CE ȘI CUM MÂNCĂM IN VACANȚĂ?
Poate că scriu acest articol și pentru că tocmai ce am revenit din concediu și am mai multe idei de împărtășit cu voi, dar și pentru că în această perioadă am primit mesaje de cititori pentru a face recomandări ”de pus în bagajul de vacanță”.
În general dau idei din experiența personală, însă de fiecare dată recomand ca în primă fază fiecare să își asculte propriul corp pentru că el știe cel mai bine ce nevoi are. *În această categorie nu intră persoanele cu care lucrez și care sunt în proces de slăbire.
Știu că vacanțele, la fel ca și Sărbătorile, sunt un prilej de a ne răsfăța cu tot felul de alimente delicioase. Pe principiul în vacanță ne simțim bine și nu ne uităm la calorii, majoritatea oamenilor fac alegeri dintre cele mai neinspirate.
Am să vorbesc strict din punctul meu de vedere, mai ales că am observat că pe lângă prostul obicei de a mai arunca un ochi în coșurile de cumpărături de la supermarket (să văd ce sucuri și mezeluri mai consumă oamenii) am început să arunc același ochi și în farfuriile de pe la restaurante, mai ales la micul dejun.
NU UITA DE APĂ!
Primul lucru pe care l-am făcut de cum am aterizat a fost să intru într-un supermarket și să cumpăr apă. Hidratarea este primul lucru de care nu trebuie să uiți.
Când spun hidratare mă refer la apă, nu sucuri sau bere.
Așa că nu uita să te aprovizionezi cu apă pentru a avea mereu la dispoziție o sticlă, atât în camera de hotel, cât și în rucsac.
ALEGE UN MIC DEJUN COMPLET
Dumnezeule, am stat în hoteluri unde zona de tarte și patiserie era mai mare decât cea cu mâncare! Nu mai zic de cereale și sucuri.
Am două variante de mic dejun pe care le consum când sunt plecată:
- iaurt cu nuci/semințe
- omleta cu legume
Niciodată nu mănânc cornuri sau alte produse de patiserie, nici înainte și nici după ce am mâncat mâncare, cum nici atât nu înțeleg desertul consumat ca prima masă a zilei, mai mult decât atât însoțit și de un pahar cu suc.
Nu uita să alegi și pâinea integrală în locul celei albe.
Verifică cu atenție dacă există superalimente precum chia/ ovăz. Îți poți pregăti fel și fel de variante sățioase și poți pleca la plimbare fără să îți fie foame prea curând. Zic să verifici pentru că de cele mai multe ori nu sunt atât de vizibile precum restul preparatelor.
GUSTĂRILE POTRIVITE TE ȚIN DEPARTE DE ALTE PĂCATE
Dacă îi oferi organismului tău gustări sățioase vei fi în zona de siguranță pe tot parcursul zilei. Alege o mână de nuci, un fruct sau un iaurt. În funcție de preferințe.
Eu recunosc ca dacă mănânc un fruct în jumătate de oră clar îmi este foame. De aceea spuneam mai sus cât este de important să îți asculți corpul și numai tu te cunoști pentru a ști cum functionezi cel mai bine.
În această vacanță am avut cumpărată o cutie cu migdale decojite, pe care am carat-o din hotel în hotel și pe care nu o uitam când porneam la plimbare.
NU UITA DE SALATE ȘI LEGUME
Când spun salată mă refer la salata verde sau alte frunze de salată, pentru că salatele servite ca fel principal pot ascunde multe ingrediente nedorite, un exemplu ar fi dressing-ul. Cel mai bine este să întrebați ce anume conține.
Eu prefer peștele cu garnitură de legume sau carne la grătar cu salată.
VREI DESERT? MĂNÂNCĂ DESERT, DAR INTELIGENT 🙂
De cele mai multe ori la masa noastră se împărțea un desert la 3 adulți.
Am gustat și eu dintr-o panna cotta și un tiramisu (Italia… ce să faci) Ambele geniale, însă pentru mine un cappuccino merge de minune după masă, ceea ce îmi este de ajuns.
Concluzia este să împarți, e cel mai bine 🙂
În 10 zile de vacanță am mâncat 2 cupe de înghețată (vegană și fără zahăr) într-o zi, în alta am găsit una dintre cele mai apreciate gelaterii de unde am luat cu încredere un sortiment cu lavandă și unul cu cafea, iar în ultima zi m-am răsfățat din nou cu înghețată (alune și cafea).
Atunci când ai un anumit stil de viață îți este mult mai ușor să gândești meniul pe fiecare zi.
