Mi-am propus ca în 2017 să dublez conținutul de pe blog și încep cu gânduri sincere în noaptea dintre ani, pentru că am timpul necesar și conexiune la internet 🙂
Bineînțeles că aș fi putut petrece alături de prieteni și să îmi reiau activitatea pe blog peste câteva zile, dar întâmplarea face să am o noapte liniștită, într-o cameră de spital, alături de Alexia, pentru că lucrurile se întâmplă și altfel decât ne-am dori/ planifica/organiza.
Îmi permit să o numesc liniștită pentru că partea cea mai grea a trecut, acum ne-a rămas să punem la loc niște imunitate/vitamine/minerale și alte particule esențiale după care să plecăm acasă.
Urma să organizez un super Revelion, ce se contura din ce în ce mai bine să fiu sinceră cu voi, urma să povestesc despre această trecere dintre ani, având un plan frumos, dar vom povesti despre evenimentele neprevăzute din ultima perioadă.
Luna Decembrie, luna mea preferată de altfel, s-a transformat din luna cadourilor și a magiei, bucuriei și a entuziasmului în luna spitalelor și a provocărilor, perioadă din care am mai învățat ceva și despre care am să vorbesc pe îndelete, exact așa cum am simțit eu.
De la Medlife la Marie Curie (Budimex)
Nici nu mai știu exact data, dar știu că era o duminică extrem de liniștită, savuram cafeaua ca în fiecare dimineață și îmi puneam pe listă cumpărăturile pentru a începe pregătirile de Crăciun, totul trebuia să fie făcut de mine, de la turtă dulce, chutney-uri picante perfecte pentru masa de Crăciun, amestec de condimente pentru vin fiert, coșuri cu bunătăți și decorațiuni pentru masa de Sărbătoare.
Week-end-ul este perfect pentru răsfăț, iar Alexia a învățat deja ce înseamnă bucuria unui mic dejun servit la pat, doar că o mică mare febră își face loc în patul nostru, însoțită brusc de dureri de burtică, moleșeală, frison, tahicardie, somnolență. Dar pentru că nu ar fi prima oară, nu ma panichez, așa sunt toți copii, așa se fac mari și puternici!
Doar că în nici două ore mă trezesc analizând ce înseamnă vizita la camera de gardă într-un spital privat. Bine, nu că aș fi știut cum e în cel de stat, dar bănuiesc că la fel, aștepți la rând, urgențele se tratează în primă instanță, ceea ce mi se pare normal, în rest aștepți până când îți vine rândul (2 ore în cazul nostru).
Deși am insistat că starea ei nu este una liniștitoare, m-am întors acasă cu același tratament pe care îl administram deja, debridat și antitermic la nevoie. Grea noapte, mult somn neliniștit, agitat, cu dureri, de burta, de spate… situație care mă trimite din nou la camera de gardă, la Marie Curie de această dată, doar pentru că acolo ne-a chemat medicul.
Analize, consulație, radiografie, un singur diagnostic= penumonie, cu recomandare de internare.
4 zile la Marie Curie, pe un hol cu 4 camere, nimeresc într-o cameră cu 4 paturi, unul singur liber, cel pentru noi. Trebuie să mărturisesc că tot ce ținea de UPU arăta foarte bine, laboratorul de analize Synevo, radiologia cu super aparatură, practic așteptările mele erau mari.
Mi-a luat undeva la 2 ore să îmi revin, nu m-am putut întinde pe pat până când Domnul B nu a venit cu lenjerie de acasă și produsele de igienă, schimburi și alte articole necesare ce ar fi trebuit să ne facă șederea mai ușoară.
Am avut noroc de super mămici, care m-au introdus în atmosferă ca să zic așa, ele rămân partea frumoasă din experiența noastră.
De la montarea brutală a branulei mi s-a rupt orice așteptare și așa a fost!
