DOVLECEI GRATINAȚI CU PRAZ, FETA ȘI MOZZARELLA
Din categoria ce mai gătim simplu, cu un minim de ingrediente, dar super gustos și nutritiv, astăzi vă propun o combinație pe bază de zucchini, puteți folosi și dovlecei.
Traversând o perioadă mai încărcată, nu reușesc să gătesc foarte mult, dar mă joc cu câteva ingrediente pe care le ador și le integrez în fel și fel de preparate. Nu găteam eu foarte complicat nici când aveam mai mult timp, dar cu siguranță petreceam mai mult timp în bucătărie.
O să mă implic mai mult să trec toate rețetele și aici pe blog, e drept că multe rămân pe partea de Instagram unde încarc mai mult conținut video, de aceea vă invit și acolo cu un follow pentru a fi la curent cu postările zilnice.
Acum să revenim la această minunată rețetă pentur care avem nevoie de următoarele:
- 2 zucchini (poate chiar 3) sau dovlecei
- 1 praz
- 1 cutie roșii tocate
- 100 g brânză feta
- 200 g mozzarella light (eu am folosit varianta de la Lidl – Lovilio)
- sare
- piper
- 1 lingură ulei de măsline
Mod de preparare:
Cu o mandolină am feliat dovleceii. I-am pus într-o sită și am adăugat sare, apoi i-am lăsat deoparte până m-am ocupa de praz.
Am feliat prazul subțire, iar într-o tigaie am adăugat o lingură de ulei de măsline, am adăgat prazul și roșiile tocate, apoi am acoperit tigaia cu un capac și am lăsat pentru 5 minute să se înăbușească.
Am pregătit un vas termorezistent (eu am folosit o formă dreptunghiulară) și am adăugat 2-3 linguri de sos de roșii cu praz, apoi am completat cu un rând de dovlecei feliați.
Am presprat brânză feta, restul de sos și din nou un strat de dovlecei.
La final am mărunțit mozzarella, am condimentat cu piper și am adăugat câteva frunze de busuioc.
Am introdus vasul în cuptorul încins la 180 de grade. După 30 de minute am scos vasul, dar am lăsat o vreme să se răcorească înainte de a servi.
Eu și Domnul B suntem mari iubitori ai acestor combinații.
Foarte ușor de pregătit, iar gustul minunat.
Nu mai spun ca merg de minune pentru un pranz colorat la birou. #tucemanancilabirou
Cu drag,
D
Magda
Mmmmm minunata idee draga Daniela ❤️
danielaniculi
Cat ma bucur 🙂