Astazi va fac cunostinta cu doua prietene dragi si delicioase, pe numele lor quinoa si valeriana. Au nume deosebite trebuie sa recunoasteti, nu intalnesti in fiecare zi asa prieteni deosebiti. Cu ajutorul lor am obtinut o super salata sanatoasa, nutritiva si gustoasa.
Una din ele este verde, frumos conturata si i se spune valeriana, care este dotata cu vitamina C si bogata in acid folic, fiind o prietena adevarata pentru cei ce au probleme cu somnul, sau oboseala fizica si psihica.
Cealalta mai mica, marunta si simpatica este quinoa, numita si mama cerealelor, fiind un super aliment cu care va puteti juca in diverse salate, budinci servite in loc de desert, sau mancaruri gatite. Daca va hotarati sa faceti cunostinta cu dumneaei, va recomand sa alegeti un soi ecologic pe care cu siguranta il veti gasi in plafar sau un supermarket la zona produselor BIO.
Se gateste foarte usor, in general sunt scrise pe ambalaj instructiunile de preparare insa va recomand sa folositi la 1 parte de quinoa, doua parti de apa. Se fierbe in aproximativ 20 de minute.
Una din calitatile principale ale acestei gagici, Quinoa, este ca nu contine gluten, se digera foarte usor si este bogata in proteine de calitate. Ce sa vezi, este atat de simpatica incat nu ingrasa, pam pam 🙂
Sa va povestesc acum ce am facut eu astazi ce cele doua si cu alte ingrediente dragi mie.
Ingrediente Salata cu valeriana, quinoa, ciuperci si sos de avocado:
- salata valeriana
- quinoa
- ciuperci
- avocado
- iaurt grecesc
- ulei de masline cu chilly
- sare
- ghimbir
- lamaie
- Ciupercile au fost spalate bine, taiate solzisori si trase la tigaie intr-un strop de ulei de masline cu fulgi de chilli. Au la Lidl niste uleiuri foarte interesante, dar cu ulei de masline simplu si putin chilli proaspat merge chiar mai bine.
- Quinoa a fost pregatita dupa cum am explicat in prima parte.
- Jumatate dintr-un avocado, impreuna cu doua linguri de iaurt grecesc, jumatate de lingurita de ghimbir ras si putina zeama de lamaie, au fost transformate cu ajutorul blenderului intr-un dressing aromat.
- Cealalta jumatate de avocado se taie si se pune direct in salata.
- Salata de valeriana se spala bine, desi pe unele etichete scrie ca au fost spalate, nu ma multumesc cu sfaturile lor, prefer sa ma asigur ca voi avea parte de o salata sanatoasa din toate punctele de vedere.
Cu toti pasii indepliniti, mai ramane sa punem preparatele in bol si sa avem pofta mare 🙂
Mai intai asezam in bol frunzele de valeriana, ce au fost lasate pe un prosop pentru a elimina apa. Dupa care adaugam quinoa, ciupercile si avocado, iar sosul se adauga dupa preferintele fiecaruia.
Va doresc pofta buna!
el
Frumos scris, foarte buna salata.
Chilli cu i nu y 😉
danielaniculi
Hey, merci pentru apreciere și pentru sesizare 🙂