MAMAIA MEA A TRĂIT PÂNĂ LA 103 ANI ȘI A MÂNCAT DE TOATE!

Îmi este foarte dificil să încep acest articol. Scriu, șterg, iarăși scriu și șterg. Îmi găsesc greu cuvintele de început, deși ideea materialului este cu totul alta, numai când îmi amintesc că vreau să vorbesc despre mamaia care m-a îngrijit, am un nod în gât. Întotdeauna am dificultăți în vorbire când vine vorba despre oamenii ce au plecat dintre noi. Este absolut firesc până la urmă.

La 103 ani încă mânca bine și nu se ferea nici de paharul cu vin sau o guriță mică de cafea cu mult lapte. În ultimele luni de viața mama îi înlocuise însă cafeaua cu cicoare pentru a nu-i agita somnul.

De fiecare dată când mergeam acasă, mă punea să îmi iau cafeaua în mână și să mă așez în fotoliul de lângă patul ei.

”Stai făi aici lângă mine, să mai vorbesc și eu cu tine, suflețelul lu’ mamaia”  N-am cum acum să nu râd când îmi amintesc. Mă întreba aceleași lucruri de fiecare dată, iar pentru că încercam de multe ori să mai schimb subiectul, mă aruncam în tot felul de discuții. Un exemplu ar fi ceea ce am ales eu să lucrez.

Scriu despre mâncare, mamaie, scriu rețete, fac poze la mâncare și apoi oamenii gătesc ce văd la mine. Cam greu de explicat…  încercam să-i spun că sunt un fel de carte de bucate, dar într-un alt format.

Ideea este că întotdeaua îmi povestea cât de băgăcioasă eram în bucătărie, dar și cum ajutam la tocat carne și umplut cârnați.

NICI PREA-PREA NICI FOARTE-FOARTE

Nu îmi dau seama dacă era foarte pretențioasă când venea vorba de gustul mâncării sau doar o mai tachina pe mama din când în când. Adevărul este că după o vârstă trebuie să devii foarte creativ pentru a nu te plictisi grav, așa că încă nu sunt convinsă. Și totuși pentru ea echilibrul dintre arome, dar mai ales temperatura mâncărurilor era de bază. Nu rata ocazia să spună dacă mâncarea i se părea prea rece sau prea caldă, prea sărată sau fără gust.

Mă pierd în amintiri și deja simt cum mă cuprinde nostalgia mai mult decât pot accepta.

Cumva am ajuns la acest articol după multe și  multe discuții avute pe subiectul zahărului. Renunțarea mea la zahăr fiind la baza acestor dezbateri.

Nu o singură dată mi-a fost dat să aud că am uitat de gogoșile, clătitele, dulcețurile și prăjiturile copilăriei. Bunătăți cu care ne răsfățau bunicile noastre. E adevărat. Recunosc! Chiar nu am uitat. Dar să nu treacă neobservat ”răsfățul” Eram răsfățați, corect?

Adică ne bucuram de niște preparate dulci și apetisante, ce ne erau oferite cel mai mult în zilele de sâmbătă și duminică. Exact asta spun și eu. Deserturile cu zahăr, preparate în casă, mâncate cu moderație într-o alimentație în care mâncarea era doar mâncare gătită în casă.

Mamaia mea, pentru că am ales să vorbesc doar la nivel de familie, nu a mâncat vreodată:

• fast food
• mezeluri
• mâncăruri la conserve
• jeleuri
• dressinguri pentru salate
• sucuri
• nici fresh-uri de portocale nu a băut în fiecare zi

Habar nu avea ce este acela superaliment și care este rația macronutrienților pe zi. Sinceră să fiu nici de calorii nu a auzit până la cei 103 ani.

Zahărul conștient este un subiect! Zahărul mâncat în mod conștient îl ai într-o prăjitură sau adăugat în cafea de exemplu. Însă eu am încercat să spun tot timpul despre zahărul adus în alimentația de zi cu zi în mod inconștient. Acela aflat pe etichetele produselor la care nici măcar nu te-ai aștepta.

Așa că nu există nicio legătură între alimentația fără zahăr adăugat cu faptul că am uitat cum am crescut și cum ne răsfățau bunicii noștri.

Cu siguranță mamaia nu a știut ce este aceea alimentație ketogenică sau ce înseamnă intermitent fasting, iar despre termenul de dietă nici nu mai are sens să amintesc. Nu cred că a interesat-o vreodată.

Dar știu că mânca ponderat, foarte ponderat, în porții mici. Indiferent ce zi era nu făcea abuz și știa întotdeauna când să spună  STOP. Era timp și în următoarea zi să mai mănânci una alta.

Își începea ziua cu câte o cafea și nu refuza gurița de vin sau țuică la masă. În cantități foarte mici, atât cât să meargă cu dumicatul de mâncare (după cum spunea ea de fiecare dată) 

Postul interminent cred că era ținut involuntar. Ultima masă fiind luată foarte devreme, pentru că puține erau situațiile în care se bagă la somn foarte târziu, iar până la prima masă treceau deja ore bune. (și uite așa făcea intermitent fasting)

Nu am văzut-o vreodată să mănânce mai mult de 1 felie de cozonac de Paște sau Crăciun. Cum nu îmi amintesc nici de obiceiuri precum ronțăitul în fața televizorului.

Mamaia a mâncat de toate. A mâncat din toate câte puțin. A mâncat mâncare gătită, nu mâncare procesată. A mâncat sezonier fructe si legume autohtone.

Ciorbele de orice fel și acrite cu borș de casă nu îi lipseau din alimentație. Mâncarea de cartofi, mâncarea de bame cu sos de roșii, ghiveciul de legume sau ciulamaua sunt doar o parte dintre mâncarurile pe care le gătea cel mai des. Supa de roșii în sezonul de vară era în top.

Nu folosea însă tăiței în exces, ceea ce ar fi interesant de ținut minte. Și iarna aveam supă de roșii în casă, făcută din suc de roșii din cămară. Fasolea păstăi, varza și iahnia de fasole erau de bază în sezonul rece. Nu lipsea carnea de calitate precum găina de curte, cocoșul sau domnul porc. Dar și când era perioada de post se lipsea de toate acestea.

MUNCA FIZICĂ A FOST LA LOC DE CINSTE

Nu i-a lipsit munca la grădină, ceea ce astăzi pentru marea majoritate ar putea fi mersul la sală. Avea 92 de ani când m-am măritat, iar cu o zi înainte de nuntă a săpat în curte. Nu s-a ferit de munca fizică, iar eu cred că pentru ea asta a fost de bază.

Regulile alimentației echilibrate și sănătoase sunt mai simple și mai practice decât ne putem imagina!

• moderația
• alimentația de sezon
• mișcarea
• mâncarea gătită
• lipsa alimentelor procesate

Ah, ar mai fi ceva de adăgat. Ceva ce ei i-a lipsit, iar eu am am tras o concluzie. Gândurile cu care ne putem face singuri rău. Cred că dacă în interiorul ei s-ar fi bucurat mai mult de viață am fi închinat și acum un pahar cu vin, însă nu e usșor să duci greutățile pe care a fost ea nevoită să le ducă. E greu să te mai bucuri de viață după ce ți-au plecat nepoți tineri… 

Să-i prețuiți și să-i iubiți…nici nu știți când dispar…

Cu drag, 

D