- De frică sau nu, de reacție a organismului sau ce o fi fost, Alexia a vărsat pe jos în camera asistentelor și nu am avut voie să mă spăl pe mâini ca un om civilizat în singura chiuvetă care se afla acolo! Bunătatea a venit din partea femeii de servici ce mi-a rupt dintr-un sul de hârtie să mă șterg și eu…
- Administrarea tratamentului nu se făcea în salon așa cum mă așteptam, acesta se administra într-o cameră special amenajată unde te duceai cu copilul pe sus, la 12-1/2 noaptea, după caz, după cum aveai noroc. Veneau să te anunțe dacă nu uitau… Asta m-a afectat cel mai mult în fond, faptul că nu aveau grijă pentru pacient, vorbim totuși de niște copilași, pe care nu îi internează nimeni degeaba. Mă duceam la ora 12 noaptea cu copil de 20 de kg în brațe, ca să îi pună o seringă-două de tratament, trecând cu ea pe holul principal, nu e posibil așa ceva, am simțit bătaie de joc efectiv. Ca să nu mai zic de încurajările pe care le ofereau: ”de ce plângi dragă, ca nu-ți fac nimic! plângi că vrei acasă, așa vreau și eu acasă dar nu plâng ca tine…” extraordinară ești, bine că ești tu mai smecheră, îmi venea să îi zic.
- Toaleta, adică wc-ul existent, era unul singur la toate cele 4 saloane. Să vă mai zic că am anunțat să spele după o diaree și au omis o dâră ce s-a prelins pe exteriorul vasului de toaletă, au omis-o vreo două zile, vă imaginați ce mișto spălau, nu? Nici nu mă miră că unul din copilașii cu care am fost internate, a ajuns 3 zile mai târziu la Matei Balș cu rotavirus…
- Curățenia, Dumnezeu cu mila, o mătură și un mop aruncate la întâmplare o dată în zi, iar coșul de gunoi era tot unul singur, tot pe palier, ideal era să aruncăm cât mai puțin că nici sacii de menaj nu erau la discreție.
- Confort, ce-i ăla? Nici nu îți trebuie, oricum ești stresat și practic nu ai nevoie să dormi și să te odihnești.
Îi mulțumesc doctoriției noastre pentru profesionalism și pentru că a diagnosticat atât de repede pneumonia, însă ce a urmat după întâlnirea cu ea e de toată jena.
Și ca să nu fie cu supărare, se pare că nici noi nu am plecat cu mâna goală de acolo…
Partea a doua s-a declanșat în ziua de Crăciun, cu același simptom, febra.
25 Decembrie un strop de febra, 26 Decembrie, un strop mai multă febră și aspect de răceală, 27 Decembrie febră, febră și iar febră= Marie Curie= leucopenie+ tratament acasă.
28 Decembrie, febră și mai mare + bonus o eczemă pe nas și una pe burtică.
De la Sanador la Matei Balș
Mai auzeam la mămici cum se duceau cu copilașii la camera de gardă și mă gândeam eu că atunci când ajungi la spital, clar starea copilului trebuie să fie una mai mult de o tuse ușoară și un strănut, dar nu știam eu cum aș reacționa, bai dar am înțeles acum că simți al dracului de bine ce ai de făcut. E ceva ce vine din interior, pur și simplu, iei alte decizii și în general le iei pe cele bune!
După discuții și alte discuții, aflu că la Medicover este foarte aglomerat, la Regina Maria habar nu am unde să mă duc (niciodată nu m-am descurcat cu site-ul lor) la Medlife am zis din start pas, mai rămăsese Sanador. Nu era bine evident, dar marcată de experiența primei internări, am zis că eu la stat nu mai calc și mi-am luat frumos prințesa și uite așa am ajuns la Sanador.
Mă rog, că fi, că o plesni, scoatem tratamentul pe care îl administrăm și trecem pe creșterea imunității, că ar părea a fi rujeolă după fața plângăcioasă. În concluzie, dacă se înrăutățește să mergem la Matei Balș.
