Nu am mai mâncat și nici nu am mai gătit de ceva timp un tort. Sau măcar un desert care să semene cu un tort ciocolatos. Dar pentru că a fost ziua Alexiei și pentru că voiam să mănânc si eu o felie de tort, m-am gândit că o combinație între un blat ketogenic și un topping din iaurt grecesc cu fructe de pădure nu are cum să fie altfel decât minunat!
Blat pufos, fără zahăr adăugat și fără făină, simplu de realizat și cu numeroase posibilități de prezentare în farfurie, poate fi atât o gustare dulce fără sentiment de vinovăție, dar poate fi și sub forma unui adevărat tort.
Simplitatea blatului constă în puținele ingrediente folosite și mixate într-un blender, apoi transferată compoziția într-o formă de tort.
După cele 10 minute de care am avut nevoie să pregătesc blatul și dupa cele 45 de minute în care blatul a stat în cuptor, nu a fost nevoie decât să îmi pregătesc o ceașcă cu cafea și să mă bucur de un adevărat buchet de arome.
Ingrediente:
- 3 ouă
- 100 g unt
- 2 lingurițe ulei de cocos
- 1 linguriță extract de vanilie
- 130 g făină de migdale
- 35 g făină de cocos
- un praf de sare
- 2 lingurițe praf de copt
- 20 g îndulcitor stevia
- 30 g cacao pudră
- 250-270 ml lapte de migdale (fără zahăr)
Mod de preparare:
- Pentru început am preîncălzit cuptorul la 180 de grade și am tapetat o formă rotundă de silicon pentru cuptor, cu diametrul de 20 cm.
- Pentru blat am amestecat absolut toate ingredientele într-un blender și am mixat timp de 2 minute. Când compoziția este una cremoasă atunci este gata să fie adăugată în forma pregătită.
- Am turnat compoziția și am nivelat cu o spatulă, apoi am introdus tava în cuptor pentru 45 de minute. timpul de coacere poate să difere și în funcție de cuptor sau programul folosit, însă când textura blatului este una crocantă, atunci este gata.
- Înainte de a fi tăiat l-am lăsat 15 minute să se răcească.
- Am ales varianta de a folosi un cerc și să fac mini tortulețe, iar marginile rămase le-am fărâmițat și le-am așezat în straturi în pahare.
- Între două felii de blat am pus iaurt grecesc și fructe de pădure praspete.
Cam asta este toată munca pe care am depus-o să pregătesc acest minunat desert care a fost devorat atât de cei mare, cât și de cei mici!
La primul atelier #fărăzahăradăugat am avut alături un partener care susține și crede în alimentația fără zahăr, un partener care ne-a pus la dispoziție toate ingredientele necesare pentru ca fiecare desert pe care l-am gătit să fie perfect.
Am fost foarte bucuroasă să am alături asemenea nume și când cei de la Vegis mi-au propus să prezint o rețetă fără zahăr care să fie parte din campania lor de luna aceasta, am acceptat fără nicio ezitare!
Spor 🙂
Cu drag,
D
Elena
Cum e Stevia? Praf sau picäturi lichide
danielaniculi
Buna! Eu am folosit pulbere