum și o sursă importantă de vitamina D. Știați că prin conținutul acizilor grași Omega 3 somonul reduce riscul depresiei?  Am ales o bucată de somon norvegian de captură! Somonul este o sursă excelentă de seleniu, un mineral ce funcționează ca un antioxidant în organism, întărind sistemul imunitar și menținerea sănătoasă a țesuturilor. Sparanghelul, este o foarte bună sursă de fibre, acid folic, vitaminele A, C, E și K, precum crom, un mineral care îmbunătățește capacitatea…
Continue Reading
12