Unde am și ajuns în 40 de minute, cu copilul praf. Tot drumul m-am rugat să fie ceva să ne putem întoarce acasă, să nu ne interneze, să fie bine, sau ce o fi să treacă repede.
Când am așezat-o pe pat, m-am speriat și eu de starea ei și doar cu mine fusese în tot acest timp, evident că s-a impus internarea. Am urcat cu pași mici și timizi, mă rugam doar să nu fie mai rău, orice dar nu mai rău ca la Budimex. Nu mă mai lăsasem impresionată de parter! Ajung pe secție la etajul 3, mă conduce asistenta (foarte drăguță) în salon, închid ochii o secundă în care sper ca atunci când îi voi deschide să am puterea să intru.
Am zis că am greșit spitalul, atât de bine arăta, totul, salonul, paturile, mobilierul, aparatura.
Asistentele parcă erau din alt film, doctorița o bomboană, la fel și cea de la UPU. Au recoltat un set complet de analize imediat ce au montat branula, au pus-o pe perfuzii și timp de 1 zi și o noapte așa a stat. În a doua zi s-a confirmat rujeola, instant au venit sa curețe salonul și pe noi ne-au mutat pe alt etaj, unde m-am lovit de aceeași normalitate plăcută!
Am fost atât de uimită de normalitate
Felicitări managerului, felicitări întregului personal, cel puțin acela pe care eu l-am întâlnit, nu am ce să le reproșez! Avem nevoie de astfel de oameni și astfel de spitale.
- curățenie excelentă
- mâncarea super gustoasă (primul spital în care am îndrăznit să încerc pentru că arăta foarte bine)
- implicare, devotament, profesionalism
- confort
Pentru că am povestit mai sus despre încurajările pe care le ofereau la Marie Curie, am să amintesc și de la Matei Balș: ”nu plânge frumusețe mică că nu îți fac nimic, doar îi dăm branulei să bea puțină apă” o mică mare diferență 🙂
Am apucat să fac un scurt rezumat pe facebook și cred că nu m-am făcut înțeleasă.
Nu mă aștept ca plătind un abonament la un sistem medical privat să primesc luna de pe cer, este firesc să plătesc la costuri chiar foarte ridicate orice serviciu pe care îl primesc, nemulțumirea mea a fost în momentul în care am constatat că medicii de la urgență nu au niciun fel de experiență și impuls de a soluționa o problemă. Oricum la urgență plătești mai mult, chiar dacă ai abonament, deci cu atât mai mult…
Poate pentru că sunt dovada vie al unui malpraxis clar, sunt mai înrăită, deși nu cred.
Da, dacă Medlife m-ar fi diagnosticat corect acum 3 ani, nu aș mai fi avut nevoie de alte două operații și 6 luni de tratament cu Interferon, asta nu mai contează acum, trebuie doar ca lumea să înțeleagă că într-un final important este să găsești rezolvarea, nu doar confort și lux medical…
Este firesc să ne dorim ca cei ce au făcut astfel de erori să dispară din sistem! Am zis.
Cum este firesc ca toate spitalele din România să fie dotate, curate și cu personal dedicat. Nu mai vreau să acceptăm, nu mai vreau același merge și așa! Nu merge așa, nu trebuie să meargă așa când e vorba de sănătate! Orice greșeală ne poate costa viața și nu este voie!
Când a fost vorba de mine, am înghițit, dar când e vorba de copilul meu, nu mai sunt așa drăguță!
Mă rog, cam asta am făcut eu în luna Decembrie, faptul că mi-am blocat și eu mijlocul în Ajun, aproape că nu se mai pune, important este că la a doua internare am fost aptă să mă mișc și să îmi ingrijesc iubirea vieții mele.
Să fiți sănătoși, este darul cel mai de preț al fiecărui om!
Hai ADIO 2016! Închei cu un frumos foc de artificii din curtea spitalului și cu speranță în suflet pentru ani bogați în sănătate și liniște sufletească!
Te-am pupat!
Cu drag,
D
Lasă un răspuns