Cam așa arată meniul ideal pentru un prânz super sănătos, colorat, bogat în proteine de calitate și fibre. Să nu mai zic și gluten free!
Quinoa este considerată un superaliment, bogată în proteine, minerale, fibre și vitamine. Este un aliment versatil, pe care eu îl folosesc atât în deserturi, pâine sau brioșe, cât și în astfel de salate, unde alături de legume mexicane, mango și câteva ierburi aromatice, voi obține un preparat absolut minunat.
Pentru vegetarieni, quinoa este un aliment de bază, datorită prezenței aminoacizilor esențiali.
Vă propun această rețetă pentru a descoperi că sănătatea are gust. Un mix cu arome mexicane ce vă va încânta papilele gustative.
Ingrediente:
(pentru 4 porții)
- 200 g quinoa (albă am folosit eu)
- 1 mango
- 300 g roșii cherry (diferite culori)
- 2 limete
- ulei de măsline extra virgin
- ardei iute (opțional)
- câteva frunze de busuioc
- câteva frunze de mentă
- mix mexican de la Bonduelle Vapeur (400 g)
- semințele de la 1/2 de rodie
Modalitate de preparare:
Am gătit quinoa conform instrucțiunilor de pe cutie, timp în care m-am ocupat de legume.
Mango l-am feliat pe lung, în fâșii subțiri, iar roșiile le-am tăiat pe jumătate. Am amestecat aceste două ingrediente într-un castron și le-am stropit cu ulei de măsline, sucul de la 1 limetă, sare și puțin piper. Le-am lăsat deoparte până când am tras la tigaie mixul mexican.
Într-o tigaie cu 1 lingură de ulei încins, am adăugat mixul exotic ce conține fasole verde, mazăre verde dulce, porumb, morcovi, fasole roșie, ardei roșu și ardei galben. Am acoperit tigaia cu un capac și le-am lăsat la foc moderat timp de 5 minute.
Legumele din gama Vapeur, sunt deja pre-gătite la aburi, apoi imediat congelate, metodă ce le permite să își păstreze textura, culoarea, gustul dar și vitaminele.
Legumele sunt gata, quinoa este gătită și răcită sub jet de apă rece, acum trebuie doar să amestecăm toate ingredientele, peste care presărăm ierburile aromatice (tocate) și semințele de rodie.
*Pentru cine dorește, rodia poate fi înlocuită cu brânză feta.
Eu am tăiat și a doua limetă, am mai stropit puțin chiar înainte de servire 🙂
Dacă folosiți produsele Bonduelle, vă invit să intrați pe site-ul mixin3fix.ro, unde puteți descoperi noile mixuri Vapeur și puteți primi un eBook cu rețete savuroase. Ca să intrați în posesia lui trebuie să înscrieți codul unic primit în zona de degustare Bonduelle din magazinele participante în campanie sau pur și simplu intrați în joc. În plus, puteți câștiga premii utile în bucătărie.
Mult succes și aștept să îmi spuneți care este mixul vostru favorit!
Cum ai putea să nu mergi la birou cu această explozie de culoare? Inspiră și motivează la rândul tău, e timpul pentru #tucemanancilabirou
Cu drag,
D
Lasă un răspuns