3 alternative gustoase la mesele „grele” de Crăciun
Știu că pe blog nu se regăsesc prea multe idei/rețete dedicate Crăciunului, din categoria preparatelor pe bază de carne, de aceea m-am gândi să-i invit pe cei de la Obor 21 să ne ofere câteva alternative. Ei au acceptat cu drag, așa că oficial avem și primul guest post pe blog!
Cu siguranță, Crăciunul este sărbătoarea cea mai așteptată din an. Cu cele mai multe tradiții, cele mai multe pregătiri și cele mai îmbelșugate mese. Friptura de porc, sarmalele, ouăle umplute, răcitura, salata de Boeuf sunt nelipsite de pe masa de Crăciun.
Sunt gustoase, nimic de zis, însă sunt foarte grele, mai ales combinate. Există, din fericire, alternative mai ușoare la mâncărurile tradiționale, la care putem apela, alternative cel puțin la fel de gustoase.
Obor 21, prima cooperativă țărănească cu livrare din România, ne propune 3 alternative delicioase la masa tradițională de Crăciun, plus rețetele pas cu pas, ca să fie totul simplu și ușor.
Rasol nemțesc de mânzat servit cu hrean și legume
Friptura poate avea rolul principal la masa din ziua de Crăciun, dar necondiționat avem nevoie o garnitură care să completeze carnea și să aducă savoare preparatului.
Rasolul nemțesc de mânzat se așază într-un tuci sau oală de fontă, și se asezonează cu sare, piper proaspăt măcinat, usturoi uscat, cimbru, fulgi de chili, și un strop de ulei de măsline.
Se stropește din belșug cu vin roșu (nu se pune apă!), iar dacă aveți ceapă și usturoi verde se pot adăuga în tavă pentru a desăvârși gustul sosului. Se acoperă cu folie de aluminiu, și se lasă la foc mic (160-170 grade) circa 3-4 ore, până când carnea se desprinde cu furculița în bucăți.
Dacă pentru mulți, garnitura la friptură ne duce imediat cu gândul la cartofi, în cazul unei suculente fripturi de mânzat, gătită lent la cuptor, iată câteva propuneri gustoase, apetisante și poate chiar ușor îndrăznețe:
- Piure de păstârnac, țelină sau mazăre- se pregătește la fel ca piureul de cartofi, se adaugă lapte sau smântână, și unt;
- Sote de morcovi sau de ciuperci asezonate cu mărar proaspăt;
- Morcovi tineri (baby carrots) la cuptor- cu unt, ierburi aromatice și usturoi;
- Fasole verde trasă la tigaie cu unt și usturoi;
- Cartofi rumeniți la cuptor – semifierți în coajă sau fierți 5 minute, tăiați în patru sau cuburi mari, stropiți cu ulei de măsline, usturoi, fulgi de chili, rozmarin si piper, lăsați la rumenit la cuptor;
- Cartofi la cuptor cu sos de smântână cu usturoi- cartofii se crestează ușor, se toarnă sosul de smântână cu usturoi iar la final se adăuga pătrunjel verde sau mărar;
- Cartofi gratinați la cuptor, cu brânză sărată de oaie și bacon afumat;
- Cartofi dulci la cuptor cu ulei de măsline și rozmarin;
- Broccoli la cuptor cu parmezan ras, cu un stop de unt;
- Conopidă gratinată la cuptor cu unt, branză sărată, sare, piper proaspătă și nucșoară, asezonat cu un strat de cașcaval ras tocmai bun pentru rumenit;
- Ceapă caramelizată la cuptor cu ulei de măsline stropită cu oțet balsamic și sos de rodie;
- Sfeclă roșie la cuptor cu usturoi, paprika, coriandru, chilli.
Coaste de miel/ied la cuptor în sos de lămâie
Ca la orice friptură, sosul în care se va rumeni are o importanță majoră. Coastele sunt super bune și fără a fi impregnate cu arome complicate, dar… cine suntem noi să judecăm bunătatea din lume?
Cureți o căpățână de usturoi, o pisezi pastă.
Adaugi treptat, la ochi, ulei de măsline, ca și cum ai face maioneză. Tot treptat, adaugi ierburile tale preferate (un pic de oregano, un pic de mentă, de busuioc), apoi ceva sare și piper.
Storci lămâie și amesteci. Ar trebui să obții o pastă moale, aromată, cu care să ungi coastele de miel sau ied. Evident, adaptând cantitățile ingredientelor la câte coaste sunt, la dimensiunile vasului în care le faci și la gustul pe care vrei să-l obții.
Ungi coastele (poate întregi, poate tăiate) pe o parte și pe alta și le așezi straturi în vas. Torni vin alb sec (fetească albă, sauvignon blanc) cu grijă să nu cureți bunătatea de pe carne și pornești cuptorul. 160-170 de grade, 2 ore. Poate un pic mai mult, poate un pic mai puțin, dar pe acolo.
Apoi, la lins pe degete!
Coaste de mânzat marinate la cuptor
Cele două reguli ale coastelor la cuptor sunt: prima este să faci un baiț bun, a doua să nu te grăbești.
Baițul este simplu: 3-4 căței de usturoi pisați, amestecați cu o lingură de muștar, o lingură de bulion, sare, piper, cimbru uscat. Totul diluat cu un pic de vin roșu (noi zicem sec, merge și cu dulce) și ulei de măsline.
Coastele se freacă bine cu sosul mai sus fabricat, le învelim în hârtie de copt, apoi în folie de aluminiu. Așa împachetate, se pun la cuptor, în tavă, la 160 de grade minim 4 ore. Câteodată le lăsăm peste noapte, la 100 de grade, iar dimineața le înfulecăm la micul dejun așa, curgând de pe oase.
Asta-i tot, e simplu și delicios.
Mulțumim, Obor 21!
Lasă un răspuns