Zilele trecute povesteam pe conturile de social media (facebook, respectiv Instagram) despre o rețetă inspirată din acest . Este primul episod din Bucate ca la carte by Lidl România, un serial online prin care și-au propus să repună în scenă mese cu bucate românești, inspirate de autori celebri.
a avut în scenă masa lui Rebreanu, iar eu după ce am văzut episodul m-am dus cu gândul la o rețetă ce îmi era foarte dragă în copilărie, iar pe care Domnul B o adoră. Între noi fie vorba, dacă ar fi după el ar trebui să fac macaroane cu brânză o dată la două săptămâni.
Dintre noi doi el este cel care caută brânzeturile cel mai des prin frigider, astfel încât nu aveam cum să nu mă gândesc la această rețetă.
Bineînțeles că am ales o variantă după stilul meu, o rețetă în care am folosit un sortiment de paste integrale, iar brânzeturile le-am ales mai light. Gustul final a fost la fel de bun. Am obținut nu doar o masă cu bucate autentice și de suflet, ci am folosit din preparat și pentru gustările din următoarele zile.
Eu pot doar să vă spun că rețeta propusă de mine astăzi este foarte simplă și am să vă las două variante, a doua este varianta sărată.
Ingredientele paste integrale cu brânzeturi și merișoare:
- 300 g spaghetti integrale
- 4 ouă
- 500 g iaurt cremos din lapte de bivoliță (CĂMARA NOASTRĂ, are 5 % grăsime)
- 600 g brânză moldovița (sortiment CĂMARA NOASTRĂ, 5,3% grăsime)
- 150 g smântână din lapte de bivoliță
- 150 g merișoare
- îndulcitor (opțional- miere)
Mod de preparare:
Pentru primul pas am fiert pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Sortimentul folosit de mine a fost unul din gama BIO de la Lidl, iar timpul de fierbere a fost de 9 minute.
După ce pastele s-au fiert, le-am scurs într-o sită și le-am clătit cu apă rece.
Într-un bol am amestecat brânzeturile și ouăle. Am adăugat merișoarele, tot acum puteți adăuga și îndulcitorul, iar la final am adăugat pastele bine scurse.
Am folosit un vas de ceramică, pe Instagram am tot fost întrebată de unde l-am cumpărat. Știu doar că dintr-o vacanță în Bucovina și îmi este foarte drag! Este un vas la care țin foarte mult și în general îmi place să îmi cumpăr astfel de suveniruri atunci când călătoresc prin țară, iar Bucovina are ceva aparte, ceva ce mă face să îmi doresc să revin de fiecare dată când plec de acolo 🙂
Vasul l-am introdus în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 60 de minute. Înainte de a trece la atac am lăsat preparatul să se mai răcorească preț de 30 minute.
După ce am scos vasul acesta din cuptor m-am apucat repede să fac încă un sortiment pentru că arata prea bine, aveam ingrediente, cuptorul era încins, practic aveam toate motivele să nu mă opresc din gătit.
Pentru celălalt sortiment am folosit o cantitate mai mică de paste, ca sortiment de brânză am ales urda și pentru o crustă aurie am folosit cașcavalul afumat Cămara noastră.
- 150 g paste integrale
- 500 g urdă
- 300 g smântână din lapte de bivoliță
- 3 ouă
- 100 g telemea sărată
- 100 g cașcaval afumat dat pe răzătoare
Am pregătit amestecul de brânză cu paste, mai puțin cașcavalul afumat pe care l-am presărat deasupra, apoi am turnat amestecul într-un alt vas și am lăsat în cuptor tot pentru 60 de minute.
Pentru că cele două preparate aveau nevoie de o masă specială, iar pentru că mie îmi place tot timpul să îi surprind pe cei dragi, am scos colecția de vase specială pentru bucate tradiționale.
Ca o paranteză, port aceasta ie de ceva timp și de fiecare dată când o îmbrac mă simt extraordinar de bine, e ceva în interiorul meu ce îmi place, o port cu mândrie, o port cu drag, o ador și cred că nu ar trebui să ne pierdem niciodată dragostea față de ceea ce înseamnă tradițional. Să ne amintim mai des că suntem români, nu doar de 1 Decembrie.
Pot doar să vă mai spun că îmi pare rău că nu am imortalizat și reacția Domnului B când a intrat în casă și a vazut masa, iar pe mine îmbrăcată în ie, cu tuica în mână și cu Tudor Gheorghe în surdină.
Intra pe surprize.lild.ro și află cu poți fii parte din poveste.
Succes!
Cu drag,
D
Lasă un răspuns