Mă întreba mama când am fost ultima oară acasă dacă să îmi pună la pachet niște coaste de ied.
Eu întreb cum adică?
Răspune el: Da! N-o întrebați pe Dana…
frumos…elegant
Dar ce putere de decizie am la mine în familie, impresionant aș îndrăzni să spun. Ea mă întreabă, el răspunde, eu zic NU, el zice DA, deși stăm bine la capitolul comunicare, există zone unde abia turnăm fundația.
Important este că finalul a fost fericit, că nici nu se putea altfel, coaste = împlinire! El e ahtiat, nu se poate abține, nu vede viața fără carnitză, cum să nu ai tu un copănel pe care să pui mâna, gura mă scuzați, o costișoară la care să rozi oasele juma de oră continuu…
Coaste de ied
Problema este că nu știu gramajele, mi-e greu și să estimez dar rețeta este atât de simplă, că nu trebuie să faci decât să le plasezi într-o tavă de cuptor, masate bine cu sare, un strop de piper măcinat și câteva condimente (am folosit un mix adus din grecia). Chiar și așa vă pot spune că a avut în el chilli, rozmarin, sare.
Am stropit cu ulei de măsline, am acoperit cu folie și în cuptorul preîncălzit la 150 de grade, am lăsat coastele undeva la 4 ore.
După două ore, am stropit cu vin alb, iar cu jumătate de oră înainte de final, a îndepărtat folia.
Le-am potrivit cu caponata sicilana, că tot făcusem, am dat cu un vin roșu și fu tare bine.
Acestea au fost coastele mele de ied, nu ale mele, ale săracului ied, hai că dacă mai scriu mult ce fel de coaste sunt, de mâine mănânc iar doar frunze și semințe! Pătrunjelu’ mă-sii de treabă!
Cu drag,
D
Lasă un răspuns