Astăzi un mare cod de caniculă a făcut ca meniul din ziua 42 fără zahăr adăugat să fie extrem de colorat!
Greu cu pofta de mâncare pe căldurile astea, nu prea am fost atrasă de altceva în afară de câteva roșii, un suc și o înghețată raw cu zmeură și iaurt grecesc.
De când tot scriu aici despre zahărul adăugat și tot se trezește câte cineva să îmi zică ”aaa, păi eu am ani de când nu mănânc zahăr…” Bun, o luam altfel, repet, nici eu nu mănânc zahăr, nu îmi îndulcesc cafeaua, nu beau sucuri, nu mănânc torturi sau alte prăjituri, dar zahărul nu se află doar în aceste produse.
Zahărul este și în pâine sau alte făinoase, în ciocolata neagră pe care scrie sugar free dar dacă te uiți cu atenție vei regăsi o formă de îndulcitor artificial, la fel și în laptele vegetal sau iaurturile cu conținut scăzut de grăsimi.
Zahărul există în:
- fructele la conservă
- sosurile pentru fripturi
- cerealele pentru copii
- grisine, stiksuri și alte derivate
- batoanele proteice
- ketchup
- muștar
- conserve (mazăre, porumb, murături)
- fresh-ul de portocale și sucurile din fructe în general
- granola (pentru varianta homemade, aici este rețeta)
- dressing-ul pentru salată
- băuturile alcoolice, în special cocktail-urile (excepție fac berea și vinul roșu, la fel și tăria precum whiskey sau vodka)
- alimente procesate: somon afumat (probabil nu toate sortimentele însă eu am găsit cu zahăr adăugat, jamon serrano, bresaola, orice mezeluri…)
Singura modalitate prin care poți controla consumul de alimente în care există o formă de zahăr adăugat este să:
- citești eticheta
- să gătești cu ingrediente naturale
- să consumi grăsimi bune (avocado, nuci, unt de nuci, ulei de măsline)
Un mic ghid pentru cei ce își doresc să schimbe ceva în alimentație
- Dacă alegi o salată la restaurant, alege să fie simplă și fără dressing
- Alege limonada neîndulcită (fără miere, fără zahăr sau alte siropuri) în locul sucurilor
- Hidratează-te cu apă, multă apă
- Renunță la bolul cu lapte și cereale
- Înlocuiește covrigeii și alte ronțăieli cu : migdale, caju, semințe
- Renunță la sucul de fructe și consumă fructele întregi
Foarte important mi se pare să îți faci un plan alimentar! Desigur, mă adresez celor ce vor să facă o schimbare, fiecare este liber să decidă ce e mai bine pentru el 🙂
Deși mi-a fost greu de multe ori, nu am cedat, am închis de fiecare dată ochii, am tras aer în piept și mi-am amintit care este scopul meu. Am pus sănătatea pe primul loc! Acum sunt foarte ok, maimult decât atât sunt perfect conștientă ca un desert din când în când nu face rău nimănui, dar nu ai voie să cedezi până când nu ajungi să îți controlezi foarte bine alimentația.
Despre ziua 42 numai de bine
Mic dejun: suc de roșii cu lămâie
Gustare: 1 felie de pepene
Prânz: salată de roșii și 2 wasa cu humus (de casă)
Cină: 1 iaurt grecesc și o cană de zmeură congelată, mai concret o înghețată în 3 minute
Pentru suc am folosit 3 roșii bine coapte și 1 lămâie, toate băgate la un storcător cu ax melcat pentru a extrage și o mare parte din pulpă.
La gustare am tăiat o mare felie de pepene foarte rece, singura alegere care mă putea răcori.
Masa de prânz a fost super light. 2 roșii mari, puțină telemea presărată pe deasupra, ulei de măsline și două wasa (pâine crocantă din secară) cu humus.
De la această farfurie și până la cină s-a declanșat dezmățul la mine în bucătărie. Am făcut greșeală să-i întreb pe ai mei cu ce ar dori să îi răsfăț într-o seară de Duminică. Nu m-au menajat deloc, iar eu m-am trezit gătind 3 feluri de mâncare. Motiv pentru care nu am avut dispoziție să mai și mănânc, așa că mi-am pus de un desert light și consistent în care am folosit 1 iaurt grecesc și o cană de zmeură congelată. Le-am bagat la blender și am servit o minunată înghețată.
Îmi amintesc de o seară în care am ieșit la un eveniment într-un loc chiar foarte, foarte mișto, iar eu eram acolo pentru prima oară, dar fetele cu care stăteam la masă cunoșteau locul mai bine decât mine și mi-au recomandat limonada cu pepene ca fiind extraordinară. Erau super entuziasmate că pun și ierburi aromatice și este foarte gustoasă. M-am dus la bar special să comand când am văzut zeci de sticle cu siropuri pe care le turnau în pahar, apoi montau niște ierburi și voila limonada! O APĂ PLATĂ, VĂ ROG!
Peste tot unde ies eu pun întrebări despre ceea ce comand, din aceste întrebări am descoperit lucuri pe care nici nu vi le puteți imagina. De exemplu cum un smoothie este făcut din prafuri… Daaa, foarte natural, așa-i?
Pun mult accent pe gătit și cred că mâncarea de acasă este cea mai sănătoasă.
Cu drag,
D
serban georgeta
Exista in mult mai multe alimente in special cele procesate,am ramas uimita sa citesc intr -un supermarket pe o eticheta de sunca de praga ca contine zahar
danielaniculi
Aaaa, da, am mai scris și zilele trecute, dar mă tot gândesc că procesatele sunt de la sine înâeles că au zahăr. Somonul afumat, jamonul serrano, bresaola… Eu nu am făcut o listă completă pentru că mi-ar fi imposibil, de aceea am făcut mențiunea de a citi eticheta!
Cristina
Va doresc in continuare o dieta si o viata sanatoasa!
Pentru mine personal e usor absurd acest stil.
Succes.
danielaniculi
Multumesc asemenea! Daca urmariti postarile mele veti regasi paragrafe in care am mai spus ca intr-un final echilibrul este cheia. Consider ca oricine ia o astfel de decizie are un motiv bine intemeiat, dincolo de dorinta de a avea un stil de viata diferit 🙂
Anonim
Buna seara! Ce folosești pt a îndulci cafeaua? Este singurul viciu!
danielaniculi
Buna seara! Daca beau cafea la ibric nu ii pun nimic, dar daca va place gustul puteti folosi mierea de albine in cafea. Nu va faceti griji, nu devine toxica, doar ca isi va pierde proprietatile. Daca beau espresso imi place sa-i pun lapte vegetal pe care mi-l fac eu și este mai mult lapte cu cafea, un deliciu 🙂