Prima data am mancat caracatita in Grecia si am sfarsit prin a ma indragosti iremediabil de mancarea greceasca.
Cand imi spui octopus caracatita, imi spui Grecia si ma trimiti direct cu gandul la vacanta, motiv pentru care fiecare propunere de vacanta incepe cu G si se termina in A, dar pentru ca mai este mult pana atunci ne-am gandit sa aducem Grecia la noi in bucatarie cu cel mai potrivit preparat, caracatita la gratar.
Pentru aceasta cina as dori sa precizez ca s-a muncit in familie, 80 % din treaba fiind facuta in stil ingineresc, incepand de la documentarea cu privire la curatarea caracatitei pana la timpul de fierbere.
Daca nu la Metro, atunci unde mai poti gasi o caracatita buna? Noi de acolo ne aprovizionam cand vine vorba de peste si fructe de mare, asa ca fiecare reteta incepe cu mersul la cumparaturi.
Pentru o masa pe cinste am decis ca 2 animale ar fi suficiente, pai ce, doar nu aducem Grecia in fiecare zi la masa, asa ca daca tot am facut acest efort, zic sa ne linistim poftele.
Ingrediente Caracatita fripta si cartofi la cuptor pentru 4 persoane + :
- 2 caracatite proaspete
- 1 tija apio
- 1 morcov
- 2 foi dafin
- 1 lingura otet
- 5 cartofi marime medie
- frunze salata ( rucola, baby spanac…)
- roșii cherry
- 2 lamai
Modalitate de preparare Caracatita fripta si cartofi la cuptor:
Dupa cum spuneam, la aceasta reteta am lucrat in familie iar pasul cel mai important legat de curatarea caracatitei a fost efectuat cu meticulozitate de catre Bogdan care a citit, a studiat problema in detaliu si s-a apucat de interventie.
Cel mai mult l-a ajutat un tutorial video din ce mi-a povestit. Ideea este in felul urmator:
- se scoate ochiul
- se indeparteaza organele interne
- sacul cu cerneala
- stomacul
Vai, chiar trebuia sa scriu aceste detalii? Hai, sa trecem peste aspect :), avem caracatita curatata si spalata bine? Perfect pentru ca acum ne apucam de gatit.
Intr-o oala mai maricica, pune o cantitate suficienta de apa la fiert, in care adaugam telina, morcovul, otetul si foile de dafin.
In momentul in care apa atinge punctul de fierbere, se ia caracatita si se scufunda de 3 ori la rand, apoi se lasa la fiert, la foc potrivit pentru aproximativ 50 de minute. Din cand in cand se face testul cu scobitoarea pentru a verifica totusi daca este gata.
In acest timp ne putem ocupa de cartofi si incepem prin a pune un vas cu apa la fiert.
Am taiat cartofii rondele subtiri, iar in momentul in care apa a inceput sa fiarba am adaugat cartofii pentru 5 minute.
Am pregatit o tava de cuptor cu hartie de copt peste care am asezat cartofii scursi in prealabil.
Eu am ales sa pun doar sare, insa ii puteti condimenta dupa gust.
Introducem tava in cuptorul preincalzit la 180 de grade si lasam cartofii pana cand incep sa devin usor crocanti.
E gata caracatitaaaa!!! Yee, super.
O lasam sa se racoreasca in apa in care a fiert, asa ar fi ideal, dar daca nu e timp, o lasam pur si simplu pe un tocator, apoi o taiem astfel incat sa avem pregatite tentacule frumoase numai bune pentru a fi rumenite.
Intr-o tigaie cu un strop de ulei de masline se gatesc tentaculele la foc iute, cate 2 minute pe fiecare parte.
Pentru Bogdan cele 2 minute nu au fost de ajuns, asa ca a plusat pana cand a obtinut o textura usor mai crocanta :-).
La final, aruncam o ploaie de oregano si ne apucam de mancat.
Am servit minunatiile cu cartofi crocanti la cuptor si o salata de rucola cu rosii cherry si parmezan.
Mancatul asta nu e asa simplu cum crede lumea. Ca sa intre bine si sa nu iti fie greata, stropeste carcatita cu lamaie din belsug!
Daa, clar ne-am facut pofta, cum adica daca ne-a ajuns? Data viitoare iau 3 bucati, e si pacat mai ales acum cand Bogdan stie exact cum sa se poarte cu ea.
Daca vrei sa ma dai gata, aseaza-ma la o masa numai cu asa ceva, inca de la micul dejun ca nu ma deranjeaza.
Pff, acum chiar ca mi-e dor de vacanta. Deci, la anul, bagam tot… ?
Lasă un răspuns