Am descoperit Pukka Tukka complet întâmplător și a fost dragoste la prima vedere, pornind de la concept, design, bucătăria open, meniul făcut parcă după sufletul meu și oamenii pe care îi întâlnești acolo.
Nu sunt mare fan burgeri, adică nu sunt deloc, însă este acest loc unde am descoperit burgerul cu somon sălbatic, un pește diferit față de somonul cu care sunteți obișnuiți să îl regăsiți în supermarket.
Somonul sălbatic este unul dintre cei mai sănătoși pești de care lumea se cam ferește din două motive, este mai scump dar și mai fad, aș spune însă să privim dincolo de aceste aspecte și mai bine 1 pește bun 1 dată, decât alte specii de 3 ori pe săptămână.
Burgerul este doar o mică parte din bunătățile pe care le-am regăsit în noul meniu Pukka Tukka.
Salate în care combinațiile sunt din cele mai echilibrate, pornind de la quinoa, sfeclă, cartof dulce, până la piept de rață și file de somon sălbatic, vei regăsi ingredientele necesare unei farfurii echilibrate din punct de vedere nutrițional.
Îmi place cel mai mult că totul este fresh, totul se gătește pe loc, ceea ce face ca servirea să fie mai lentă, deloc deranjant pentru cei care apreciază calitatea produselor.
Noi am ajuns în acest loc fie la cafeaua de dimineață, fie duminica începând cu ora 12 pentru masa de prânz.
Știu că sună a marketing pentru marea majoritate a oamenilor atunci când spui concept BIO, dar îmi permit să țin la părerea pe care mi-am format-o și să cred că aici regăsim pe lângă un business de succes, o echipă de oameni simpli care tot ce și-au dorit a fost să fie altfel.
Mă bucur de fiecare dată când întâlnesc proiecte de acest gen și mai tare mă bucur când văd că lumea le apreciază și prinde curajul de a fi parte din schimbare.
Da, la Pukka Tukka, e diferit, este frumos, este gustos, este sănătos și este perfect pentru o ieșire în familie!
Este greu să te decizi, de fiecare dată plec cu gândul la un preparat pe care să îl încerc data viitoare 🙂
Nouă ne place, o să vă placă și vouă 🙂
Lasă un răspuns