Da, exista si varianta de ciocolata de care te poti bucura fara sa stai sa calculezi caloriile, trebuie doar sa vrei si sa crezi in alternativele sanatoase.
Eu iubesc ciocolata si daca imi pica in mana ceva fin nu ma pot controla, asa ca incerc sa ma tin departe de orice tentatie cat mai mult timp cu putinta. In general imi fac poftele atunci cand sunt in vacanta sau sarbatoresc un eveniment special.
Dar in tot acest timp in care nu este nicio ocazie speciala si nu ma aflu nici in vacanta, ma orientez spre retete sanatoase, fara zahar si fara lactate, alegand doar ingrediente naturale.
Aceasta budinca am mai prezentat-o aici intr-o varianta in care am servit-o cu ananas proaspat si cacao, insa de aceasta data am ales o prezentare la borcan, combinata cu unt de arahide.
Ingrediente budinca de ciocolata din avocado:
- 3 avocado
- sucul de la 1 lime
- 3 linguri de pudra de roscove
- 1 lingura miere de albine
- fructe proaspete la alegere ( mango, capsune, zmeura, ananas)
- fulgi de cocos ( optional)
- 100 grame unt de arahide
Mod de preparare budinca de ciocolata din avocado:
Avocado este important sa fie copt foarte bine, putin moale la atingere!
Se curata avocado de coaja si se mixeaza cu blenderul vertical impreuna cu cele 3 linguri de pudra de roscove, sucul de lime si mierea de albine.
Se mixeaza pana se obtine o consistenta cremoasa! In recipientele in care urmeaza a fi repartizata budinca se adauga cate o lingura de unt de arahide. Se adauga budinca de ciocolata din avocado peste untul de arahide.
Se serveste cu fulgi de cocos sau fructe proaspete. Eu am ales mango de aceasta data insa merge foarte bine cu ananas sau fructe de sezon precum capsune sau zmeura.
Inainte de a fi servita va recomand sa o lasati la frigider pentru a fi mai racoritoare.
Ciocolata in 5 minute timp de preparare 🙂 , delicioasa si sanatoasa.
Spor
Lasă un răspuns