„Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut”
Sunt 10 ani de relație, cei mai frumoși din viața mea, datorită ție om frumos, dar și datorită mie pentru că am avut curajul de a încălca regulile, de a lupta împotriva tuturor pentru noi, pentru iubire, pentru împlinire și dragoste adevărată.
Cea mai importantă zi din viața mea a fost când ți-am împărtășit dragostea, temătoare, dar plină de speranță în același timp. Ziua în care am înțeles cât de esențial este să faci ceea ce simți, să ai curajul de a fi diferit, de a fi tu!
10 ani în care am râs împreună, am plâns de nenumărate ori, am suferit, am trăit drame, am luat-o de la capăt, am căzut și ne-am ridicat împreună, ne-am jurat iubire o singură dată pentru viața întreagă.
Te-ai lăsat purtat de nebunia mea, iar eu am preluat din comportamentul tău ingineresc, facem echipă ori de câte ori este nevoie, iar pentru mine vei rămâne un erou. Eroul meu, omul meu care a fost și mamă și tată, dar și prietenul cel mai bun așa cum am pornit în această viața alături.
Dacă ar ști lumea din jurul nostru cât de important este să iubești cu adevărat și necondiționat, dacă lumea ar ști cât de simplu este să te simți împlinit și nu ar mai căuta senzaționalul acela care oricum nu există, am fi un popor mai relaxat, dar nu vor iubire să înțeleagă, aleargă ca disperații, căutând iluzii, pierzând esențialul și o dată cu el, viața, clipa, momentul… Mă întreb dacă nu aș fi ajuns și eu la fel fără tine? 🙂
Este pentru tine, doar pentru tine acest articol, pentru că meriți din plin, pentru că ai știut să mă ții de mână atunci când a fost mai greu și să îmi spui că eu pot, cum ți-a reușit nu știu?
Ai stat lângă mine prin spitale, mi-ai șters lacrimile și mi-ai dat speranță deși poate nici tu nu o aveai, dar cred că o luai de undeva și mă făceai să cred în ea!
M-ai îngrijit și m-ai iubit chiar și atunci când nu mai aveam putere să mă ridic din pat, îmi strângeai mâna zi de zi și îmi reaminteai că pot, nici acum nu știu cum de am putut, dar cred că datorită vorbelor și mângâierilor tale.
Îmi amintesc cât de bulversată am colindat cu metroul. Nu îndrăzneam să vin acasă și să îți dau vestea cea mare. Un diagnostic avea să ne schimbe toată liniștea în care ne aflam atunci, dar știam că va trebui să am putere să te privesc în ochi și să te mint că totul va fi bine.
Două zile și am explodat, nu avea sens să te mint, nu aveam nimic de câștigat, te-ai uitat în ochii mei și ai crezut că sunt nebună, încercam să îți spun că nu va fi bine, dar tu nu Brutus, insistai că totul va fi bine, renunțasem să încerc să îți mai deschid ochii, când de fapt îi aveai mai deschiși decât mine.
Am reușit să impresionăm o echipă de medici cu povestea noastră:
„Să îi mulțumiți soțului în fiecare zi pentru că v-a salvat viața”
Cum să nu scriu despre momentul care ne-a legat mai mult decât acel „DA”
Uite cate am invatat noi doi alaturi, in cei 10 ani 🙂
Mi-ai acceptat nebunii, isterii, lacrimi din orice, tristețe, inocența, copilăria veșnică din sufletul meu, naivitatea, mi-ai acceptat totul iar eu îți mulțumesc cum știu mai bine, sper doar că imi iese.
Ehee, știu că îți lipsește romantismul, dar nu-i bai, am eu destul pentru amândoi, iar dacă îl epuizăm mă bazez că în atâția ani de relație ai învățat și tu de la mine.
Nu știam că te iubesc atât de mult, știam doar că mă atrăgeai precum un magnet, nu era privirea, nu era ceva fizic, acum am înțeles, era strict compatibilitatea, era un semn că suntem făcuți unul pentru celălalt.
De 10 ani împreună, eu, tu și o minune!
Lasă un răspuns