Probabil că există tone de articole despre social media și despre excesul de social media pe care cu toții îl facem la un moment dat.
Pentru o zi, două, trei, o lună, 6 luni…1 an, poți rămâne captiv în telefon și jonglând de pe un cont pe altul, de pe un articol pe altul, admirând sute de fotografii ale prietenilor ajungi să pierzi noțiunea timpului. De la un storie ajungi la al doilea, al treilea și tot așa, când pe facebook, când pe Instagram.
Pentru mine a fost și este o bucurie să împărtășesc cu comunitatea mea alegerile pe care le fac, mai ales de când am început jurnalul fără zahăr adăugat am simțit nevoia să comunic permanent despre alegerile alimentare pe care le fac indiferent dacă sunt plecată în vacanță, sunt acasă sau iau masa la restaurant (ceea ce mulțumesc lui Dumnezeu se întâmplă foarte rar și tocmai de aceea mă simt tot mai stangace să pozez farfuria cu mâncare)
Din dorința de a împărtăși atât de mult din fiecare zi a mea, timpul pe care ar trebui să mi-l ofer exclusiv mie a dispărut, s-a ”evaporat” pur și simplu pentru că eu am permis și pentru că eu am ales așa.
Am scris aici despre burnout și despre cum oboseala a pus stăpânire pe mine, furându-mi și singurul gram de energie și entuziasm. Primul pas a fost o ieșire la munte în care am închis datele la telefon, m-am odihnit, m-am plimbat și nu m-am mai gândi la nimic.
Sunt aproape două luni în care am trecut de la un medic la altul, am pus analize cap la cap, am făcut istoric medical însoțit de fotografii, încercând să aflăm ce alergie îi dă bătăi de cap Alexiei, implicit și nouă. Aproape două luni în care mi-am dorit să mai pot rămâne activă, dar de fapt a trebuit să înțeleg că sunt perioade în care e nevoie să renunți la alte preocupări pentru a putea avea mintea limpede în continuare.
Trebuie să mărturisesc că acel week-end la munte de care spunema mai sus a reușit doar să mă stârnească și sa îmi doresc să revenim cât mai repede în același loc. Iar aceasta vacanță prelungită cu 1 mai mi s-a părut ocazia perfectă.
Trezitul dimineața (din pricina cățeilor ce fac parte din familia noastră) nu a mai fost așa un chin când le deschideam ușa de la balcon și dădeam cu nasul de verdeața și aer curat. Iar în loc să iau telefonul și să dau scroll pe facebook, îmi făceam cafeaua pe care o savuram în balcon ascultând mare concert mare ce îl dădeau păsărelele, acompaniate de apa ce curgea pe lângă balcon, totul atât de sublim încât chiar simțeai că timpul stă în loc pentru tine.
Mi s-a făcut dor să citesc o poveste de dragoste și am dat o fugă la librăria din Sinaia unde am găsit exact ce aveam nevoie, cartea aceea care să te țină cu ochii mari și cu sufletul la gură. Genul de carte pe care o deschideam dimineața la cafea, la prânz după plimbarea prin pădure și seara cu paharul de prosecco sau ceai sau vin roșu. Am terminat 1 singură carte în timp record și am zâmbit mult trecând de la o pagină la alta. Zâmbetul acesta mi-a făcut foarte bine.
Cu picioarele cocoțate pe balustrada balconului, indiferent că ploua sau ieșea soarele, acolo îmi era locul perfect. 4 zile telefonul a fost ținut pe silențios, verificând din când în când dacă a sunat cineva și mai schimbam câteva vorbe cu prietenii. Am intrat și pe Facebook, dar și pe Instagram fără să fac abuz, câte puțin, puțin de tot. Cumva cred că în aceste 4 zile am accesat internetul atât cât ar trebui accesat, cu limită 🙂
Ne-am plimbat pe jos, dar și cu trenulețul din Sinaia, am dormit la prânz (doamne, eu nu dorm niciodată la prânz, dar așa bine e să dormi 20 de minute la prânz!!) .
Am gătit în micuța chicinetă din apartament, am mâncat pe balcon, am aprins lumânărele pe masă. Ne-am bucurat de normalitate într-un alt decor și tare bine a fost.
Avem tendința de a ne plasa la extreme și parcă niciodată în zona de echilibru. Adică ori închidem datele la internet, ștergem conturile de socializare, nu mai accesam whatsapp, nu ne mai interesează de nimeni, în timp ce la revenirea la ”normal” este exact cealaltă extremă de care spuneam la început – jonglând de pe un cont pe altul, de pe un articol pe altul, admirând sute de fotografii ale prietenilor. De la un storie la al doilea, al treilea și tot așa, când pe facebook, când pe Instagram.
E C H I L I B R U L este C H E I A
Dacă atunci când vine vorba de mâncare amintesc de echilibru, despre același echilibru este vorba și aici, e principiul ce e prea mult strică, ce e puțin nu ajunge.
Dacă despre dependența de fumat/ alcool sau droguri se vorbește și se fac campanii de conștientizare, deși cu siguranță efectele dependenței de social media nu sunt la fel de dezastruoase și aceasta este o dependență, iar problema din punctul meu de vedere nu este la adulți. Problema trebuie luată în serios în rândul adolescenților, iar dacă atunci când fumează se poate ascunde și uneori este foarte greu să îi prinzi, atunci când petrec ore în șir pe telefon este vizibil.
Este simplu să realizezi cât timp ai alocat conturilor de socializare într-o singură zi, doar aruncând o privire în statisticile din telefon pe care le poti verifica direct din conturile Facebook/Instagram.
Așa că nu aș merge pe extreme, precum detoxul alimentar în care bei câteva zile doar sucuri verzi și revii la ceafa de porc imediat ce ai luat ultimul shot din iarbă de grîu. E ca și cum ai șterge toate aplicațiile din telefon pentru 2 zile și de luni petreci același număr de ore.
Aș alege în continuare echilibrul. Accesez aplicațiile mai rar, petrec mai puțin timp și neapărat îmi selectez informația și oamenii care să mă influențeze într-un fel sau altul.
Hai noroc 🙂
Cam asta s-a întâmplat în ultimele zile în care n-am mai postat 🙂
Cu drag și energie,
D
Lasă un răspuns