Sărbătoarea Pascală are o mare încărcătură emoțională pentru mine dintr-un mare motiv, mi-am pierdut și tatăl și fratele, în ani diferiți însă înainte de aceeași Înviere. Paștele pentru mine, este despre ei…
E momentul cel mai dureros pentru mine, din tot anul, este momentul când dorul mă apasă mai tare ca oricând, când rostesc de 1 mil de ori același de ce?
Un de ce total aberant la care nu vom avea niciodată un răspuns, același de ce care m-a maturizat înainte de vreme, care m-a lovit cu fruntea de tristețe fix când îmi era mai bine, e adevărat că nu vom fi niciodată pregătiți pentru o pierdere, dar totuși… de ce?
În ciuda tuturor problemelor, am reușit însă să privesc partea bună a lucrurilor și să îmi răspund singură că nu voi înțelege niciodată de ce, dar poate că a fost mai bine așa.
Este blogul meu în care mai devreme sau mai târziu, această postare ar fi apărut și este firesc să aibe un loc meritat în rândurile mele, fără ei nu aș fi fost așa cum sunt astăzi.
Atât cât mi-l amintesc, tatăl meu a fost perfect și a fost cel mai bun tată din lume, la fel și Vali pentru a lui fetiță, aceste două stele cărora le zâmbesc seara de seară.
Știu că vă sunt comune cuvintele acestea pentru că le auzim des, dar nu o spun doar pentru a scrie ci pentru că momentele alături de cei dragi, de familie și de prieteni sunt cele mai de preț comori pe care le putem strânge în decursul vieții.
Mi-l amintesc pe tata perfect și știu sigur că m-ar fi crescut ca pe o prințesă, ținută în puf, ferită de rele, de răutate, de griji, mi-ar fi dat totul și s-ar fi mândrit cu mine indiferent ce meserie aș fi ales, fie un magistrat de succes sau un blogger timid :-).
Din acest timp scurt pe care l-am avut împreună, am rămas cu multe amintiri și cu idei despre viață și despre familie. Am luat ce a fost bun și am învățat din ceea ce cred eu că nu i-a fost de ajutor.
Sunt zile când îmi imaginez că se va întoarce acasă și vom povesti tot ce s-a întâmplat în acest timp, iar Alexia ar avea cel mai blând și relaxat bunic ever.
La naiba, încerc să spun să trăiți momente împreună, să trăiți frumos, cu adevărat, nu în vorbe, ci în fapte, mereu alături și mereu împreună, la bine și la greu!
Ne amăgim ca proștii crezând că a te trezi dimineața și a te culca la loc înseamnă viață, muncind între timp pentru a considera că trăim… Hai să conturăm acest peisaj cu amintiri frumoase, să umplem albume cu fotografii, să avem povești reale pentru nepoți, să ne trăim nebunia aceasta din suflet, să iubim cu pasiune!
Să ai curajul de a fi diferit, să ai curajul de a fi TU, îți șoptesc discret acum în încheiere.
„În viață risipim ani, iar la moarte cerșim clipe” Nicolae Iorga
Lasă un răspuns