Luni de dimineața, prima zi de vacanță a început involuntar cu o pauză pentru mine. Ce-i drept aveam nevoie, a fost o perioada aglomerată în care am alergat să fac de toate și aproape nimic bine.
M-am gândit că în loc să mă agit să fac de toate, mai bine fac cât pot și încerc să mă organizez mai bine, să petrec mai mult timp cu Alexia și să ne găsim activități care să ne bucure pe amândouă.
Știu că nimic nu se compară cu somnul profund din diminețile de vară și de vacanță, dar am insitat să o trezesc mai devreme și să-i fac această surpriza de a lua micul dejun în oraș. Nu a reacționat așa cum mi-aș fi dorit, dar am metodele mele prin care o conving. Este adevărat că mersul cu metroul o bucurie pentru orice copil? Este, vă garantez eu, iar cum Poesia este situat chiar lângă gura de metrou de la Aviatorilor, am primit acordul domnișoarei de a începe această săptămână altfel decât până acum.
La Poesia am mai ajuns si cu alte ocazii, una din ele fiiind lansarea platformei WAW Romania. Dar ce vreau să spun este că indiferent de momentul din zi în care am fost, am întâlnit un loc liniștit și relaxant, care te invită să îți încarci bateriile și să îți alinți papilele gustative cu preparate savuroase din inima Italiei.
Astăzi o să vă povestesc despre variantele de mic dejun pe care le veți găsi la Poesia. Fie că aveți chef de o scurtă călătorie în Toscana, Firenze, sau Paris, acestea sunt doar 3 din cele 5 variante de mic dejun.
Eu zburat direct către New York și m-am delectat cu ouă benedict, salată de roșii, unt și pâine. La Alexia lucrurile sunt mai complicate, dar a început cu un suc natural de morcov și portocală, lângă care au mai poposit două sortimente de dulceață și pâine prăjită.
Meniul Oslo și Toscana sunt cele pe care am rămas cu capsa pusă pentru următoarea ieșire:
Recunosc că mă simțeam atât de liniștită după aceste două ore pe care le-am petrecut pe terasă, că m-aș fi oprit direct în Herăstrău pentru o plimbare pe malul lacului, dar în același timp abia așteptam să ajung acasă și să încarc aceste fotografii pentru voi.
Poesia este un loc pe care trebuie să îl descoperi pas cu pas, atât în ceea ce privește meniul cât și în privința designului. Pentru această vară, terasa este cu siguranță un loc potrivit pentru a te bucura de întâlniri liniștite cu prietenii.
Enjoy,
Cu drag,
D
Lasă un răspuns