Marea petrecere, care a rămas marea petrecere în amintirea tuturor și nu #mareamahmureală așa cum se întâmpla în „tinerețe”, a reușit să fie una din cele mai frumoase petreceri pe care le-am organizat unicului și renumitului Domn B.
Lucrurile mișto se întâmplă atunci când aduni lângă tine cei mai cool oameni pe care i-ai întâlnit de-a lungul timpului, de la prieteni începând și până la indivizi talentați precum domnul din imagine.
Se spune că verbul caracteristic zodiei gemeni (je) este „a gândi”, ceea ce mă bucură enorm și cumva m-am bazat pe această înformație în tot ceea ce am făcut în trecerea mea prin viață.
Având ca punct de plecare acest verb, m-am gândit câteva secunde cine este omul pe care Bogdan și-ar dori să îl aibă alături la ziua lui?
Magi, zis Andrei Gîrjob, se poate lăuda că te face cu capul, se joacă cu cuvintele, cu cărțile, cu mintea ta, te poartă prin lumea iluzionismului și nu știu cum, dar reușește de fiecare dată să te surprindă. Unul din obiectivele de la petrecere a fost să învățăm și noi câte ceva.
A venit cu niște pahare, cu niște povești și cu niște trucuri în care am fost implicați cu toții, iar cea mai mare provocare a fost să ținem minte câte o carte de joc, în condițiile în care omul ăsta vorbea continuu…ne-am implicat și am exersat memoria, care joacă feste tuturor în ziua de azi 🙂 Ideea este că noi nu reușeam să ținem minte ce carte am avut în mână, iar el a scos nu știu de unde și cum, cărțile celor 15 oameni care am fost acolo.
L-am cunoscut pe Andrei la un eveniment, iar asta este partea cea mai mișto din meseria mea, am onoarea de a întâlni oameni super talentați. Pe noi și pe Andrei ne leagă mersul la restaurante, el în calitate de magician, noi în calitate de pofticioși, așa că ne-am mai intersectat de câteva ori, el având o colaborare cu restaurantul Cocoșu Roșu, localizat destul de aproape de casă.
De fiecare dată ne-a surprins cu noutăți și faptul că este super carismatic face ca trucurile lui să fie și mai impresionante, are câte o poveste frumoasă pentru fiecare număr, este un adevărat profesionist și asta pentru că pur și simplu face ceea ce iubește cu adevărat.
Este un artist și mi-am dorit să fie aproape de noi la această petrecere, faptul că el a primit cu entuziasm și bucurie propunerea mea, mă face să mă simt și mai norocoasă.
Ne-a testat, suntem compatibili (sper) adică nu sunt sigură dacă nu cumva, Magi, l-a influențat pe Domnul B să aleagă ce trebuie ca să nu avem ceartă în casă :-))
Pe Andrei îl găsiți aici. El este cheia unei super petreceri și a unui eveniment de calitate, trebuie doar să-ți dorești, el face poc din degete și apare… și atunci îmi vei mulțumi!
Mulțumim, Andrei! A fost o onoare să te avem alături de noi!
Cu drag,
D
Lasă un răspuns