A zis cineva petrecere??
Petrecereee? Păi atunci să facem petrecere, nu? Să deschidem sticla de vin, să dăm muzica tare și gata, rezolvăm cât ai zice party. Ah, da, să nu uităm că orice petrecere începe cu un antreu pe măsură, deci nu s-a mai pomenit distracție fără ceva fin de mâncare.
S-ar înțelege până acum că pentru o petrecere am făcut aceste mununății, corect? Ei bine, le-am gândit pentru o petrecere, deci trebuia să le trec prin filtrul gustului și să văd ce ar putea ieși. Ce-i drept nu am mai dat de ceva timp o petrecere, deci ar cam fi cazul să mă gândesc serios la o seară relaxantă cu gustări apetisante.
Ce-am făcut de fapt și de drept? Ideea este că am înlocuit o bucată de pâine prăjită cu niște rondele de cartof dulce făcute la cuptor.
M-I-N-U-N-A-T-E
D-E-L-I-C-I-O-A-S-E
Simplu de realizat și cu un gust deosebit, recomand crostini din carrof dulce la orice petrecere, orice întâlnire cu prietenii, sau pentru orice gustare delicioasă luată în miezul zilei la birou.
GUSTARE?
Fix în momentul acela în care toată lumea scoate un baton de ciocolată, o pungă cu covrigi sau alte nenorociri din aceeași categorie, tu, tu cel ce ești pasionat de o alimentație echilibrată, vei alege să scoți pe birou această combinație. Voila! Iată și gustarea mea 🙂
Ce ai nevoie?
- 1 sau 2 cartofi dulci (depinde cât de mult vrei să faci)
- sare
- 2 linguri ulei de măsline
- somon afumat
- cremă de brânză
- semințe (dovleac, floarea soarelui, susan…)
- rodie
- iaurt grecesc
Mod de preparare:
Am preîncălzit cuptorul la 200 de grade.
Cartoful dulce l-am tăiat rondele (nu foarte subțiri, cam la 1 cm) apoi l-am uns cu ulei de măsline pe ambele părți și l-am condimentat cu sare. Piperul sau fulgii de chili pot fi folosite și ele după gust, eu nu mă feresc de iute, deci am cam pus fulgi.
Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt am adăugat rondelele de cartof și le-am lăsat la cuptor pentru 25 de minute.
Înainte de a adăuga topping-ul, am lăsat rondele să se răcească complet.
Pentru topping am ales să folosesc cremă de brânză și somon afumat peste care am adăugat și puțină ceapă verde tocată, iar pentru altele am folosit iaurt grecesc, semințe, rodie și goji.
Cam atât de simplu este!
Să vedeți ce musafiri fericiți veți avea 🙂
Cu plăcere, dar mai ales cu tot dragul ca întotdeauna!
Să îți fie de bine!
Cristina
Minunați au fost crostini, mulțumesc pentru rețetă!
danielaniculi
Hey!! Nu-i asa ca sunt super buni?? ma bcuur tare ca ti-au placut :-*