Mini pască cu brânză

De fiecare dată când pregătesc lista cu preparate pentru Sărbători, am și un preparat tradițional pe care îl adaptez stilului meu, dar astfel încât gustul să te aducă cât mai aproape de rețeta originală.
Nu pot spune că am avut o relație deosebită cu pasca, asta privind așa de-a lungul timpului, dar asociez gustul de pască alături de un ou roșu servit la micul dejun din prima zi de Paște.
Din punct de vedere gastronomic, cu siguranță Paștele este preferatul meu, poate și prin faptul că este mai abundent în ierburi și verdețuri. Anul trecut, în primul an de pandemie, a fost și primul an în care am pregătit absolut toate preparatele specifice Paștelui, fiind un an special în care am stat acasă, astfel încât m-am bucurat să pregătesc exact cum am văzut eu la mama, ba chiar să mă consult cu ea la telefon pentru a mă asigura că vor ieși cel puțin la fel de gustoase.
Ce nu am făcut anul trecut, dar cu siguranța fac anul acesta? Pască, în varianta ei mini, exact așa cum vom povesti în continuare.
Varianta mea de mini pască este una complet fără zahăr, astfel că nu sper decât să vă încânte, să-i dați o șansă și să descoperiți un gust minunat.
Ingrediente:
- 500 g Făină Superioară 000 Raftul bunicii
- 40 g unt
- 10 g drojdie uscată
- 250 ml lapte de migdale (fără zahăr)
- 2 gălbenușuri
- 1 praf de sare
- semințele de la o păstaie de vanilie
Pentru umplutură:
- 400 g brânzică de vaci
- opțional (îndulcitor 2 linguri)
- 150 g stafide (hidratate în cognac)
- 2 gălbenușuri
La final va mai fi nevoie de încă 1 gălbenuș amestecat cu 2 linguri de lapte pentru a unge marginile.
Mod de preparare:
Pentru început se cerne făina superioară 000 Raftul bunicii într-un bol încăpător și se amestecă cu drojdia uscată. Într-un ibric se încălzește laptele, dar este important să nu fie fierbinte. Separat am topit untul și l-am lăsat să se răcească.
În centrul făinii se toarnă laptele și cele două gălbenușuri. Am amestecat compoziția cu o spatulă, am turnat untul topit, semințele de la păstaia de vanilie (puteți folosi și extract de vanilie) și un praf de sare.
În acest moment aluatul este bun pentru a fi frământat cu mâinile. Am frământat aluatul bine, vreme de 15 minute, asta pentru că am avut un mare ajutor în bucătărie, un copil dornic oricând să-i dai o bucată de aluat să o frământe pe toate părțile. Desigur, dacă aveți un robot de bucătărie ce poate face această operațiune, cu atât mai bine.
Când aluatul este elastic, și nu se mai lipește de mâini, atunci poate fi transferat într-un bol, acoperit cu folie și lăsat la dospit pentru 60 de minute.
Cât timp aluatul a crescut frumos, m-am ocupat de umplutură.
Dacă tot este o rețetă pentru Paște, de ce să nu ne răsfățăm? Am ales să hidratez stafidele în cognac, la fel de bine merge whiskey sau doar apă. Nu puteam să nu fac un mic artificiu.
Am lăsat stafidele pentru 30 de minute la hidratare, iar într-un bol separat am amestecat brânzica de vaci (eu am folosit un sortiment de brânză dulce, dar merge si ricotta la fel de bine)
Am amestecat brânza cu cele două gălbenușuri și 1 linguriță extract de vanilie. Tot acum se poate adăuga îndulcitorul, dacă doriți să folosiți.
Am scurs stafidele de lichid și le-am adăugat în compoziție.
Amestecul l-am lăsat la rece până când am format păscuțele.
Când s-au scurs cele 60 de minute, am răsturnat aluatul pe blatul de lucru presărat cu făină, și am întins o foaie groasă cam de 1,5 cm, apoi cu un disc rotund (cu diametrul de aproximativ 10 cm) am decupat forme pe care le-am transferat într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, nu foarte apropiate pentru a nu se uni între ele.
Am acoperit formele cu un prosop și le-am lăsat să mai crească pentru alte 30 de minute.
Înainte de a adăuga umplutura, am presat interiorul fiecărei forme astfel încât să încapă 3-4 lingurițe de umplutură.
Când am împărțit aluatul, am scos 8 discuri, iar din restul aluatului am făcut o pască mai mărișoară într-o formă de tartă, însă puteți opta pentru a face doar varianta mini.
Din resturile de aluat m-am jucat cu o tentativă de împletitură pe unele dintre forme.
Înainte de a intra tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, am uns marginile cu amestec de gălbenuș și lapte.
Păscuțele au stat în cuptor pentru 25 de minute, timp în care s-au rumenit și au crescut frumos.
Feedback-ul a fost unul care m-a bucurat nespus. Acum aștept și feedback din partea voastră, bineînțeles.
De reținut:
- Pentru această rețetă, puteți folosi si Făina Superioară 000 pentru Cozonac Raftul bunicii.
- În loc de stafide se pot folosi merișoare.
- Brânza de vaci simplă poate fi înlocuită cu ricotta, urdă sau un amestec din brânză de vaci și mascarpone.
- Pentru decor vă puteți juca cu fructe de pădure proaspete, astfel mini păscuțele vor avea un aspect și mai festiv.
De asemenea, am și o surpriză pentru voi – o campanie de la Raftul bunicii! Surprindeți-i pe cei dragi cu bunătăți primăvăratice și puteți câștiga una din cele 50 de mașini de făcut pâine sau unul din cele 200 de seturi de tacâmuri. Ca să participați în campania Surpriza Primăverii de la Raftul bunicii, cumpărați orice făină sau mălai Raftul bunicii, înscrieți bonul fiscal aici, în formularul de participare și intrați automat în tragerile la sorți.








Cu drag,
D
Aveți rețetă de pască fără gluten?
Buna, pasca fara gluten nu am incercat deocamdata, imi pare rau 🙁