Crema de zahăr ars a fost primul desert pe care am învățat să îl fac acum foarte mulți ani, când nu exista informație pe internet, nici internet nu prea aveam ca să zic așa, nici cărți de bucate, doar una singură pe care o răsfoia mama din când în când. Așa că nici nu aș putea să spun cum am învățat să fac mai exact.
Am întrebat-o pe mama care sunt cantitățile și cum să procedez, iar vasul în care am făcut atunci este același în care am făcut și astăzi, un vas de yena rotund, pe care mi l-a dat mama când am plecat la facultate și m-am mutat pentru prima oară într-un apartament, departe de casă.
Găteam frecvent, iar pachet de acasă cu mâncare gătită nu prea am luat, mi-a plăcut să îmi fac singură, să mă joc în bucătărie și să îmi pun pe masă mâncare caldă pregătită de mine, dar care ziceam eu că are gustul de acasă.
Aveam o măcelărie peste drum, iar în spatele ei era o piață, la ambele mergeam de două ori pe săptămână :))
Revenind la crema de zahăr ars, da, a fost primul meu desert și am refăcut-o acum, după foarte mult timp (pentru că am renunțat la zahărul în exces). Am încercat să schimb complet ceea ce știam și a ieșit un desert light, cu o textură foarte bună în ciuda faptului că nu eram sigură că voi avea aceleași rezultate.
Crema de zahăr ars este pentru mine un desert care îmi amintește de copilărie și de momentul în care am învățat să mă descurc departe de casă.
Ingrediente:
- 8 ouă (eu folosesc mereu ouă de curte, iar pentru cine nu are această posibilitate recomand ouăle organice din comerț)
- 1 l lapte de capră (deși îmi era teamă că va avea un gust ciudat, nu s-a simțit deloc că am folosit laptele de capră în locul celui de vacă)
- un praf scorțișoară
- un praf nucșoară
- semințele de la o păstaie de vanilie
- 1 shot espresso
- 3 linguri zahăr brun
- 100 g zahăr brun pentru caramel
Mod de preparare:
Am amestecat laptele cu aromele, shot-ul de espresso și semințele de la păstaia de vanilie, apoi l-am lăsat deoparte.
Într-un bol am amestecat ouăle cu cele 3 linguri de zahăr brun și am mixat pentru 2-3 minute. Laptele l-am trecut printr-o strecurătoare, apoi l-am turnat în fir subțire peste amestecul de ouă.
Am preîncălzit cuptorul la 180 de grade și am încălzit vasul yena în care urma să torn caramelul. Pentru a nu se crăpa vasul în momentul în care turnați caramelul, acesta trebuie să fie preîncălzit.
Am pus zahărul într-o cratiță, apoi pe foc moderat și am lăsat să se topească, dar am amestecat din când în când.
Când caramelul a fost gata, l-am turnat în vasul yena și am rotit vasul pentru a distribui caramelul și pe pereții acestuia.
Am turnat amestecul de ou și lapte peste caramel, iar vasul l-am așezat într-o tavă mai mare în care am turnat apă rece care a ajuns până la jumătatea vasului cu desert. Crema de zahăr ars se gătește întotdeauna la bain marie.
Am introdus tava în cuptor și am lăsat pentru 60 de minute, timp în care am mai completat cu câte un pahar mare de apă rece. Am repetat operațiunea de două ori.
Am lăsat vasul în frigider pe timpul nopții, apoi am răsturnat crema de zahăr ars pe un platou și am trecut la atac, dar atac nu glumă!
Tocmai pentru că am spus despre reducerea cantității de zahăr, eu am servit această cremă de zahăr ars fără siropul caramel care s-a lăsat în vas, doar cu câteva afine proaspete.
Aroma dată de espresso, a făcut să fie un desert special, un desert răcoritor care a fost un deliciu și o încântare de la mic la mare.
Să vă bucurați de el!
Cu drag,
D
Lasă un răspuns