Despre mine știți multe pentru că am scris destule de când am blogul și până acum, însă de data asta am fost provocată de Florina Badea să scriu și câteva lucruri pe care voi nu le știți despre mine.
Să spun chestii despre mine este mereu o provocare, cu atât mai mult cu cât trebuie să spun lucruri pe care știu doar eu. Hm, să facem un articol complet și să mai împrăștiem un gram de mister.
- Prima dată când am făcut desert, prin clasa a 5-a, a fost un eșec total. Am făcut eclere (tentativă de eclere) iar pentru că nu voiam să mă certe mama le-am ascuns într-o canapea pe care o aveam în bucătărie. Le-am aruncat câteva zile mai târziu.
- Am câștigat un concurs de Miss (pe plan local) după care mi-am dorit al naibii de tare să urmez un drum în modeling, dar nu am făcut niciun demers.
- Nu mănânc tobă/lebăr și vânat! Deși par îndrăzneață când vine vorba de mâncare, ei bine nu sunt chiar așa cum s-ar zice. Am o adevărată repulsie față de tobă/lebăr și vânat! Nu mănânc multe alte preparate tradiționale dacă nu sunt făcute de mama.
- În schimb am o slăbiciune pentru șunca de calitate. Ador să mănânc șuncă afumată cu ceapă, telemea și tuică fiartă. Mă ponderez și păstrez poftele doar pentru sezonul rece.
- Mi-e frică, mi-e frică să dorm singurică! Sunt temeri din copilărie peste care nu pot să trec. Deși am trecut de 30 de ani, nu mă pot odihni dacă sunt singură.
- Am fost complexată până de curând din cauza înălțimii mele și a sânilor voluminoși. Toate mi se trag din adolescență, am fost una din puținele fete foarte dezvoltate din generația mea, iar asta aducea multe glume în programul băieților. Târziu am înțeles că trebuie să mă bucur de aceste daruri 🙂
- Nu mă pricep să îngrijesc florile. Deși în familia mea toată lumea iubește florile, am crescut înconjurată de flori și de ghivece, cu toate astea nu mă pricep să le îngrijesc.
- Nu am permis! Deși am făcut școala de șoferi și am dat examen de trei ori, am renunțat și am considerat că șofatul nu e pentru mine!
- Nu am talent la desen. Am suferit din cauza asta pentru că mereu am avut cele mai proaste desene și îmi era rușine de fiecare dată când aveam de predat un material.
- Am urât matematica! Cu toate insistențele mamei de a merge la meditații și de a înțelege ceva, nu mi-a plăcut și nu am înțeles-o. De asta mi-a fost dat un barbat inginer, care să știe cât pentru doi 🙂
- Îmi este frică de înălțime, de insecte și de fulgere! Nu îmi pot controla frica, pentru unii prieteni sunt un adevărat deliciu atunci când mă sperii.
- În vreo două vacanțe de vară din liceu am lucrat ca și vânzătoare, într-o mică afacere de familie cu haine de bebeluși, dar am renunțat după ce m-au furat un grup de etnie romă.
- Poate că am fost nebună sau nu, dar nu mi-am dorit un ajutor atunci când am născut-o pe Alexia. Știu cât sunt de dificilă și decât să stric vreo relație am preferat să ne maturizăm împreună și să să facem așa cum considerăm că este mai bine.
- Mi-am dorit dintotdeauna să mă fac blondă, dar nu sunt convinsă că îmi stă bine.
- În același timp știu că cel mai bine îmi stă brunetă, dar nici pasul asta nu îl mai fac pentru că știu sigur că o să vreau să schimb și nu e așa simplu.
- Dacă nu îmi intind părul cu placa, aproape că nu pot ieși din casă. Nu este nici ondulat, nici întins, este prea rebel pentru gusturile mele.
- Am regretat mult timp ziua în care am renunțat la balet. Am regretat-o atât de tare încât acum câțiva ani am căutat cursuri pentru adulți. În aceeași perioadă am trecut printr-un set de operații și am dat uitării baletul.
- Am limfedem la ambele brațe. Din acest motiv lucrez cel mai mult partea picioarelor în sală și nu lucrez cu greutăți în partea superioară. Dacă brațele mele nu vor mai fi niciodată ca ale unui om normal, am zis să îmi ofer un abdomen bine lucrat!
- Îmi place să citesc cărți motivaționale! Când simt că mintea mi-o ia razna, scot ”Puterea extraordinară a subconștientului tău ” de Joseph Murphy și mă ajută de fiecare dată.
- Îmi place să organizez petreceri surpriză și recunosc că mi-aș dori să fiu surprinsă în măsura în care îmi place să surprind.
- Cadoul de sub brad nu se compară cu niciun alt cadou! Ador Crăciunul și este Sărbătoarea care îmi umple sufletul cu bucurie. La fel de tare iubesc zăpada și visez la o cabană la munte, doar a mea.
- Nu reușesc să îmi organizez timpul deși îmi propun asta la fiecare început de săptămână.
- Ador pantofii cu toc în aceeași măsură în care ador adidașii.
- Îmi place să merg la Mănăstirea Radu Vodă, dar în special atunci când nu este aglomerat și pot sta liniștită.
- Nu am fost niciodată la un concert în străinătate, dar îmi doresc cu fiecare celulă a mea experiența unui concert adevărat, memorabil!
- Am visat să devin mamă și mi-am dorit enorm să fiu mamă tânără, așa că la 24 de ani am născut.
- Nu am testat niciodată aparatură de remodelare corporală, nu știu de ce dar nu cred în ele.
- Ador să ascult Jessica Jay- Casablanca de fiecare dată când sunt în drum spre sală. Este o melodie care îmi amintește de prima mea tabără.
- Am trăit experiența de a depune demisia după prima zi de muncă. După 9 luni de back office am depus cv-ul pentru un post în front office, am trecut cele 3 interviuri, am ajuns pe postul dorit, doar că după primele 8 ore mi-am dat seama că nu e pentru mine, așa că a doua zi am depus demisia după ce am bocit câteva ore, apoi am plecat fericită spre casă.
Da, știu, sunt o minunată :-))
Cred că pot scrie mult mai multe lucruri pe care nu le știați despre mine, sunt lucruri pe care nici familia nu le știa despre mine.
Te provoc să te gândești și tu la câteva lucruri pe care alții nu le știu despre tine, o să fie un joc amuzant și interesant pentru tine 🙂
Cu drag,
D
Lasă un răspuns