Ce spuneți de o minunăție de quiche cu somon și spanac?
Cred că începe să îmi placă ideea rețetelor de genul acesta, în primul rând pentru că sunt preparate consistente și ușor de luat și în caserola de birou. Evident, pentru cei mici și deschiși către a încerca mereu mâncăruri noi, aceasta combinație merge de minune și în pachețelul de școală al copiilor.
Rețeta este parte dintr-o serie de rețete dedicate intoleranțelor alimentare. Știu foarte bine ce înseamnă intoleranța alimentară și cât de greu este să îți conturezi un stil de viață atunci când trebuie să ții un regim.
Pentru rețeta de astăzi, deși nu ar fi indicată persoanelor cu intoleranța la histamină, vreau să vă povestesc despre DAOSIN. Daosin ajută la metabolizarea histaminei din alimente, astfel efectele neplăcute ale intoleranței nu iți mai fac simțită prezența.
Pentru mai multe informații despre intoleranțele alimentare, puteți citi mai multe informații AICI, și desigur nu uitați să vă consultați cu medicul.
Acum să ne ocupăm de rețetă:
Ingrediente:
Pentru crustă:
- 300 g fainaă integrală
- 2 ouă
- un vârf cuțit sare
- 130 g unt rece
- 50 ml apă (rece)
Umplutura:
- 500 g somon
- 200 ml smântână lichidă (pentru gătit)
- 4 ouă
- 250 g spanac
- 1 ceapă roșie
- 3-4 căței de usturoi
- sare
- piper
Mod de preparare:
- Am amestecat ingredientele într-un castron și am modelat amestecul dându-i o formă rotundă pe care am învelit-o în folie alimentară. Am introdus aluatul la frigider pentru 30 de minute.
- Cât timp aluatul a stat la rece, am pregatit ingredientele pentru umplutură.
- Am condimentat somonul cu sare, piper și zeamă de lămâie și l-am gătit în cuptor pentru 30 de minute.
- Spanacul, bine spălat și scurs de excesul de apă, l-am înăbușit împreună cu ceapa și usturoiul tocate mărunt.
- După ce somonul a fost gata l-am mărunțit cu furculița și l-am dat deoparte.
- Am scos aluatul din frigider și l-am întins într-o foaie cât să acopere forma de tartă folosită, având diametrul de 30 cm.
- Am întins aluatul și am înțepat cu furculița din loc în loc, apoi am copt crusta pentru 15 minute în cuptorul încins la 180 de grade.
- Într-un castron am amestecat ouăle cu smântâna.
- Am scos tava din cuptor, am adăugat spanacul, apoi somonul și am acoperit cu amestecul de ouă și smântână.
- Am reintrodus vasul în cuptor la 160 de grade pentru 40 de minute.
Bineînțeles, ideal ar fi să lăsați preparatul pentru jumătate de oră înainte de a-l tăia, însă vă spun că această combinație merge de minune și rece, dar și ușor călduță, eventual cu o salată generoasă alături.
Sper să vă încânte papilele gustative, iar dacă informația referitoare la suplimentul DAOSIN vă este de ajutor, cu atât mai bine 🙂
Pentru varianta video acestei rețete, vă aștept pe Instagram, cu un simplu click AICI.
Cu drag,
D
Lasă un răspuns