Acest text nu este scris ca să te streseze ci să te distreze!
Sunt 5 luni (OMG-5 LUNI!!) de când am luat permisul, iar povestea permisului este una veche, de pe vremea când aveam 18 ani și eram tânără, rebelă și neliniștită.
Luasem decizia de a face școala de șoferi, iar decizia a fost susținută de familie pentru că cineva trebuia să achite și costurile aferente. Deși încercam să învăț legislația și făceam eforturi mari să o înțeleg, ceva nu funcționa bine și nu se lega de mine, dar când intram în mașină era totul bine și frumos!
A venit momentul examenului și am fost fericita posesoare a unui dosar pus din nou în brațe (adică picasem).
Pe vremuri (când eram eu tânără) nu exista sistemul online de examinare, unde aflai pe loc dacă ai promovat sau nu. Atunci te duceai cu dosarul cu șină, așteptai cu orele să îți vină rândul și apoi cu alte ore să primești răspunsul. 17 puncte acumulate! ȘOC. Nu m-am lăsat și am mers a doua oară. De data asta ceva mai bine, 19 puncte.
Teoretic eram pe durmul cel bun, până când am dat examenul pentru a treia oara și am picat cu 21 de puncte. Am plâns, m-am enervat și evident am considerat că nu este pentru mine și punct.
Între ultimul examen și următoarea dată când urma să merg, a avut loc un eveniment nefericit, foarte trist care m-a marcat. Prietena cu care mergeam să dau examenul și care luase permisul în ziua în care au picasem a treia oară, fusese implicată într-un accident de mașina grav… Blocaj total în mintea mea, însă un lucru era cert. Nu aveam să mai încerc vreodată să iau permisul.
M-am luptat cu această traumă mult timp și am rezolvat-o într-un final la o ședință cu psihologul.
la 33 de ani am decis că este momentul să uit ce a fost atunci, să mă evaluez mai mult pe mine și să mă gândesc ce vreau.
Am realizat că sunt mult mai matură acum și cu siguranță este momentul potrivit să încerc din nou.
În toamna anului 2018 m-am apucat de treabă, de ore de condus, de chestionare și legislație.
Uite așa a trecut timpul, am terminat școala. Cu emoții, cu frică și cu nesiguranță aveam în cap un singur lucru, dacă nu iau păi nici că mai dau!
Am luat sala din prima, la fel și traseul.
În ziua în care mi-a venit permisul la poștă, am deschis plicul și mă uitam la mine ca boul la poarta nouă.
Îi trimit poza Domnului B și el îmi spune că perfect, după ce vin acasă ieșim să conduci!
Eu: Unde să ieșim?
El: Să conduci!
EU: Azi?
EL: Nu, mâine…Normal că azi, doar nu ai luat permisul să te uiți la el și să expire…
OMG, astăzi o să conduc, astăzi o să conduc și nu va fi instructorul lângă mine, aoleu, dacă nu sunt în stare.
Dacă mi se oprește motorul? dacă nu văd bine în oglinzi? dacă ma claxonează oamenii? dacă nu văd pietonii… Mda, știu, pare că doar o minte creață poate fi atât de stresată, dar eu cred că orice om care se urcă la volan prima oara după ce a luat permisul are aceste temeri. Sau cel puțin ar fi bine dacă le-ar avea pentru că e mult mai grav teribilismul și e mult mai safe să pleci prudent (foarte prudent) la drum.
CLAXONEAZĂ!! DE CE NU CLAXONEZI!?
Urcă în mașină. Așează-ți scaunul, etc, ceea ce făceam de fiecare dată la orele de condus. Până aici părea simplu (scaun, oglinzi, centură) Acum dă drumul ușor la ambreiaj (și asta știam) și pleacă.
Eu: Aoleu, nu pot să ies în bulevard, mai bine ne plimbăm doar pe aici prin complex (adică da ca nebunii)
El: Tu glumești? Dă o tură să te obișnuiești, apoi ieșim în iuliu maniu și mergem până la școală să te obișnuiești cu drumul.
EU: Ok, doamne ajută!
Și cum mergeam așa cu tot morcovul, grădină și grădinar, transpirată toată după prima întoarcere la scuar, aud din dreapta:
CLAXONEAZĂ-L PE ĂSTA, TU NU VEZI CĂ NU VEDE!
Doamne ferește, apără și păzește, dacă am știut cum să claxonez. Păi măi omul lui Dumnezeu, eu n-am claxonat o dată în toată școala de soferi, nici nu știu unde e claxonul. În plus de asta, de ce să claxonezi așa ca tâmpitul? Așa degeaba?
Deci recunosc cu mâna pe inimă că mi-a luat mult să mă acomodez cu claxonul. Nu, nu fac vreun fel de abuz precum restul (de 99,99%) șoferilor din trafic. Pentru că una e să eviți un pericol și asta e să claxonezi de plictiseală!
SĂ ALIMENTEZI AZI!
Eu: Să fac ce?
