Ce zi e azi? Tu știi ce zi e azi?
După calculele mele cred ca de ieri am intrat în săptămâna 4 de izolare. În data de 9 Martie am lăsat-o pe Alexia la școală, iar spre seară la știri discutau despre posibilitatea închiderii școlilor. Din 10 Martie nu am mai dus-o, apoi oficial au fost închise din 11 Martie.
Am fost la cumpărături mai consistente chiar în 10 Martie, iar pe 13 Martie am scris acest articol despre organizarea în context de izolare.
Se fac 4 săptămâni de atunci și 2 de când nu am mai ieșit deloc din casă. Am apelat la comenzile online pentru orice nevoie. Am comandat doar online de la produse pentru îngrijire personală, alimente și până la accesorii pentru antrenamente ce pot fi executate acasă. (las la finalul articolului toate link-urile)
Ieri am profitat de o zi cu soare să beau încă o cafea în balcon, dar astăzi a venit iarna din nou peste noi. Este frig și urât, iar eu mi-am propus să las aceste rânduri aici.
Îmi este dor de libertate
Libertatea de a ieși din casă până la magazinul de la colț, fără să îmi fie frică, fără să las sticla de clor la ușă pentru a curăța încălțărilă după ce ducem gunoiul.
Să nu-mi mai fie frică de orice colet ce îmi intră în casă.
Să las mâinile să respire fără dezinfectant.
Dor să strig după Alexia să fie atentă pe afară!
Îmi este dor să nu-mi mai fie frică de ultimele știri…
Nu știu voi cum sunteți, dar eu am trecut prin toate stările în ultimele 4 săptămâni. Am avut seri în care m-a prins 12 noaptea uitându-mă la știri cu paharul de vin în mână, cu gândurile scăpate de sub control.
Minunat este că diminețile îmi sunt la fel. Dau drumul la aparatul de cafea, îmi iau cafeaua cu mine pe canapea și deschid contul de instagram, apoi facebook. Pe principiul întâi veștile bune și apoi cele rele… 🙂
Încarc rețete pe instagram, apoi pe pagina de facebook. Deschid în fiecare zi subiecte de discuție cu membrii comunității viața fără diete, viața #fărăzahăradăugat.
Teoretic totul pare că e ca îainte și totuși nimic nu mai e la fel.
Sună alarma Domnului B, cățeii încep să facă haos, vor afară, dar până și ele au învățat că afară înseamnă acum în balcon. (ce bine ca avem yorkshire și nu golden retriever, nu?)
Intru în dormitor să o trezesc pe Alexia, cu ochii pe ceas să nu înceapă orele înainte de a pregăti micul dejun. Adoarme mai târziu de când s-a închis școala. Dar de 4 săptămâni învățăm cu toții să trăim altfel.
Și practic de la ora 9 începe cu adevărat haosul ziua
Deschid laptopul să scriu, dar este nevoie să scot o fișă de lucru la imprimantă. Îmi iau iar laptopul, dar îmi dau seama că vreau deja a doua cafea și fug la bucătărie. Mă apucă foamea și îmi pregătesc un mic dejun pentru mine, îmi place ce iese așa trebuie să-i fac poză. Până editez, până postez, vine pauza Alexiei și trebuie să-i pregătesc o gustare.
Mai butonez telefonul, mai scot o farfurie din mașina de spălat și uite că a venit prânzul. Pe blog n-am scris, dar trebuie să pregătesc masa. Mie însă nu îmi este foame pentru că am mâncat micul dejun mai târziu. Fac o sesiune de sport în loc să mănânc, apoi îmi este foame. Îmi pregătesc prânzul fix când Alexia ar mai mânca ceva.
Vine din urmă Domnul B care e decalat complet față de programul nostru. El nu se ridică de la birou toată ziua, sare peste masa de prânz și i se face foame când terminăm noi două de mâncat.
După ce termină și el de mâncat mă apucă pe mine cheful de filmat, iar cum eu filmez ce gătesc…vă imaginați cam cum e viața în izolare din acest punct de vedere?
