Mic dejun de week-end, cu rasfat si timp de organizare. Cred totusi ca la 6:3o dimineata nu mi-ar iesi la fel de bine, dar cu siguranta acesta este exemplul de mic dejun pe care nu as putea sa il refuz vreodata.
Reteta incepea in mintea mea acum vreo doua saptamani, dar momentul acela potrivit sa ma bucur de farfurie alaturi de micuta mea familie, nu l-am gasit decat intr- o frumoasa duminica.
Nu stiu la voi cum sunt dimineatile din timpul saptamanii, dar la noi este totul pe ceas, foarte bine organizat, va amintiti ca sunt casatorita cu inginer, asa ca am furat si eu din meseria lui si aplic in miezul familiei.
Aveam trecut in agenda ca duminica la micul dejun vom manca oua, avocado, rosii deshidratate, capere, paine prajita si ceai verde cu lamaie. Punct.
Ingrediente reteta oua, avocado si ceai verde:
- 1 avocado
- 4 oua
- 4 rosii deshidratate
- 2 lingurite capere
- paine
- oregano
- sare
- boia dulce
- ulei de masline
Mod de preparare:
Pentru aceasta reteta mi-am dorit niste oua fierte moi, cu un galbenus cremos, ceea ce a facut ca aceasta reteta sa fie una spectaculoasa.
Cum faci sa fierbi perfect ouale?
Scoate ouale din frigider cu aproximativ 30 de minute inainte de a incepe sa gatesti.
Pune ouale intr-un vas cu apa rece, apoi mentine pe foc pana cand apa incepe sa clocoteasca, dupa care inchide flacara, acopera vasul cu un capac si lasa-le la cald in functie de textura pe o doresti.
Pentru un ou fiert cu galbenus moale, timpul de pastrare la cald este de 6 minute, poti urca pana la 9 minute pentru un galbenus fiert, usor cremos.
In poza puteti observa diferenta dintre un ou lasat 6 minute in partea din stanga si cel de 9 minute in partea din dreapta.
Sfat: Daca intampinati dificultati la decojirea oualeor, un mic truc va poate fi de folos. Scufundati ouale intr-un bol cu apa si gheata pentru cateva secunde.
Am folosit doua felii de paine maricele pe care le-am dat in jumatate. Fiecare felie am rumenit-o foarte putin intr-o tigaie, la foc mic. Cam 2 minute pentru fiecare parte este de ajuns.
Stropim feliile de paine cu ulei de masline, aruncam un praf de sare si unul de oregano.
Avocado l-am folosit in doua variante, atat feliat subtire cat si pasat cu furculita ca un guacamole.
Modalitate de asamblare :
Avem painica prajita, ouale fierte atat cat trebuie, avocado pregatit si stropit cu zeama de lamaie. Mai ramane sa asamblam totul si sa ne apucam de mancat.
- Pe fiecare felie de paine stropita cu ulei de masline, asezam feliile de avocado sau piureul de avocado, dupa caz.
- Presaram cateva capere si rosiile deshidratate maruntite.
- Montam cate un ou.
- Adaugam o ploaie de oregano, urmata de una cu boia dulce, apoi ne apucam de treaba.
In general prefaram un ceai verde la masa, se potriveste mai bine cu mancarea decat cu o cafea. Cafeaua se savureaza in tihna, acolo este alta poveste, alt rasfat 🙂 , alt articol.
Va doresc pofta buna!
Lasă un răspuns