Mă întreba omul meu aseară dacă îmi mai văd viața fără acest blog! Dumnezeule, nuuu, păi s-au întâmplat atât de multe lucruri frumoase de când îl am, iar acest jurnal este unul din exemple!
Jurnalul meu fără zahăr adăugat, proiectul meu de suflet despre care scriu zi de zi și vorbesc de 20 de ori pe zi despre el, meniurile acestea colorate și pline de viață, toate rețetele astea care trec prin mâna mea… toate articolele pe care le citesc, cărțile pe care le răsfoiesc, numeroasele fotografii pe care le fac, toate acestea alcătuiesc o parte minunată din viața mea pe care încerc să o descriu în cuvinte, în stilul meu, așa cum am fost de la început.
Astăzi, 14 iulie, ziua 19 fără zahăr adăugat
Mic dejun: smoothie cu zmeură, avocado, semințe de chia și fulgi de cocos
Gustare: rodie și nuci
Prânz: ciorbă de pește
Gustare: 1 mare felie de pepene
Cină: salată de roșii, castraveți, urdă, măsline și busuioc
Astăzi am fost implicată în realizarea unor deserturi, vă povesteam și ieri, încă lucrez la ele, mâine va fi totul gata, dar mi-au ocupat destul de mult timp în bucătărie și nu am reușit să am timpul cuvenit pentru mesele mele, dar a ieșit destul de bine chiar și așa.
Dimineața era dedicată Alexiei, respectiv la bazin, să ne bălăcim, să ne relaxăm, să mai înotăm. Așa că timpul scurt de pregătire mi-a pus în blender:
- 1 ceașcă de zmeură
- 1 jumătate de avocado
- 1 lingură fulgi de cocos
- 1 linguriță semințe de chia
Heeyyy 🙂
A urmat bălăceală la categoria grea, ne-a uitat Dumnezeu la piscină și când am ajuns acasă nu știam exact ce vom mânca, când și-a amintit Raluca că mai are ciorbă de pește. Și am rezolvat și prânzul, în caz contrar, aș fi făcut o supă cremă de legume, este cea mai rapidă și nutritivă variantă pentru o supă de prânz.
Atât avocado de la smoothie, cât și rodia de la gustare au fost rămase de ieri de la amestecul de quinoa cu legume. Rodia este o gustare super lejeră, bogată în:
- fibre
- Vitamina C
- vitamina K
- potasiu
- antioxidanți, de 3 ori mai mulți decât se regăsesc în vinul roșu sau ceaiul verde
Rodia:
- are efect antiinflamator
- ajută la scăderea tensiunii arteriale
- luptă împotriva artritei și a durerilor articulare
- reduce riscul bolilor cardiace
- îmbunătățește memoria
Deci, liber la rodie pentur toată familia!
Am mai mâncat tot la gustare, a doua gustare, o mare felie de pepene, iar la cină am făcut repede o salată de vară, că mâine-poimâine o să plângem după roșiile de grădină.
Deci:
- 1 roșie
- 2 castraveți
- 2 felii de urdă
- câteva măsline (kalamata, verzi)
- busuioc
- ulei de măsline
- sare
Ce pot să spun e că mă simt cumva ca fiind într-un fel de dietă cu seafood:
Sursă foto
Domnul B a remarcat că acum mănânc mai mult ca înainte, ca înainte de acest proiect. Are dreptate, a remarcat foarte bine, și asta doar pentru că am reușit să devin organizată și să mă ocup mai mult de mine.
Sunt foarte atentă la:
- cele 3 mese principale
- cele 2 gustări
- să nu ciugulesc nimic între mese
- să verific tot timpul eticheta (dacă este cazul)
- să mânânc din toate categoriile de nutrienți (grăsimi, proteine, carbohidrați)
Acestea fiind spuse, în ziua 19 fără zahăr adăugat scriu cu 5 kg mai puțin 🙂
Acestea sunt două fotografii care nu au fost supuse vreunui filtru sau alt tip de editare…mă rog, cam asta s-a întâmplat în aceste 19 zile, schimbând doar alimentația, nu țin dietă, nu mă privez de alimente, ba chiar mânânc destul de mult după cum am scris.
Nu zic nimănui să mănânce ce mănânc eu, este doar un jurnal în care am scris ce am ales eu să mânânc, nu este o dietă, nu este o ”cură de slăbire” dacă încă mai sunt oameni ce cred în așa ceva…
În cinstea mea îmi vine să beau un vin, dar nu arată rău nici apa asta cu lămâie și gheață
Și pentru că am ascultat doar acorduri de suflet, las aici o mângâiere
Cu drag,
D
Lasă un răspuns