Dar stai așa, că asta nu este tot, se termină ziua de școală și de muncă, de filmat, spălat, strâns și făcut curat, și avem de jucat jocuri în familie. La jocurile în familie nu e mereu așa distractiv și relaxant. De fiecare dată se găsește un ofticat. Eu nu am resurse pentru așa ceva, dar să-i vedeți pe ai mei, intră complet în febra jocului, sunt cu ochii pe scor, nimic nu se iartă, miza e prea mare!
De aceea le-am propus alte jocuri care să nu ne afecteze atât de tare.
MIMA
CÂT DE BINE NE CUNOAȘTEM
Sunt jocurile pe care le prefer în această perioadă.
Nu este ușor nici pentru ea. Deodată își vede colegii și doamna prin intermediul tehnologiei (când limita pt ecrane mici era de 45 minute pe zi…acum sunt 5 ore) Nu are voie afară, deși alții nu au înțeles ce înseamnă izolare și trec sfidători prin fața balconului.
Nu mai merge la echitație și asta o doare cel mai tare. Se mulțumește cu un grajd și cai de jucărie. Mai urlă, mai trântește și mai țipă. E firesc, fiecare dintre noi ne descărcăm într-un fel sau altul.
NOROC CĂ EXISTĂ NETFLIX
Asta nu este tot, nu se poate încheia ziua fără 1-2 seriale pe netflix. Vă pot spune la ce ne uităm acum (LOCKED UP) pentru că adevărul este că fix un serial cu o închisoare ne trebuia acum. Dar decât știri și statistici, de departe este mai palpitant un serial care te ține tot cu sufletul la gură.
E cineva care se plictisește în izolare???
Mai mult decât atât am 5 zile de când mă joc în programe de editare video. Așa e când din joacă încarci primul video pe youtube. Vrei să dai cât mai mult upload, dar de la o zi la alta tot să arate un pic mai bine.
Am avut nevoie de izolare să învăț:
- să lucrez din nou cu ”coleg” de birou
- să dau telefonul pe modul avion
- să filmez și să editez
- să mă uit pe geam. Pur și simplu să mă uit pe geam și atât!
Pot scrie și eu texte siropoase despre câte alte lucruri sunt de învățat din această perioadă, dar îmi este ciudă pentru că cei care au nevoie de o lecție oricum nu sunt aici în online. Eu cred în continuare că noi suntem într-o bulă, o bulă nu foarte mare care oricum aprecia lucrurile mărunte și înainte de izolare!
Nu aveam nevoie de pandemie să apreciez lucrurile mărunte! Nu eu/noi. Mie mi-a fost de ajuns melanomul de acum 6 ani.
Pentru mine pandemia a scos din nou la suprafață o mare teamă. Teama de necunoscut. Nu știm nimic despre ceea ce se întâmplă. Nu știm dacă statisticile lor sunt cele reale. Nu știm nimic despre acest virus, nici noi, nici specialiștii…E o lupta grea pentru noi toți. Pandemia asta nu e despre a aprecia lucrurile mărunte. Pandemia asta este despre o luptă ce trebuie dusă de fiecare dintre noi.
Mă gândeam zilele trecute că acum 6 ani primeam o lecție.
Lecția despre viață, despre supraviețuire și sistem medical.
Acum 6 ani puneam capul pe pernă și tot ce îmi doream era să treacă și să fim bine. Plâng acum (după ce am râs mai sus) și îmi dau seama că am aceleași stări, doar că acum o lume întreagă înțelege.
Sunt gânduri din jurnalul de izolare, de pandemie, de ce vreți voi. Sunt gândurile mele pe care le las aici pentru când vom fi bine, dar vom găsi un motiv de rahat să fim botoși… să nu uităm.
Să nu uităm cât ne-am rugat să fie bine.
Să nu uităm cât ne-am dorit să fim sănătoși! Noi și ai noștri cei dragi.
