Budinca de chia cu lapte de cocos mi se pare cea mai mișto combinație, atât de mișto că o poți mânca ca atare sau te poți juca și cu alte ingrediente în funcție de sezon.
Trebuie să recunosc că au fost perioade când aveam mai tot timpul o budincă de chia în frigider, mai mult vara datorită ofertelor de fructe proaspete.
Este un deliciu pentru micul dejun, o alegere super sănătoasă datorită beneficiilor pe care le au semințele de chia:
Acestea conţin:
- de cinci ori mai mult calciu decat laptele;
- de trei ori mai multi antioxidanti decat afinele;
- de trei ori mai mult fier decat spanacul;
- de doua ori mai multe proteine decat orice alte boabe;
Este atât de consistentă budinca încât poate fi considerată și un prânz lejer la birou. #tucemanancilabirou
Era atât de dimineață și eram atât de obosită încât tot ce aveam nevoie era de un mic dejun servit la pat, dar pentru că mă trezisem la ora la care eu eram singura mea speranță, a trebuit să mă mobilizez.
Am deschis dulapul din care am scos cutia cu lapte de cocos și am măsurat 150 ml pe care i-am transferat într-un castron.
Am scos din același dulap și borcanul cu semințe de chia din care am luat 2 linguri și le-am pus peste lapte.
Am amestecat și am lăsat castronul deoparte pentru aproximativ o oră, să fi fost chiar mai puțin, în acest timp semințele se umflă și încep să absoarbă din lichid.
Într-un borcan drag mie am pus câteva boabe de rodie, budinca de chia, 1 linguriță de boabe de cacao, câteva nuci pecan și litchi.
Ananas, zmeură sau kiwi sunt altfe fructe pe care le-am mai combinat cu această budincă. Dacă aveți nevoie de un desert, 1 lingură cu miere poate salva situația.
Info: cantitățile sunt pentru o singură porție, una dar bună 🙂
Cu drag,
D
Lasă un răspuns