Zilele trecute am ajuns la un eveniment culinar ce a adus în farfuriile noastre o parte din bucătăria românească într-o altă abordare. O abordare contemporană bazată pe ingrediente locale și de sezon. Până ajungem să povestim despre preparatele pe care ni le-a pregătit Chef Mihai Chelaru, trebuie să vă povestesc despre locul minunat în care a avut loc evenimentul.
Therapy este o fostă cafenea care s-a transformat într-un splendid bistro. Cu o atmosferă foarte fresh, Therapy este unul din puținele locuri de care m-am îndrăgostit la prima vedere și unde intenționez să ajung mai des.
Evenimentul, primul din seria multor evenimente ce vor să readucă bucătăria românească în prim plan, a fost unul magic, plin de culoare, de gust și de arome minunate. Un eveniment în care bucătăria românească a fost adusă în atenția noastră atât prin ingredientele folosite cât și prin colecția de șlagăre și acordurile de vioară live.
R Ă D Ă C I N I este prima cină pop-up dintr-o serie curatoriată de Therapy, care vrea să actualizeze percepția asupra „românescului”. Dincolo de sarmalele și caltaboșii cu care nu ne asociem cu toții, la Therapy bucătăria românească contemporană este plină de surprize, interpretări și preparate care îi pot satisface chiar și pe cei mai pretențioși.
Pornind de la oul bunicii scufundat în sos de țuică sau salata dacului pofticios formată din linte, miere și busuioc, până la desertul veșniciei înveselit cu ciocolată și nucă (mai exact coliva), fiecărui preparat i-a fost asociat un vin ales cu grijă de către somelierul ce nu te lăsa cu paharul gol, venind de fiecare dată cu noi informații prețioase.
Mai jos vă prezint lipoveanul turbat după saramură sau mai bine zis cea mai bună saramură pe care am mâncat-o până acum. Farfuria lipoveanului a reușit să-mi lase acel gust pe care nu îl pot uita, iar acum când scriu să pot rememora exact explozia de arome pe care am descoperit-o într-o saramură reintepretată.
Ignatul servit cu gem de prune și piure de morcov cu ghimbir a fost o altă surpriză a serii.
Nu știu ce părere au avut ceilalți, mai ales că la una din mese erau doar străini, dar pot spune cu siguranță că desertul a fost de departe așteptat cu mare interes. Eu nu cred că am mâncat vreodată colivă la o petrecere în adevăratul sens al cuvântului, fiind asociată cu alt gen de evenimente.
Coliva asta din care am gustat puțin (în ciuda zilelor mele fără zahăr adăugat) a fost făcută după o rețetă veche de 130 de ani și a fost devorată de către Domnul B și ceilalți prieteni cu care eram la masă. Asta mă face să mă gândesc că este un desert în adevăratul sens al cuvântulu și ar trebui să îl regăsim mai des prin meniurile restaurantelor.
Cum să nu te uite Dumnezeu cu orele la o astfel de masă?
Vă propun să stați cu ochii pe pagina lor de facebook și să aflați care sunt următoarele evenimente de acest gen, nu de alta dar locurile chiar sunt limitate. E ca și cum ai fi într-o casă mai mare unde vin și alți oameni să mănânce, dar nu prea mulți 🙂
Aaa, unde mai pui că noi am fost și în compania marelui magician Gârjob.
Cu drag,
D
Lasă un răspuns