Pâinea cu făină de cocos este un preparat low carb, dedicat persoanelor care țin o dietă ketogenică sau celor care caută alternative sănătoase pentru înlocuirea făinoaselor.
Este o pâine-desert, așa îi spune Domnul B care nu o poate asocia cu un fel de mâncare, eu în schimb o savurez cu omletă, unt și miere de albine sau supă cremă.
De această dată am preparat-o ca fiind exact un desert, un chec interesant, fără sentiment de vinovăție și cu conținut scăzut de carbohidrați, având ca bază rețeta clasică de pâine.
Ingrediente:
- 6 ouă ( organice )
- 60 g unt
- 1 linguriță îndulcitor natural (eu de această dată am folosit miere de albine)
- 90 g făină de cocos
- 1 linguriță praf de copt
- 1/2 linguriță sare
- 1 lingură ulei de cocos (opțional)
- 2-3 linguri zeamă de lămâie
- 1 mână de afine
Modalitate de preparare:
Preîncălzim cuptorul la 200 de grade și tapetăm o formă de chec cu unt sau ulei de cocos.
Într-un bol se combină ouăle cu îndulcitorul, untul topit, sucul de lămâie și uleiul de cocos care se mixează 1-2 minute, iar într-un alt bol se combină ingredientele uscate (făina de cocos, praful de cop și sarea).
Ingredientele uscate se trec printr-o sită și se adaugă peste ingredientele lichide, amestecând pentru a omogeniza compoziția.
Compoziția se toarnă în forma pregătită, iar afinele le adăugăm din loc în loc.
Aluatul pentru astfel de rețete este unul diferit, făina de cocos fiind un puternic absorbant, va înghiți lichidul într-un timp scurt, de aceea eu nu am adăugat afinele de la început pentru a le distribui în mod egal.
În momentul în care checul va intra la cuptor, compoziția va crește și va acoperi aceste mici găuri.
Checul se lasă la cuptor 35-40 de minute, iar la final va avea o frumoasă crustă și un mix de arome irezistibil, perfect echilibrate.
Îniante de a fi scos din formă și de a fi tăiat, lăsați-l măcar 10 minute să se răcorească.
Mai are nevoie de o cafea alături și ai luat un mic dejun gustos și extrem de sănătos!
Pentru un gust intens de lămâie îi puteți adăuga coajă rasă pe deasupra înainte de a fi introdus la cuptor.
La fel poate fi servit cu o cremă de mascarpone și frișcă, combinată cu câteva picături de suc de limetă.
La mine a mers de minune așa simplu, dar extrem de gustos este și cu puțin unt pe deasupra, na, gusturile nu se discută.
Cu drag,
D
Cat de bine arata! Eu folosesc zahar Eritritol, cam cate linguri as putea sa pun la aceasta compozitie pentru chec? Multumesc anticipat!
Buna, Mihaela! Eu nu am mai folosit de foarte mult timp indulcitor sprecum Stevia sau Xylitol, iar din cate stiu Eritritolul este din aceeasi categorie, 2 lingurite cred ca este mai mult decat suficient, asta daca iti plac preparatele mai dulci. La mine mierea de albine a fost de ajuns ☺️ Daca te mai pot ajuta cu alte informatii da-mi de veste! Sa ai o zi splendida
Buna . Arata genial , untul poate fi inlocuit cu altceva ? Multumesc . O zi superba !
Buna! Poti inlocui cu unt vegetal. Nu esti ok cu untul clasic?
Praful de copt il putem inlocui cu bicarbonat?
Praful de copt se poate inlocui cu bicarbonat?Cat trebuie sa pun?
Eu cam toate variantele de chec cu faina de cocos le-am facut cu praf de copt, mi-e ca bicarbonatul nu va avea aceeasi actiune. Daca te gandesti sa incerci chiar astept sa imi spui cum a iesit!
Buna! Checul nu a crescut deloc…. vreo idee de ce? Am batut albusele spuma
Ai batut ouale separat ca la checul clasic, dar nu ar fi trebuit sa influenteze cresterea, teroretic ar fi iesit mai pufos. Ai uitat cumva de praful de copt? hm, nu stiu ce se putea intampla
Eu am improvizat puțin cu ce aveam in frigider- am pus lapte de cocos in loc de suc de lămâie și am adăugat și coaja de portocala. Nici afine nu aveam, așa ca am pus zmeura. A ieșit demențial de bun. E prima data când folosesc faina de cocos, nu ma așteptam sa iasă ceva atat de bun.
