RADEM, GLUMIM, DAR ABIA ASTEPT DIN PANDEMIE SA IESIM

MAMA EI DE PANDEMIE

Vreau să spun de la început că nu este o postare psihologică, nici medicală sau educațională. Este un articol ce are ca scop descarcarea mea emoțională. De când am blogul, au mai fost situații și contexte în care am scris doar pentru a mă exprima și pentru a spune ce simt, este o formă de eliberare care mă ajută enorm, iar dacă am această posibilitate prin intermediul blogului, atunci de ce să nu profit.

În Martie, atunci când s-a instalat nebunia, nu mă gândeam dacă și în ce fel ne va afecta pentru că și atunci (ca și acum) mă gândesc cel mai mult să fim sănătoși și să fim bine indiferent dacă vom experimenta COVID sau nu. Să fim bine cu noi, dar mai ales la cap 🙂

Era clar că e o schimbare și că trebuie să ne adaptăm, consider că ne-am adaptat și am tratat aceste luni cu capul pe umeri și reușim să facem față cu brio, însă nu am ascuns și nu pot ascunde că am avut multe momente în care m-am simțit extrem de copleșită, nesigură, panicată.

Nu ne uităm la TV, am renunțat să mai citim toate articolele de panică, dar involuntar tot ceea ce se întâmplă m-a afectat, iar acum, acum la început de an școlar simt asta cel mai rău!

În primul rând, eu ca și blogger am fost direct afectată de tot ce înseamnă colaborări și proiecte. Nu e deloc ușor să vezi cum nu se mai întâmplă nimic, nu mai e gălăgie prin email-uri, nu mai ai cui să propui proiecte și nici nu ți se mai propun. Asta îmi arată că traversăm cu toții o perioadă grea. Al dracului de grea!

Lipsa proiectelor și a activității permanente cu care eram obișnuită mi-a cam dat în cap zdravăn. Eu sunt o fire extrem de activă și cred că s-a tot văzut de-a lungul timpului în zona de online și în tot ceea ce am reușit să fac.

Atelierele au dispărut, oamenii lucrează de acasă, nimeni nu mai interacționează cu nimeni.

A început școala, dar eu nu sunt deloc mulțumită de reglementări. Dacă după 6 luni de stat acasă am dus la școală un copil echilibrat și fericit, îmi este teamă că nu va ține mult. Alexiei îi era dor de atmosfera de la școală, de fuga prin curtea școlii, îmbrățișările cu colegii și nu numai. NU MAI VREA, DEJA! În a reia zi de școala mi-a spus că nu mai vrea.

Ce se va întâmpla cu această generație? Abia acum să ne întrebăm asta? Ce se va întâmpla cu ei? Unde va mai fi spiritul de echipă? Omenia? Să nu îmi spuneți că nu se va schimba nimic. Adulții s-au schimbat, oamenii au devenit foarte răi, cumva pe bună dreptate de ce să nu fim sinceri.

Să nu mai vorbesc de subiectul COVID între oameni cu păreri diferite. E atât de multă ură, există doar cei deștepți care le știu pe toate, iar noi, restul, suntem niște proști. Manipulați sau nu, nu mai e nimic din ceea ce era înainte de Martie 2020.

Pentru că petrec mult timp în online și urmăresc diverși influenceri, nu am cum să nu observ disperarea, goana după succes și supraviețuire. Toți pentru unul și unul pentru toți e istorie. Fiecare pentru el. O spun încă o dată că pe bună dreptate.

Unul nu ar spune public cât de anxios este de fapt! Toți sunt o bucurie în fața camerei și o tristețe în adâncul sufletului.

Nu mai reușim să ne privim în ochi. Oamenii nu mai sunt cu adevărat prezenți. Stresul, grijile, gândurile, mai puternice ca oricând.

Mă văd cu oameni pe care nu i-am mai văzut de mult timp, dar brusc apare bariera, stăm deoparte, nu mai avem niciun fel de contact, iar asta mă doare, mă doare tare! Câte evenimente nu mi-au fost bucurie după zile aglomerate, câte întâlniri care mi-au adus mulțumire și satisfacție. Doar la asta mă gândesc, la ziua în care va fi din nou așa 🙂

Eu încerc de fiecare dată când simt că nu sunt ok să fac diverse activități care să mă ajute. De departe sportul mi-a fost și în acest context cel mai bun aliat.

Am mai încercat câteva meditații, dar greu, nu prea sunt de mine. Important este că recunosc imediat zilele proaste și fac ceva să ies din stare. Sun prietenii, eu sunt cu sunatul, nu mai pot cu scrisul, mi se pare că si aici am devenit cei care râd cu lacrimi prin emoticoane, dar ceva mai fals nu există!

Muzica și dansul îmi sunt iarăși terapii care functionează.

Voi cum simțiți efectele de până acum? Vă ingrijorează mai tare situația, altfel de cât a fost până acum? Cum gestionați zilele în care apasă nesiguranța?

Să aud și ”vocile” vostre ar fi minunat! Acum mai mult ca oricând ne face bine să comunicăm. Sincer și deschis!

Să fim bine! Vom fi cu siguranță 🙂

Și să nu uităm cât de important este să rămânem oameni! Cu sufletul bun și cu mintea limpede!