Am tot încercat să scriu în ultima luna despre cât de important este să nu te simți niciodată vinovat, dar nu am reușit să îmi adun gândurile. Uneori îmi este greu să mă înțeleg eu pe mine, dar să încerc să mă fac înțeleasă în scris. E aberant să vrei asta când știi că nu poți da mai mult.
Mai mult, mai bine, mai minunat. Mai mult, mai mult… zilnic ne dorim să facem puțin mai mult decât ieri. Asta văd la mine și asta văd la ceilalți din jurul meu. Aduci mai mult într-o parte, dar pierzi și mult mai mult în alta.
Parcă tot într-o goană după perfecțiune suntem.
Astăzi am ales să stau puțin mai mult în liniște. Ceea ce este foarte bine și simt că mă ajută.
Acum câteva zile mă trântisem pe canapea și pur și simplu nu făceam nimic, apoi a sunat telefonul și mi-am dat seama cât de greu îmi era să recunosc că stau. Parcă simți așa o vinovăție inutilă dacă îți permiți să iei o pauză. O pauză de la ceva, orice. Asta doar pentru că nu am înțeles că atunci când nu ai timp pentru toate trebuie să devii mai selectiv.
În 17 Martie am sărbătorit-o pe Alexia. 9 ani absolut minunați, dar care eu trecut mult prea repede. Ne-am agitat, ne-am bucurat, ne-am distrat și am putut spune cu mână pe inimă că a fost o petrecere foarte reușită.
Distracția ni s-a terminat puțin când am ajuns acasă și deodată Alexia a început să intre într-un nou episod alergic.
Primul a fost în 2014, următorul în 2016, a urmat un episod și în 2017, iar ultimul acum. De la un epsiod la altul simptomele au fost tot mai urâte. Fiecare urticarie a fost tratată cu Medrol. Aici voiam să ajung. Tratamentul cu medrol presupune un anumit regim alimentar (complet fără sare în primul rând). Pe lângă alimentația fără sare, am avut de scos și o lista de alimente pe care în mod normal Alexia le savura.
Nu știam cum altfel să spun pe scurt cam ce se petrece în ultima lună.
În toată această lună am încercat să fiu la fel de activă. Să gătesc la fel de mult, în primul rând pentru Alexia, dar să păstrez și ritmul cu care m-am obișnuit pe conturile de socializare și pe blog.
În toată această lună am avut de făcut planurile alimentare pentru clienții cu care eram deja într-o colaborare pe nutriție. Mi-am dorit să pot ajunge la fel de des să fac sport, să ies la câte un eveniment, să rămân la fel de activă.
Toate astea în timp ce căutam programări pentru Alexia, citeam diverse articole, mergeam la analize și 99,99% din gândurile mele erau pe această problemă. Cu acel 1% rămas încercam să nu produc agitație, ceea ce e cam greu. Dacă atunci când era foarte mică și făcea o banală febră pentru care nu dormeam toată noaptea eram cum eram, bineînțeles că în contextul de față suntem mult mai stresați.
Deși am încercat să fac de toate în același timp, ei bine nu am putut, pentru că nu ai cum să poți reuși. Nu poți excela pe toate planurile atunci când traversezi perioade grele.
Ce se întâmplă totuși dacă forțezi?
Oboseala duce la greșeli.
Greșești. Puțin, dar greșești. Pe lângă greșeli se adună oboseala și gândurile care nu te lasă să te focusezi pe acțiuni concrete. Greșești și ești obosit astfel încât, involuntar, devii nervos. Nervos și irascibil. Asta s-a întâmplat cu mine în ultima luna.
Nu cred că doar mie mi se pare că în ultimii ani parcă toată lumea e în competiție cu toată lumea. Cine muncește mai mult. Care e mai obosit și mai stresat. Care aleargă mai mult pentru a construi un viitor liniștit. Tot într-o alergătură de a deveni cel mai bun și de a crește cei mai buni copii. Am obosit să văd cum toți copilașii sunt buni la toate încă de la grădiniță. Nu înțeleg ce se întâmplă! Nu este de ajuns că noi suntem tot mai obosiți de la o zi la alta. Așteptăm să vedem cine clachează primul? Părintele sau copilul…
Obosită așa cum mă simt am tras pe drepta pentru a rezolva mai întâi lucrurile cele mai importante din viața mea. Exact! Sănătatea copilului.
Poate este o perioadă din care să îmi reamintesc că echilibrul este cel mai important. Că putem face din toate, dar este important să nu uităm de sănătate. Nu cred că mi-am pus vreodată odihna pe lista priorităților când ea este atât de importantă! Atât de necesară.
În weeend-ul ce tocmai a trecut am plecat la munte. Imediat după ce am terminat un minunat atelier de gătit am fugit spre Sinaia. Am căutat să nu stăm o zi pe drum, să avem aer curat și o mică chicinetă unde să-i mai pot pregăti Alexiei diverse mâncăruri.
Am ajuns Vineri la prânz și am stat până Duminică, iar în acest interval am ales să îmi inchid datele la internet și doar să comunic strictul necesar cu familia. A fost minunat să pot face asta și mi-am propus să fie un exercițiu pentru fiecare week-end.
Îmi place atât de mult ceea ce fac încât am depășit limitele și am trecut în cealaltă extremă. Sunt entuziasmată de tot ceea ce fac în ultimii ani și parcă vreau să compensez rapid anii în care munceam doar ca să câștig un ban. Să poți face ceea ce iubești cu adevărat este minunat, dar chiar și așa trebuie să fii atent cu tine.
S-a tot scris despre burnout. Burnout sau nu, eu zic să fim mai atenți la noi și la nevoile noastre. Să nu mai tratăm nevoia de odihnă și relaxare ca pe un moft pentru oamenii slabi.
Nicio oboseală nu se compară cu aceea psihică când la mijloc este ceva medical.
Este timpul să stau în vacanță cu Alexia. Să fiu mai mult mamă, să ne odihnim împreună, să citim, să respirăm.
Să ne calmăm.
Asta avem nevoie acum, să ne calmăm după toate analizele și controalele la medici. Fiind mai calmă și eu cu siguranță îmi va fi mai ușor să iau deciziile potrivite!
Primul pas pentru a ne rupe puțin de haos a fost o ieșire la malul mării, acum a fost un week-end la munte. Ne-am dat seama cât de ușor este să te simți bine făcând lucruri simple. Acele lucruri simple care aduc bucurie în sufletele noastre.
Cu drag,
D
Lasă un răspuns