Dacă ții cont de câteva reguli, despre care am vorbit mai sus, poți să te bucuri de o vacanță reușită, fără să te frustrezi. Soluția nu este să fii la extreme, soluția este să nu uiți că moderația este cheia succesului, că te poți bucura de alimentele preferate, dar nu toate deodată 🙂
FĂ MIȘCARE CHIAR ȘI IN DEPLASARE!
Cel mai probabil nu te vei antrena ca în sala de fitness pe care o freceventezi în mod obișcuit, nici nu vei alerga la fel cum o faci atunci când ești acasă, dar orice formă de mișcare este potrivită.
30 de minute de jogging dimineața pe plaja, sau câteva seturi de exerciții în aer liber iți vor aduce doza de energie pentru toată ziua.
Eu am dat buzna și într-o sală de fitness pentru 60 de minute, dar recunosc că cel mai mult mi-a plăcut când am făcut câteva exerciții pe plajă.
Mai bine mai puțin decât deloc!
Indiferent dacă alegi să meditezi, să te plimbi pe malul mării sau să descoperi la pas străduțe, este o formă de relaxare care face parte dintr-un program complet de menținere a sănătății.
Nu caloriile sunt problema, nu atunci când discutăm de mâncare adevărată. Caloriile devin o problemă mare atunci când ele vin doar din produse bogate în zahăr și grăsimi nesaturate (prăjiturelele, fursecurile, popcornul, produsele de patiserie, margarinele, maionezele, sărățelele, gogoșile, chipsurile, iar lista poate continua)
În altă ordine de idei și mai pe scurt există câteva reguli de care este bine să ții cont în vacanță, mai ales atunci când ești în proces de schimbare a stilului de viață sau slăbire/menținere.
- alege o sursă de proteină la micul dejun (ouă, iaurturi, brânzeturi) și evită patiseria, sucurile și cerealele pline de zahăr
- alege pâinea integrală
- păstrează mereu la îndemână o sticlă cu apă
- nu uita de frunze/salate/ legume
- evită mâncărurile cu sosuri sau salatele gata preparate
- alege gustări sățioase pe care să le ai mereu la îndemână
- orientează-te să consumi produse locale
- dacă mergi la supermaket să te aprovizionezi, alege variantele bio
- nu amesteca cartofi cu pâine, carne și sosuri
- odihnește-te (face parte tot din programul de relaxare)
- adaugă câteva minute de mișcare (mai ales dacă ești o fire activă)
- nu te frustra la capitolul deserturi, alege puțin și bun
Sper că ai reținut ideea acestui articol.
A schimba stilul de viață presupune multă muncă, implicare și disciplină, iar dacă ești în acest proces, mai ales la început, este bine să acorzi importanță alimentației atunci când ești departe de casă, fie în concediu, fie într-o călătiorie de afaceri.
Mai jos las o galerie foto cu câteva cadre cu mâncare din vacanță.
Mic dejun la hotel în Rimini:
Budincă de chia cu alune de pădure mărunțite.
Mic dejun în Toscana.
Iaurt bio (de la supermarket) migdale albe și smochine
Caprese, probabil și cea mai bună pe care am mâncat-o până acum. Pentru că ingredientele contează atunci când vrei să încerci un preparat de care să ăți amintești tot restul vieții!
Parmezan, măsline și bresaola, toate însoțite de vin. Cea mai reprezentativă vedere culinară din TOSCANA 🙂 (cină în aer liber și sub răcoarea ploii)
Platou cu fructe de mare
Ou poșat, prosciutto crocant (produs local) și vinete la grătar
Coaste de miel, însă servite fără acele sosuri, exact despre ce vorbeam mai sus.
2006-2007-2008-2009 – GELATERIA DONDOLI votată cea mai bună din lume.
Cum era să nu mănânc, mai ales că pofteam 🙂
Miel gătit lent cu fasole verde servit la cea mai veche Trattorie din Voltera. O afecere de familie care a pus pe primul loc calitatea și gustul! O altă farfurie de care îmi voi aminti.
Gustare din supermarket, cocos.
Gustare la hotel, de sezon, pepene roșu.
Prânz în Pistoia.
Cină în Montecatini. Frigărui de creveți cu legume.
Cină gătită de noi la pensiune, undeva printre dealurile Toscanei, într-o liniște deplină…
Somon cu salată și sparanghel cu roșii cherry.
În San Gimignano… orașul pe care nu trebuie să îl ratați!
Genul meu de desert 🙂
Secretul pentru a reveni cu mintea liniștită din concediu este:
- să faci ceea ce îți place
- să te bucuri de fiecare clipă petrecută în locuri în care cel mai probabil nu te vei mai întoarce a doua oară
- să creezi amintiri de suflet
- să te simți recunoscător
Cu drag,
D
Lasă un răspuns