SALATĂ DE OREZ INTEGRAL CU MAZĂRE ȘI CREVEȚI
Această rețeta a fost făcută într-o după amiază de Mai și nu a fost fotografiată pentru a ajunge pe blog. Dar pentru că nu mă pot abține să nu pun poze pe Instagram, ei bine după ce am postat-o am și promis în mesaje că voi scrie rețeta pe blog.
Vă dați seama, eram venită după 4 zile în Germania unde specificul culinar este unul așaaa, cum să vă zic ca să nu mă înelegeți greșit, unul așa care nu prea se pupă cu gusturile mele. De cum am ajuns acasă, ne-am dus la cumpărături și m-am apucat să gătesc diverse feluri de mâncare. Parcă aș fi vrut să suplimentez într-o singură zi tot ceea ce mi-a lipsit timp de 4 zile.
Salatele care au la bază orez sunt în primul rând foarte sățioase. Eu am luat un orez brun integral de la Panzani și ambalat în săculeți pe care îi pui direct la fiert, iar timpul de fierebere este menționat pe ambalaj.
Mie mi se pare o idee foarte practică și de ajutor, eu folosesc acest sortiment și când pregătesc mâncarea pentru birou a Domnului B.
Să revenim însă la rețeta de azi.
Ingrediente:
- 250 g orez integral (2 săculeți, mix cu quinoa)
- 250 g mazăre congelată
- frunze de salată (rucola, baby spanac, valeriană)
- sare
- piper
- fulgi ardei iute
- ulei măsline
- 500 g creveți proaspeți
Creveții i-am pregătit după rețeta de AICI.
Orezul l-am fiert timp de 10 minute, iar în ultimele 3 minute de fierbere am adăugat și mazărea congelată.
Am vărsat conținutul săculeților într-un vas, am adăugat frunzele de salată și apoi mazărea. Am condimentat după gust cu sare, piper și zeamă de lămâie, am adăugat creveții și am creat mixul de arome.
Este una din farfuriile preferate ale Domnului B și pe bună dreptate. Este simplă, dar cu un gust intens, este exact genul de mâncare care îți lasă o amintire pe care vrei să o retrăiești.
Obișnuiesc să gătesc simplu, cu cât mai simplu cu atât mai gustos!
De când am alimentația fără zahăr adăugat și am renunțat la anumite sosuri pe care le mai foloseam la gătit, am descoperit cât de gustos este să simți fiecare aromă în parte.
Așa arată o farfurie pe care o poți avea în mai puțin de 15 minute. Un preparat gătit de tine, un preparat în care ai folosit doar ingrediente cumpărate de tine și ai asezonat mâncarea din condimente naturale.
Ți-ai putea imagina că o astfel de salată poate avea zahăr? Da, are, fie pentru că au fos folosite anumite sosuri la prepararea creveților, fie că peste salată a fost pus un dressing minunat plin de siropuri și îndulcitori 🙂
Simplu
Gustos
Sățios
O rețetă perfectă pentru caserola de birou!
Nu ai creveți sau nu îți plac? Foarte simplu poți înlocui creveții cu un file de pește la grill, făcut după aceleași principii. Sare, piper, lămâie și un strop de ulei de măsline.
Cu drag,
D
Lasă un răspuns