El: Trebuie să alimentezi că altfel o să ți se oprească mașina în drum și o să mă suni să îmi spui că nu știi ce are. Sau tu nici nu te uiți cât combustibil ai?
Eu: Ete na, la câte am de făcut tu crezi că eu mai știu când trebuie să alimentez? Mai mult decât atât habar nu am cum să fac.
Nu e panică nici cu asta, prima oară e mai greu, apoi te obișnuiești!
OARE AM ÎNCUIAT MAȘINA?
Plecăm la cumpărături, ajungem printre raioane și mă întreb pe mine, apoi pe el ”oare am încuiat mașina?”
El: Ești fantastică, trebuie să îți intre în reflex. NICIODATĂ să nu mai faci așa, că nu știi pe unde o lași descuiată și te trezești că o fi și că o plesni și că cine mai știe cine o să îmi distrugă mașina.
Eu: pai dacă eu în școală nu mă ocupam de asta, de unde să am reflex? 😀 (femeia are oricând o explicație)
Sunt primele 3 lucruri pe care mi le-am amintit și despre care am zis să scriu, dar de exemplu nici acum după 5 luni nu știu să îmi pun lichid de spălat parbrizul pentru că nu am pus deloc până acum.
PRIMUL ÎNGHEȚ. MAREA DEZGHEȚARE!
Ce să mai spun de primul îngheț care a dat peste mașină și cum mă uitam la ea și mă întreba câte ore îmi va lua să o curăț? Și așa suni un prieten și afli că dacă mai și pornești mașina o să ai o surpriză plăcută! Mă uitam la gheață și încercam să curăț și nu mă ducea mintea că trebuie să o pornesc.
PARCHEAZĂ TU DE DATA ASTA…
Nici cu parcările nu stăteam grozav, lucru care l-a scos din minți pe Domnul B care s-a trezit de vreo 3 ori că mă dau jos din mașina și îl rog să parcheze, dar am renunțat repede la acest stil complet nepotrivit, pentru că mergeam la un curs în Calea Victoriei și a trebuit să mă descurc, astfel încât astăzi reușesc să mă parchez cam peste tot unde merg.
RIDICAȚI CAPOTA, VĂ ROG!
Eu vă cred că mă rugați, dar nu am mai ridicat-o până acum și nu aș putea să vă ajut… Eu la service, în caz că nu v-ați dat seama.
În schimb am rămas calmă la volan pentru că instructorul a avut grijă să pună mare accent pe indiferența la adresa celorlalți șoferi și să nu mă intereseze nici că vreunul mă claxonează, nici că se simte deranjat de faptul că merg regulamentar.
ÎN REST AM ÎNVĂȚAT DE TOATE! Și asta conteză cel mai mult 🙂
În tot timpul cât am făcut școala de șoferi mă simțeam oaia neagră ieșită din rând pentru că tot timpul eu mă poziționam regulamentar pe benzile de circulație, la viraje, etc. Atâta ordine și disciplină deranjează șoferii grăbiți din ziua de azi.
În rest cât timp aveți parte de un instructor bun și foarte bun, nu ar trebui să vă faceți griji! Un instructor care nu butonează telefonul și care nu vorbește tot timpul la telefon. Un instructor care pune accent pe condus și care te stresează de fiecare dată cu aceleași și aceleași informații din dorința de a scoate șofer pe stradă.
Sfatul meu pentru toți începătorii și nu numai este să rămâneți focusați pe condus și pe ceea ce ați învățat în școala de șoferi fără să vă lăsați afectați de ceilalți care oricum claxonează pe toată lumea!
Oricum unii s-au născut cu claxonul în brațe, jur!
Primul lucru la care mă gândesc când ies cu mașina este că nu vreau să mă grăbesc, de aceea întotdeauna îmi iau marjă de timp pentru a putea conduce liniștită și într-un ritm normal de siguranță 🙂
În altă ordine de idei permsiul de conducere este foarte important și își oferă posibilitatea de a fi mai independent (într-adevăr) dar implică o responsabilitate uriașă, astfel încât este nevoie de mult timp pentru acomodare și am câteva sfaturi care mie mi-au fost de mare ajutor!
La primele ieșiri în oraș apelați la un șofer cu experiență care să fie acolo în dreapta. Eu am ieșit de multe ori cu Domnul B până am făcut prima plecare singură, iar sprijinul lui a fost esențial. Pentru curaj, dar și pentru confirmarea că pot pleca și singură de acasă.
Primul drum lung l-am făcut în ziua de Crăciun pentru că era traficul foarte lejer și am profitat de situație. Pentru mine a fost foarte important acel drum în care cumva am descoperit mașina mai mult. Condusul la drum lung este mult mai obositor mai ales pentru șoferii cu experiență mai mică de un an car eau alte reguli de circulație.
Tocmai de aceea și aici este important să ai pe cineva în dreapta, în cazul în care te copleșește drumul sau simti că nu mai poți conduce, să ai posibilitatea de a preda mașina șoferului cu experiență.