Să nu uităm cât am visat la o plimbare în parc.
Nu mă vait de izolare, o consider binecuvântare că putem sta toți 3 feriți!
Eram datoare cu niște link-uri pentru comenzi online:
Pentru voi cum e perioada asta? Ce gândiți?
Și cea mai pertinentă întrebare:
Ce o să faceți prima oară după ce ieșiți? :))
Sper ca în următoarele zile să încarc și în format video aceste gânduri 🙂
Cu drag,
D
Un articol prin care resimt tristetea, indignarea, neputinta, indignarea pentru nerespectarea regulilor de catre ceilalti oameni, teama de necunoscut, stari prin care trec si eu..
Dupa niste atacuri de panica la inceputul acestei perioade, aleg sa gandesc pozitiv.
Nu m-am gandit unde voi merge dupa ce lucrurile se vor linisti..
Te urmaresc cu drag!
Te imbratisez!
Pozitiv si eu, iar astazi m-am descarcat in felul meu. Vom fi bine, cu toate starile prin care trecem. Iar ne mai “maturizam” o tura, fortat asa ☹️
Cum iesim sa imi spuneti si unde ati mers prima oara. Eu am atatea locuri in cap acum cred ca voi umbla pe strazi de dimineata si pana seara dupa ce vom avea iar acest dar
Multumesc pentru aprecieri
Sper sa mai am toate țiglele pe acoperiș pana ieșim. Am multe planuri…dar când voi ieși, ma voi plimba pe jos prin oraș, parc, malul Mureșului..și ma voi bucura de prezenta oamenilor.
Buna, Daniela, noi am intrat in auto izolare de pe 13. Ceea ce constat zi de zi este neasteptat, nu ma asteptam sa descopar ca de fapt viata agitata ma extenua psihic mai mult decat imi dadeam voie sa constientizez. Incuierea asta parca mi-a adus libertate, de fapt. Paradoxal, simt asa o eliberare sa nu mai alerg conform programului de colo colo, si sa incerc fara succes sa le fac pe toate, cate erau pe lista, zi dupa zi, sa nu ma mai machiez zilnic, sa nu ma mai aranjez zi de zi, sa nu mai trebuiasca sa ma comport cu grija ca sa nu starnesc frustrarile unuia si altuia. Bucuria mea cea mare era sa mergem sa ne plimbam pe plaja, si ,din fericire, locuim langa o plaja din Constanta unde este foarte liber si cand nu e carantina, asa ca mai iau baiatul , ne punem masti si mergem si in aceasta perioada sa ne plimbam pe plaja. Poate faptul ca nu am pierdut activitatea care imi aducea atata fericire, a echilibrat balanta. Facem fitnes aproape in fiecare zi, in casa, am, in sfarsit, timp sa imi fac acasa procedurile cosmetice la care doar visam si citesc cat pot de mult. Ma tot intreb daca urmeaza o perioada cand nu o sa mai suport nici aceasta rutina. Vom vedea, deocamdata sper ca nu, am o lista lunga de lucruri de facut, pentru care asteptam sa am timp sa le fac. Iti doresc inspiratie pentru a gasi satisfactii si in aceasta perioada ciudata prin care trecem. O zi frumoasa
Iti multumesc pentru mesajul tau care mi-a prins tare bine. Plaja, ce dor imi este sa ma plimb pe plaja, sa ascult valurile, sa fim noi si marea cea frumoasa, linistea si bucuria vor reveni!
O zi minunata si tie! Cu bucurie in suflet s
Exact asa! Tiglele pe mansarda sa ne ramana sa putem face tot ceea ce abia asteptam! Lucruri normale, sa ne plimbam fara frica. Incredibil cum ne schimbam, nu?
Cred! Mie mi se pare ca inca e :)) Cumva rau cu rau, dar mai rau fara rau ca si daca suntem liberi sa plecam tot e greu sa mergi cu toata inima, dar sunt sigura ca in scurt timp totul va reveni la normal