Ce ma bucur!!! Este unul dintre cele mai gustoase checuri fara faina si fara zahar!!! Este foarte satios si o gustare extrem de sanatoasa. Ai grija insa ca tot este foarte caloric :-))
L-am făcut pentru cel mic, de 1 an și 8 luni. A fost încântat. Voi repeta 🙂
6 oua mi se par cam mult comparativ cu restul ingredientelor. Oare ar putea fi inlocuite, chiar si partial cu psylium sau banane?
Ce ma bucur! Cel mai delicios desert pentru pui mici
Ai mai gatit cu faina de cocos? Este complet diferita fata de faina alba 😉 este o reteta keto, poti incerca cu mai putin ou, dar consistenta nu va fi aceeasi.
Buna, pot înlocui untul cu uleii de cocos ? Mulțumesc
Buna! Sigur
As vrea sa las un feed-back obiectiv, fara suparare. Nu am gasit pe nimeni in jurul meu care macar sa poata manca checul, de placut nici nu se pune problema. Este o compozitie grasoasa, untoasa, cu gust pregnant de oua si acra de la lamaie, sub nicio forma desert. Nu iti cunosc celelalte retete si munca la acest site si blog, imi pare rau daca te-am necajit, insa si eu sunt suparata pe munca, timpul si ingredientele pierdute.
Draga, Raluca, nu ma necajesc cu atat mai mutl ca stiu ca sunt retete ce nu pot fi tolerate de oricine, mai ales retetele din zona keto. Este o compozitie consistenta, este adevarat. Imi pare rau ca nu a fost pe placul tau. Poate cu alta ocazie vei incerca o alta reteta in care ingredientele sa fie apropiate de prefrintele tale.
Bună,
Tocmai am încercat reteta și a ieșit un desert interesant, dar din păcate nu a crescut asa mult (mai deloc), ca în pozele tale și fructele au rămas la suprafață. Am mixat ouăle doar 2 minute, cum ai recomandat și am pus de la început untul, lămâia, uleiul de cocos topit. Poate trebuia mixate mai mult, sa devina spumoase? Poate trebuia mai mult praf de copt? Cuptorul sa fie cu ventilația pornită? Am mai încercat rețetele tale și toate au ieșit, astfel ca, dacă e vreun secret privind reușita acestei rețete, conform pozelor, ne-ar fi de folos
Buna! Eu fac toate deserturile pe programul cu ventilatie. Eu am impins fructele mai in interior inca de dinainte de a fi introdus in cuptor, ma gandesc ca poate are legatura cu vreunul din ingrediente, se poate intampla si asta ca ceva sa nu functioneze.
Este o retete pe care nu am mai incercat-o de ceva timp, dar daca sunt urmati pasii din reteta trebuie sa fie in regula. 🙁 ce rau imi pare
Bună, am făcut și eu checul, a ieșit foarte aromat și gustos, dar nu prea a crescut, nu știu de ce. Ai mei l-au apreciat și așa. Este prima dată când folosesc făina de cocos. Totuși nu renunț, voi mai încerca.
Faina de cocos prin natura ei este mai dificila. un desert in care s-a folosit faina de cocos este mai dens si consistent. Cu siguranta daca mai incerci si incepi sa te acomodezi cu ea vei fi mai multumita 🙂
Am incercat varianta aceasta de chec dar am adaugat putina cacao si ciocolata maruntita in locul fructelor. Evident, am renuntat la lamaie. A iesit un chec foarte gustos de care m-am bucurat atat eu cat si sotul. Ceva diferit fata de cele clasice dar bun. Voi incerca si varianta originala a retetei. .
ce bine sunaaa si imi place creativitatea despre care ne spui aici! Asta ma bucura mult sa vad ca se adapteaza retetele dupa gustul fiecaruia
Buna!
Cu parere de rau am incercat si eu astazi reteta aceasta si sincer, imi pare rau!
1.sa il coci la 200 grade cu ventilatie, 35 minute este o temperatura mult prea mare…pur si simplu se va arde. Dupa 20 minute am dat cuptorul mai incet pentru ca era pur si simplu negru!
2.nu a crescut absolut deloc.
3.cu 2 lingurite se stevia/cu o lingura de miere + cele 3 linguri de lamaie la aceasta cantitate, este pur si simplu necomestibil.
Sincer, ar trebui sa reevaluezi aceasta reteta…atat din punct de vedere ingrediente, dar mai ales temperatura de coacere.
Spor!
Alina, iti multumesc pentur mesaj. Trebuie sa recunosc ca este o reteta destul de veche, dar care stiu sigur ca la vremea cand am scris-o, obisnuiam sa o pregatesc destul de des pentru ca evitam carbohidratii. Nu aveam cel mai fericit cuptor e adevarat. Uite chiar voi reface reteta si revin cu update