Mda, după 2 ore și jumătate am simțit că nu mai pot mișca brațele de durere :-)))))
REPETIȚIA E MAMA ÎNVĂȚĂTURII
Condusul din prima zi de după ce ați intrat în posesia permisului este super important. Eu am condus zilnic timp de 4 săptămâni pentru că repetiția e mama învățăturii. În ritmul meu, puțin câte puțin, ceea ce îți recomand și ție!
Pe scurt: CALM, PRUDENT, ATENT, sunt cuvintele pe care nu trebuie să le uiți când pornești la drum. Și musai fără grabă și fără telefon! 🙂
Doamnea ajută!
Cu drag,
D
Eu am permisul de începător (apprenti) și pot conduce doar cu cineva in dreapta .. tb sa îmi iau permisul definitiv… și amin de vreo 9 ani din aceleași motive menționate de tine ( dacă nu văd pietonul, dacă nu pun frina la timp, dacă ma claxonează pt ca merg mai încet , dacă dacă dacă) … face bine când vezi ca nu ești singura care are aceste frici …. mi- ai dat curaj !!!!!! Merci !!!!
Cat de mult m-as bucura sa aflu ca ai trecut la nivelul urmator! Sa-ti zic cat de minunat este sa faci cate o plimbare singura in masina? Sa mergi la cumparaturi, sa nu mai depinzi de nimeni si sa castigi timp pana la urma. Eu asteptam mereu seara sa pot merge cu Domnul B etc 🙂 Astept vesti!
Chiar ca m-ai facut sa zambesc cu toata poveste, ma simt ca si tine – where what whooo???
Si abia ce am inceput scoala, am emotii, am iesit prima data pe sosea si azi ies din nou, data trecuta n am stiut cum sa ma dezlipesc mai repede de scaun si pantalonii de piele cand m am dat jos din masina …cred ca si creierul mi a trasnpirat in fractiunii de secunda…
Imi place tho. cand este Instructorul langa mine, imi place…dar tot tranpir de emotii :)))
Sper sa ajung sa fiu la fel de degajata ca si tine, ca si al meu domn, de la care chiar imi doresc sa pot invata a conduce odata ce imi iau permisul ( n-a avut rabdare sa ma invete, cand i am zis ca nu stiu care pedala face ce :))) ).
Ne vedem in trafic! in curand….
Nu pot decat sa ma bucur ca am adus portia de distractie pe ziua de azi :)) Cu emotii, stari de lesin si panica da-i tot inainte cu tupeu, cu un instructor bun o sa fie totul bine. Sa imi dai de veste dupa ce vei iesi prima oara singura in trafic, crede-ma ca fara ciocanitori in dreapta e cel mai bine :)) Cu rabdare si calm vei deveni un sofer adevarat, tin pumnii stransi!
Sa ma tii la curent cu evolutia ta
Frumoasa descriere! Inspiri curaj…. Ca sa pot reveni in trafic, si eu am nevoie de un instructor si de ore suplimentare dupa 10 ani de stat pe bara cu carnetul in portofel…mai ales ca vorbim de Bucuresti!
Ne poti lasa o recomandare?…un nume….o scoala…?
Multumesc!
Este cel mai important sa te lansezi in trafic cu un instructor potrivit, in primul rand sa rezonezi tu cu el. Eu am ales scoala de soferi VYO, cu instructorul Razvan Benic, dar din ce am inteles sunt majoritatea instructorilor ok, insa eu normal ca pot spune doar despre el pentru ca mi-a fost de mare ajutor, mi-a oferit incredere si am avut curaj sa ies in trafic la final 🙂 MULT SUCCES! Inceputul este greu, atat, apoi vei descoperi America si vei fi recunoscatoare pentru fiecare drum 🙂
:)Tocmai m-ai ajutat sa fac primul pas! 🙂 Multumesc frumos si..Doamne ajuta! 🙂
Yeyyy!! Sa fie cu noroc! Ne vedem in trafic
Mulțumesc frumos pentru toate sfaturile, aceeași teamă o am și eu, am luat permisul de o lună jumătate, am fost cu soțul la drum lung prima dată, iar a doua oara am fost spre zona libera, stau în Galați, apoi soțul a plecat în Anglia, că el acolo muncește de 5 ani, și mi-e foarte frică să urc singură la volan. Nici nu am pe cine să iau cu mine, sora și fratele sunt tot afară, și copiii, eu sant aici pentru că ingrijire părinți, amândoi sunt bolnavi, și mi-e tare frică să plec singură, dacă nu văd pietonul, dacă nu mă descurc la sensul giratoriu, nu pot să o parchez, etc.Asa o pornesc să nu înghețe dar mi-e frica să plec.Un an bun cu multe împliniri și o zi buna vă doresc!!!
Cu atentie si incredere trebuie sa reusesti, frica nu este un prieten bun la volan, iar pentru mine a contat sa fiu singura, am prins altflel incredere in mine! Drumuri bune si astept vesti despre cum ai depasit teama 🙂