Știai că:
„Frumosul de Voinești” este un soi românesc realizat acum mai bine de 50 de ani la Stațiunea Pomicola Voinești, din județul Dâmbovița.
Gustul fructului românesc este de un dulce aromat, ușor acidulat. Culoarea acestuia este în preponderență galbenă, cu dungi roșii. Este un soi care are perioada de recoltare în fiecare toamnă, după 20 septembrie. De la recoltare, acesta poate fi depozitat spre consum până la 30 de zile.
Frumosul de Voinești și Deliciosul de Voinești sunt soiuri excelente pentru prepararea diverselor tipuri de tarte sau prăjituri și sunt, totodată, primele fructe cu care se poate începe diversificarea la bebeluși.
Conform cercetătorilor de la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare, merele românești sunt mai gustoase decât cele din tări precum Turcia, Italia sau Polonia. Cercetătorii au arătat că merele românești sunt mai dulci decât cele din Italia și Turcia. De asemenea, cantitatea de minerale și de substanțe nutritive în cazul produselor românești este cu 25%, respectiv 80% mai mare decât în cazul merelor poloneze.
Pentru că este sezonul lor și pentru că ador produsele locale, am dat startul rețetelor tomnatice, iar astăzi am pregătit o tartă simplă, în care am înlocuit făina albă cu o făină de migdale, iar merele acestea frumoase de Voinești le-am alintat cu puțină scorțișoară și vanilie.
Făină de migdale pentru că este o alegere mult mai potrivită decât făina albă și pentru că Alexia este într-o perioadă de regim fără gluten.
Ingrediente pentru crustă:
- 500 g făină migdale
- 2 linguri sirop de agave (miere de albine etc)
- 80 g unt
- semințele de la o păsataie de vanilie
- 2 ouă
Pentru umplutură:
- 10 mere
- 120 ml suc de mere
- 1/2 linguriță scorțișoară
- 1-2 lingurițe miere de albine
- stafide (opțional)
Modalitate de preparare:
Pentru crustă am amestecat făina de migdale, untul și mierea într-un bol peste care adăugăm ouăle bătute și frământâm cu mâinile pentru o obține textura unui aluat.
Modelam o bilă, acoperim cu folie și lăsăm aluatul pe frigider pentru 30 de minute, timp în care pregătim umplutura.
Merele curățate, se taie se jumătate și apoi fiecare jumătate se taie încă o dată în două bucăți.
Eu am curățat merele și primele 3 le-am tăiat în cuburi până am realizat că m-a luat valul, dar voi nu veți face la fel ca mine 🙂
Într-o tigaie mare se amestecă merele cu sucul de măr, vanilia și scorțișoara, apoi se lasă la foc mediu pentru aproximativ 15-20 de minute.
Când merele sunt gata, scurgeți excesul de lichid dacă este cazul (la mine nu a fost) și adăugați mierea de albine sau siropul de agave sau ce îndulcitor aveți la îndemână.
Împărțim aluatul în două, este destul de greu de modelat, dar pus între două hârtii de copt, procedura devine mai simplă. Ideea este că trebuie să obțineți doua bucăți pentru un recipient de 20 cm.
Prima foaie o montam la baza vasului, peste care vine amestecul de mere ce va fi acoperit cu cea de a doua foaie.
150 de grade și aproximativ 45 de minute sunt suficiente pentru a finaliza tarta.
Crusta va fi foarte crocantă și gustoasă, chiar dacă aspectul nu va fi unul de revistă, vă asigur că gustul este minunat.
Sfaturi utile de la Electrolux:
- Alege doar merele tari, și nu pe cele moi, nici pe cele care au o culoare pală, crestături, urme vizibile de lovituri sau pe cele deteriorate.
- Pune merele într-un bol, acoperă-l cu o cârpa umedă și depozitează-l departe de lumina soarelui, într-un spațiu răcoros, de preferat la frigider. Umezeala și temperatura scăzute păstrează merele proaspete pentru mai mult timp decât dacă sunt depozitate la temperatura camerei.
- Spală mereu merele înainte de preparare, pentru a îndepărta pesticidele și chimicalele de pe coajă.
- Îndepartează semințele cu un cuțit sau cu un instrument de bucătărie special.
Pentru mai multe informații, infograficul despre mărul de Voinești, care conține și o rețetă, accesați site-ul Electrolux.
Cu drag,
D
Lasă un răspuns