Pentru că tehnologia Zepter oferă posibilitatea de a găti fără ulei și fără apă, am ales pentru o cină în criză de timp să pregătesc pește dorada cu o mână de legume alături.
Știam că mai mult de 15 minute nu are de ce să dureze, tot ce mi-a rămas de făcut a fost să curăț peștele bine și să mă ocup de câteva legume ca și garnitură.
Ingrediente:
- 2 pești dorada
- sare
- 6-8 roșii cherry
- câteva buchețele brocoli
- 1 morcov tăiat pe lung
- 1 păstânac tăiat pe lung
Modalitate de preparare:
Peștele spălat bine și frecat cu puțină sare l-am așezat în vasul Zepter , ce a fost încălzit în prealabil în jur de 2-3 minute.
După primele 7 minute, am îndepărtat capacul și am întors peștele pentru încă 6-7 minute, la foc mic.
Când am întors peștele am adăugat și roșiile cherry spălate bine și tăiate în jumătate.
Într-un alt vas, au fost gătite legumele la care am adăugat o bucată de unt, sare și piper, la foc mediu pentru 15 minute.
Să fiu sinceră cred că un timp chiar mai scurt ar fi fost potrivit pentru pește, pentru că a fost foarte moale, însă gustul păstrat a fost senzașional, peștele fiind gătit cu toate aromele în interior.
A oferit un plus de aromă o mână de busuioc adăugat la final, este pur opțional, după gust voba aceea 🙂
Cu drag,
D
Lasă un răspuns