Mă gândesc serios să fac o categorie specială pe blog, dedicată Domnului B, ce va avea datoria să testeze și să scrie pentru voi despre burgeri, coaste, ciolane și alte derivate. Este un pretențios, delicat și sofisticat, alege cu mare grijă, iar dacă ceva este în neregulă, farfuria pleacă exact așa cum a venit, astfel încât este candidatul ideal ce se poate ocupa de această categorie. Baby, plătesc bine stai fără grijă!
Burgeri Vs Scoici
Când el vrea burger și ea vrea scoici, aparent sunt două preparate pe care e mai greu să le găsești în același loc, aparent, pentru că cei de la Chefs Experience s-au gândit ca în fiecare duminică să vină cu 5 preparate speciale pe bază de scoici și 5 burgeri diferiți, de la somon la vită picantă sau selecție de mini burgeri.
Am avut noroc că a fost și Alexia deschisă propunerii noastre, se întâmplă rar să fie de acord cu noi, e o chestie legată de zodie (zic eu) se simte ok să decidă invers, contrar ofertei, mă rog, nu a fost cazul și de această dată pentru că i-am oferit cuvântul magic „Clopoțica” , cea care timp de câteva ore a fost prezentă, cu o masă plină de creione, fișe, carioci, baloane, plastilină și voie bună.
Este un loc unde de fiecare dată când am mers m-am simțiti bine și calitatea personalului mă face să revin, aceste evenimente pe care ei le organizează fiind doar „scuze” perfecte pentru a le trece din nou pragul.
Să vă reamintesc că una din serile mele preferate de la Chefs avea ca punct de plecare bucătăria grecească?
De fiecare dată când ieșim în oraș, prima întrebare a Alexiei este cât stăm pentru că ea se plictisește dacă nu este un loc de joacă, faptul că încep să regăsesc locuri cu kids corner și cu evenimente dedicate în acest sens mă bucură foarte tare și numărul mare de părinți de acolo îmi demonstrează că nu sunt singura în căutare de astfel de restaurante.
Să trecem la mâncare, cât încă am papilele gustative în extaz și cu informații detaliate de la Domnul B care a făcut o alegere inspirată, un meniu de degustare cu 3 mini burgeri, curcan, vită și picant, lângă care a adăugat cartofi cu pătrunjel și usturoi.
Locul 1 a fost de departe ocupat de către burgerul picant, din care am prins și eu o mică firimitură și mi-a plăcut că este picant atât cât trebuie. Dacă ar fi fost să aleg un burger doar pentru mine, cel cu somon ar fi fost cu siguranță alesul, definitiv și irevocabil.
Las alegerea pentru data viitoare, mă despart mai greu de scoici, mai ales când sunt în sos de vin alb, pentru sos am mers pe cartofii cu pătrunjel și usturoi, apoi am curățat farfuria combinând aromele între ele.
Cei 3 mușchetari
Dacă nu ar fi primit un super șnițel din partea casei, cu siguranță că și Alexia ar fi atentat la burgeri :-). Da, deci cei mici primesc meniu din partea casei după cum spuneam, șnițel cu piure de cartofi, numai bun pentru a fi servit într-o pauză de la atelierul de joacă.
În încheiere vă mai spun atât:
Curd de lime cu cocos și fructe proaspete…
La Chefs merg de drag, pentru că îmi place ceea ce se întâmplă acolo, pentru că tot ce am mâncat până acum a fost bun, pentru că Alexia a schimbat rețeta de paste din meniu cu una simplă și s-a putut, pentru că fac evenimente diferite și vă las posibilitatea să completați în comentarii.
Cu drag,
D
Lasă un răspuns