Cred că am auzit prima oară de crumble după ce am demarat cu blogul și de la început am zis că voi cosmetiza după gustul meu rețeta clasică, voi scoate o parte din ingrediente și voi folosi altele, pentru a forma un echilibru între arome și să fie totodată un desert natural.
Problema mea este că atunci când cumpăr, nu mă opresc la 1 kg, iau să fie și evident că nu rezistă. Trebuie consumate în cel mult două zile sau transformate într-un desert lejer.
Evit pe cât se poate alte surse de zahăr și în deserturile cu fructe din belșug, prefer să mă bucur doar de fructoza naturală. Ca toate prăjiturile fără zahăr și acest crumble este diferit, gustul ușor acrișor își pune amprenta, iar dacă totuși nu merge, 1 linguriță cu miere de albine este soluția salvatoare.
Ingrediente:
- 1 kg căpșuni
- 1 lingură miere de albine (opțional)
- 1 linguriță scorțișoară
- sucul de la 1/2 limetă
- 1 pumn miez de nucă
- 250 g fulgi de ovăz
- 100 g unt
Modalitate de preparare:
Cuptorul se preîncălzește la 200 de grade, iar căpșunele spălate și curățate se taie în jumătate.
Într-un vas termorezistent și tapetat cu unt, se amestecă căpșunele cu scorțișoara, miezul de nucă și sucul de limetă. Tot acum se poate adăuga mierea de albine.
Într-un procesor de alimente se amestecă fulgii de ovăz cu untul tăiat cuburi, iar amestecul obținut se presară peste fructe.
Vasul se lasă la cuptor timp de 30 de minute, după care desertul este perfect pentru un desert dulce de după amiază.
Domnul B, partenerul meu în proiectul #tucemanancilabirou, a luat la pachet și se declară satisfăcut, atât de gust, cât și de textură.
Aceasta este varianta propusă de mine pentru crumble, cât timp preparatul nu necesită alte îmbunătățiri nu cred să mă pocnească curiozitatea de a găti rețeta clasică cu zahăr și făină.
Combinația dintre fructe coapte și textura crocantă a fulgilor de ovăz, face ca acest desert să fie spectaculos și potrivit pentru o masă festivă, însoțit eventual de o cupă de înghețată.
Să nu uităm că aceste fructe fac parte din categoria celor cu indice glicemic mic, fiind de preferat să fie consumate ca atare și nu acoperite de un strat generos de zahăr, așa cum obișnuiau părinții noștri să ne ofere în copilărie.
Cu drag,
D
Raluca
Buna, pot folosi capsune congelata?
danielaniculi
Buna.Da, merge si cu congelate, insa vor lasa ceva mai multa zeama