AMINTIRI CULINARE DIN CLUJ. DESPRE BARACCA, ZAMA ȘI JOBEN

Unul din orașele pe care mi-am dorit cu ardoare să le vizitez este Cluj, dar până acum nu am avut un plan concret care să vizeze o vacanță. Nici acum nu putem vorbi de o vacanță, nici pe departe, pentru că am poposit în Cluj sâmbătă spre seară și am plecat luni de dimineața spre Baia Mare, locul unde de fapt ne aflăm și acum cu treabă.

Am fost atât de încâtată chiar și de această scurtă ședere încât voi reveni foarte curând pentru a putea descoperi frumusețile orașului dar și împrejurimile, pentru că este poziționat într-o zonă splendidă.

Chiar dacă timpul a fost scurt, am mers la Salina Turda, fiind una din cele mai frumoase și impresionante din România, considerată un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare.

În restul timpului ne-am plimbat foarte mult pe jos, am mers în Grădina Botanică doar pentru câteva clipe, până ce ploaia ne-a trimis spre casă.

Doar o zi și jumătate am avut la dispoziție, dar asta nu ne-a oprit să descoperim 3 locații care ne-au alintat papilele gustative: 

Prima oprire

Joben Bistro

Ne-am oprit pentru cină la Joben, un bistro recomandat de Zâna Boemă, o cunoscătoare a Clujului, orașul în care și-a petrecut vreo două concedii. Am mers la sigur, eram convinsă că mâncarea avea sa fie o experiență frumoasă pentru a ne îndrăgosti de Cluj din prima zi.

Am făcut rezervare să ne asigurăm locul la cină, mai aveam și alte restaurante pe listă, iar timpul scurt nu ne permitea să bifăm chiar tot.

Am găsit un bistro tare drăguț, cu un design fascinant, desprins din povești și cu un meniu peste așteptările noastre, ne-am delectat cu câteva preparate ce ne-au făcut discret cu ochiul, în ciuda faptului că aproape toate sunau melodios și ispititor.

Burgeri cu carne gătită lent, paste de casă, preparate vegetariene și deserturi irezistibile. Combinațiile inedite (exact pe placul meu) sunt vedete în meniu. M-am decis cu greu și am reușit să mă opresc la un humus și o supă de praz cu bacon crocant și ceapă caramelizată.

Doar atât, pentru că am profitat de alegera Alexiei, un burger cu carne de vită gătită lent. Domnul B a optat pentru ciolan de purceluș (gătit 4 ore). Mama a mers pe un piept de porc cu ratatouille și pere.

Ne-am plimbat furculița de la unul la altul, descoperind în fiecare farfurie o altă poveste.

Nouă ne-a plăcut și îl recomandăm cu drag. Servirea a fost exact ce trebuie, promptitudine, amabilitate, nimic exagerat…

Nu promovez multe produse pe blog, dar ceea ce promovez zic eu că este de o calitate senzațională, iar faptul că am găsit acest ulei premiat (felleolio) la Joben îmi confirmă calitatea ingredientelor folosite, exact ceea ce trebuie pentru ca mâncarea să aibe un gust minunat.

A fost o plăcere să iau masa la Joben, voi reveni, iar atunci când mă voi muta în Cluj, am să îl vizitez mai des 🙂

Next stop

ZAMA

La Zama am ajuns la masa de prânz pentru bucate tradiționale. Inițial căutam o ciorbă, o zamă consistentă, dar meniul ne-a ispitit până la felul doi, ba chiar și desert. Nu vă imaginați că am mâncat tot, porțiile sunt prea mari, iar noi nu suntem deloc obișnuiți cu două feluri de mâncare. La masa de acasă, desertul își face apariția doar în situații excepționale, în special mese festive 🙂

Decorul are câteva accente tradiționale, mâncarea foarte gustoasă, însă servirea de care am avut parte nu a păstrat linia cu care mă obișnuisem deja. Ceva a lipsit și parcă nici nu mă înțelegeam cu domnișoara. Nu a fost o tragedie, cu atât mai mult cu cât în București mă lovesc frecvent de astfel de oameni, doar că aici suntem la Cluj, locul unde am simțit că am intrat în altă lume, spre civilizație și bun simț natural.

Gustul contează, motiv pentru care vom reveni și la ZAMA pentru un prânz gustos a la Cluj.

Tot aici ne-am năpustit asupra farfuriei Alexiei, una plină cu cartofi crocanți, care mi-au amintit de copilărie și de cartofii pe care mi-i făcea și mama acasă.

Asortați cu o salată de roșii cu ceapă și castraveți, mi-au amintit de meniul cel mai iubit din copilărie.

Zama de selată verde cu zăr și ou hiert este un deliciu și est euna din ciorbele pe care îmi doresc să le pregătesc și la mine în bucătărie. Oul acela poșat care își varsă gălbenușul în amestecul de zamă, slăninuță afumată și salată verde, este amintirea principală de la ZAMA.

Varza a la Cluj am mutat-o de la unul la altul, trecând cu furculița când prin varză, când prin balmoș (o mămăligă în straturi cu slănină, cârnaț și sos alb).

De pofta și de curiozitate mi-am luat o porție de gomboți cu prune (găluște cu prune). Nu au fost deloc dulci, ceea ce mi-a plăcut la nebunie.

Înghețata Alexiei a fost o alegere la fel de inspirată, fiind de casă, iar dacă ar fi fost după mine aș fi mâncat doar de ciocolată, un sortiment cu un gust intens de cacao.

Desertul preferat al mamei este laptele de pasăre, și o cred pe cuvânt când spune că din câte a mâncat acesta îi amintește cel mai mult de copilărie.

Am lăsat pentru final, atât în articol cât și în realitate, restaurantul despre care se vorbește cel mai mult, dar și cel mai frumos.

BARACCA

Despre Baracca am citit în cartea lui Adi Hădean, acolo am auzit prima dată de acest restaurant, un nume pe care l-am reținut și un restaurant unde mi-am dorit să ajung.

Designul și profesionalismul îți confirmă pasiunea ce se regăsește în spatele a tot ceea ce înseamnă acest restaurant, sau cel puțin eu așa am simțit.

Pentru început am luat un tapas cu creme brulee și parmezan și unt amestecat cu semințe.

Aș fi încercat din toate dacă aș fi avut cum, dar m-am oprit la un coq au vin și un antreu, în timp ce Alexia a declarat că a mâncat cea mai bună pizza 🙂

Bogdan a ales un piept de pui în crustă de hribi și polenta cremoasă.

Atât la pui cât și la coq au vin au fost folosite ciuperci shiitake, un sortiment de ciuperci recunoscute ca având numeroase beneficii pentru sănătate.

La capitolul deserturi nu m-am uitat prea mult, dar Alexia a zărit la masa alăturată un tiramisu la borcan pe care l-a împărțit cu mine. Am aflat după aceea că acesta este desertul casei, preparat cu sirop de Bailey’s.

Ne-a plăcut foarte mult experiența de la Baracca, unde vom reveni cu prima ocazie.

Un detaliu pe care trebuie să îl menționez face referire la premiul pe care Baracca la primit în anul 2015:

TopHotel Awards 2015   — Locul I- Cel mai bun restaurant cu bucătărie internațională.

Am mai auzit de Camino, Livada și Klausen Burger, dar ca să fiu sinceră până la capăt, vreau să spun că orice mic băruleț, pub, terasă pe lângă care treceam, îmi atragea atenția cu câte un detaliu.

Abia aștept să ne revedem, dragă Cluj, a fost o adevărată plăcere!

Cu drag, 

D