„Sunt speriată/
Mi-e atât de teamă să-i arăt că-mi pasă…”
Tot ce trebuie să faci este să-ți asculți inima, pentru că ea e singura care le știe pe toate!
Unele povești de dragoste încep așa, altele rămân la stadiul de teamă și neputință.
De câte ori te-ai gândit la el în liniștea nopții? De câte ori ai simțit că lumea se învârte în jurul lui? Cât de greu poate fi să trăiești cu sufletul în altă parte? Greu, al naibii de greu. Am simțit-o de atâtea ori, era o durere ce se accentua cu fiecare zi mai tare, dar nu puteam să fac nimic mai mult, nu puteam să lupt de teamă că voi greși și că voi pierde chiar și puținele clipe pe care le aveam alături de el.
„Ești copilă, nici măcar nu știi ce vrei”, mi se spunea adesea…
Cum să nu știu, când simt atât de bine. Îi simt fiecare privire cu care îmi transmite că e la fel și în sufletul lui, îi văd bucuria din ochi atunci când privirile ni se întâlnesc, la fel și tristețea când ne luăm rămas bun și nu știm până când…
Era un amestec de sentimente, o îmbinare de iubire cu durere, până când i-am spus și de atunci am rămas doar cu iubirea!
Decizia luată atunci m-a învățat să fiu independentă, să îmi fac griji pentru mine și să lupt pentru ceea ce consider că trebuie să fie al meu.
Nu a fost ușor, nici pentru mine, nici pentru el, nu eram în cel mai frumos context al relației, totuși, era cel mai bun prieten al meu, my brother cum îmi plăcea să-i spun. Motivul asta ne-a apropiat foarte tare, iar când doi oameni împărtășesc aceleași idei, este greu să îi desparți.
Am ascultat aproape 1 an de zile ce îmi șoptește inima, apoi am mers pe mâna ei, fără să mă uit înapoi. Mi-a spus mama atunci că nu e frumos ce facem, am înțeles punctul ei de vedere și al celorlalți din jurul nostru, doar că am rămas cu gândurile în circuit închis.
Știi ceva, nu o fi frumos, dar e sănătos!
Nu cred în relația perfectă, pentru că oricum nu există, poate doar aceea văzută din exterior, dar cred în doi oameni care se țin de mână și merg tot înainte indiferent ce s-ar întâmpla. Cred în doi oameni care respectă acest dar minunat numit viață și o fac să fie frumoasă.
Cred în dragoste cu toată ființa mea și cred în dragostea de lungă durată, care se menține cu respect, înțelegere și libertate.
Am început să recitesc de câteva zile o carte care mi-a schimbat mult modul de a gândi și pentru că înțeleg și mai bine ceea ce Brandon Bays transmite, am realizat că și modul în care am transformat o relație de prietenie de 7 ani într-o căsnicie face parte tot din procesul de călătorie. A noastră călătorie prin viața și modul în care privim semnele pe care le primim și cum acționăm în urma lor… De aici a pornit dorința mea de a scrie pe blog mai multe experiențe pe care le-am trăit de-a lungul vieții.
Am început cu una din cele mai frumoase, pentru că face parte din amintirile noastre și pentru că mereu am considerat că e un exemplu pozitiv. Dacă aș fi ales să mă întreb ce spune lumea, aceasta relație nu ar fi existat niciodată.
Acum să recunosc totuși că nu a fost chiar floare la ureche să iau un bărbat de mână și să-i spun : știi, eu simt că noi doi avem multe în comun, iar eu aproape că te iubesc de luni bune, dar dacă tu ești de altă părere, uită ce ți-am spus și să revenim la prietenia noastră banală!
Dacă el o fi fost de părere că tupeul meu merită o șansă și s-a trezit însurat după doar 1 an, nu mai știu ce să zic :)) dar cu siguranță îmi doresc să rămânem la fel!
https://youtu.be/MyPu3SUDw94
Live, love, laugh and pray!
D
Lasă un răspuns